Vrem o ţară ca afară – cu cine?

Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

 V-am tot vorbit despre bucătăria românească din trecut, şi dat mi-a fost, în această săptămînă, să şi „trăiesc“ această „tradiţie culinară“, ajunsă pe meleaguri vîlcene şi pierdută, mai apoi, pe Valea Oltului. Experienţele culinare m-au trimis inevitabil către întrebarea cu cine facem schimbarea şi cum facem această modernizare atît de hulită, dar atît de necesară. Eşti proaspăt „milionar“, asta după muncă grea prin Italia sau Germania, te întorci acasă cu gînd să-ţi ridici aici o afacere aşa cum ai văzut pe acolo. Restauraţia ţi se pare cea mai profitabilă, mai ales în zona de munte, unde ar fi cam de toate: turişti şi clienţi, produse alimentare gustoase şi proaspete, ţărani care să ţi le vîndă la preţ scăzut, mînă de lucru îndestulătoare şi mai mult decît ieftină. 

Restaurantele prin care am intrat puteau primi cu brio zece stele, iar la toaletă puteai să şi dormi, cum ziceau caţavencii odată. Dar… Clădirea, chiar dacă reprezintă un avantaj, nu înseamnă totul şi nu face atmosfera pe de-a-ntregul. Ea trebuie populată – cu cei rămaşi acasă, fără doar şi poate… Aşa că… de la Vîlcea pînă la Turnu se fumează mult, apăsat, fără inhibiţii. Să nu te pună sfîntul să ceri un loc pentru nefumători, că: „Bineînţeles că avem şi locuri pentru nefumători. Da’ nu vă sfătuiesc să staţi acolo. Că e lîngă toaletă. Ş-apoi, mai e şi neîncălzit. Că ştiţi, nu-l foloseşte nimeni... De ce nu staţi aci la căldurică?“ Acolo unde există locuri pentru nefumători, odată ieşit din oraş, nu prea mai afli astfel de „privilegii“. Mai apoi, n-am înţeles în ruptul capului de ce localurile astea au plasme cît un perete, din care urlă şi se zbînţuie fără oprire fete mai mult dezbrăcate. De exemplu, pe Valea Oltului, la ceas de seară, cînd călătorul ostenit intră să îmbuce ceva, să-şi tragă sufletul şi să plece mai departe, e asurzit de başi şi orbit de atîtea funduri. Nu-i chip să te înţelegi cu vecinul.  

Şi-apoi, oamenii, oamenii acestor restaurante – chelnerii, adică – ne-au primit cu „Ce mai vor şi ăştia?!“ şoptit aşa, printre dinţi. Nu cred că mai există o şcoală de restauraţie pe meleaguri româneşti. Că distruserăm cam tot, convinşi că ne pricepem, convinşi că le ştim pe toate. Aşa că Veta din vecini, şi nepotu’ Gigi se făcură chelneri. Nici unul, nici altul cu chef de muncă, sperînd cu disperare că va da peste ei un unchi mai cu pile şi le va da o slujbă de Doamne-ajută pe la Primăria locală. Să fie acolo ceva la stat, să nu încaseze mare lucru la salariu, da’ nici să nu se dea în vînt după muncă. Sau, cine mai ştie, vor pleca, la fel ca toţi ceilalţi, pe meleagurile făgăduinţei, fără să ştie că-i aşteaptă munca. Cu astfel de visuri în cap, eforturile lor de a-şi face meseria sînt minime: fără zîmbete, fără disponibilitate, fără politeţe. Chelnerii mi s-au părut fleşcăiţi şi nefericiţi, iritaţi de-a binelea că am ales restaurantul patronului lor.  

Cît despre mîncare, mîncarea aia românească, „tradiţională“, gustoasă, asezonată, parfumată, delicioasă... Visuri de mult apuse... Cînd te afli la poalele muntelui, cum e, de pildă, „Perla Oltului“, n-ai cum să nu foloseşti potenţialul zonei. Sau aşa vreau eu să cred, umblînd cu disperare printre tarabele de la Căciulata, în căutarea unui magazin local cu pîine, brînză, urdă, caşcaval şi alte produse locale, găsind doar sute şi mii şi milioane de chinezerii, de parcă dragonul roşu a invadat toată România. Or, la restaurantul cu pricina, cu asta voiam să-mi astîmpăr foamea, că doar muntele din jur era destul de populat cu vaci şi oi. Dar aş! Mai degrabă găseşti somon la grătar, lasagna sau tagliolini, decît brînză sau smîntînă cu mămăliguţă. Ceea ce primirăm fu peste orice aşteptare... o ciorbă de burtă fără gust, la care plătirăm separat smîntîna Danone, aruncată din borcan într-o cană, şi ardeiul, o supă din pui congelat, băltind în grăsime, cu pieliţa plutind dizgraţios printre pătrunjelul excesiv şi... specialitatea casei: piept de pui umplut cu caşcaval, semănînd mai degrabă cu o gogoaşă înfuriată, aruncată peste o grămadă de cartofi. Îngheţate şi dezgheţate, iarăşi îngheţate şi iarăşi dezgheţate, produsele nu mai păstrau nici o idee de gust. Cît despre vin... Păi, cînd a scos domnu’ chelner un bidon de 5 litri – ştiţi, din ăla de apă –, zoios şi cam ponosit de la atîta refolosire, şi ţi-a turnat apoi în pahar... s-a dus cheful, chiar dacă vinul era bun... Estetica privirii, arome şi parfumuri... Aiureli de oameni flămînzi... Cam acelaşi lucru păţirăm şi la Vîlcea, şi la Hurezi, sub privirile frustrate ale românilor neîmpliniţi, nefericiţi de meseriile în care eşuaseră, înjurîndu-şi printre dinţi patronii care avuseseră mai mult noroc decît ei.

Vrem o ţară ca afară, tot spunem şi cerem cu insistenţă, dar cu cine? Se poate, oare, fără şcoală, fără profesie, fără pasiune, fără muncă, doar aşa, visînd?  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

preschimbare permis de conducere jpeg
Noi reguli pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere
Dacă un proiect de lege pentru modificarea Codului rutier va fi aprobat, se vor schimba regulile după care se vor reduce, la cerere, perioadele de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul.
Arsenal nuclear Rusia FOTO Shutterstock jpg
Arsenalul nuclear al Rusiei. De ce arme dispune Moscova și cât de puternice sunt
Putin amenință cu arsenalul său nuclear, dar în constă acesta și cât de puternic este? Rusia poate lansa bombe nucleare de pe bombardiere strategice, rachete intercontinentale și submarine.
Generalul Mark Hertling FOTO EPA-EFE
Bătălia Crimeei va fi „dificilă” pentru armata ucraineană, afirmă fostul comandant al trupelor americane în Europa
Bătălia pentru Crimeea va fi „dificilă” pentru armata ucraineană în cazul în care va ajunge în situația de a elibera peninsula din Marea Neagră, apreciază fostul comandant al trupelor americane în Europa, generalul în rezervă Mark Hertling.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.