Violenţa împotriva femeilor – un fleac

Publicat în Dilema Veche nr. 512 din 5-11 decembrie 2013
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

Trecu şi Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Fu pe 25 noiembrie. Ne aflăm, conform calendarului, în perioada celor 16 zile de activism care ar trebui să pregătească o altă mare sărbătoare: 10 decembrie, Ziua Mondială a Drepturilor Omului. Pe la noi e linişte, celebrarăm cum ne pricepurăm. Lansarăm un cîntec şi apoi ne refugiarăm pe la casele noastre. Veni zăpada... Şi iarna grea... Nici eu nu făcui mare lucru... Am întrebat studentele, studenţii, despre ziua asta, despre violenţa domestică... Tăcere... Mi-am chestionat rudele de prin ţară, prietenii, amicii... Aceeaşi tăcere. Prin presă, ceva destul de şters...

Or, violenţa nu se opreşte de la sine, ci dimpotrivă se adînceşte pe măsură ce educaţia devine din ce în ce mai lăsată la voia întîmplării, iar resursele se afundă în mizerie... Degeaba punem noi pe note muzicale protestul şi activismul (şi apreciez atît gestul trupei Taxi, cît şi prestaţia „actriţei“), dacă cel două nu sînt însoţite de măsuri concrete.

La Văscăuţi sau la Ciorogîrla, la Deveselu sau la Agigea, lumea şi, mai ales, femeile n-au prea auzit de ziua asta. Şi chiar de ar fi auzit, la ce le-ar folosi? Violenţă domestică? Violenţă împotriva femeilor? Un fleac, de veacuri şi decenii... femeile se supun şi integrează violenţa masculină ca pe ceva normal, dat de Dumnezeu. „M-a bătut de mi-a învineţit carnea pe mine. Am zăcut vreo două luni. Şi, apoi, o luarăm de la capăt“, îmi povesteşte Ioana, femeie ajunsă la vîrsta maturităţii absolute, după vreo 30 de ani de mariaj cu lupte inegale. „Şi n-aţi avut nici o reacţie?“ a fost întrebarea firească. Răspunsul clasic: „Cum să dau eu, mamă, în el? Păi, nu mi-ar fi ruşine de sat, că el e bărbatul?“ Şi răzbunarea aşteptată: „Lasă, lasă să mă bată, că o veni şi vremea mea.“ Or, femeile tot aşteaptă să vină vremea lor de ceva veacuri şi decenii...

Cel mai normal gest care ar trebui făcut s-ar rezuma la investiţia în educaţie. Lăsate pradă celor şapte ani de-acasă, fetele nu învaţă la şcoală cum să-şi impună cu demnitate feminitatea, să-şi valorifice inteligenţa şi nici să se apere cu folos în faţa violenţei. Învăţate să se lase dominate, reproduc modelul atît în societate, cît şi în educaţia copiilor.

Modelele de pe scena publică sînt dezamăgitoare şi mai ales groteşti. Promovînd nuditatea şi frivolitatea, Andreea, Bianca, Oana sau Antonia reproduc un drum deja ştiut şi cunoscut de toate Penele sau Mimicile de prin uliţele şi mahalalele istoriei noastre. Pe scena politică, modelele sînt înduioşător de penibile. Elenele, Amaliile, Magdele şi Oanele se bat în declaraţii de mîna a doua, postînd în roluri de secretare şi trasîndu-şi competenţele doar în servirea cafelelor pentru şefi, cu linguşirile aferente. „Rolul femeii în societate este să vegheze şi să asigure viitorul copiilor“, sună o recentă declaraţie, femeia afundîndu-se în „programări genetice“ şi tămîieri demne de o secretară, şi nu de un om politic. Asta, în timp ce Ecaterinele deştepte se lasă „garantate“ de nătărăi vanghelişti, asumîndu-şi inferioritatea şi mai ales dorinţa de a fi dominate, chiar şi cînd nu este nevoie. Or, într-o asemenea companie de reprezentare publică, din care lipsesc valorile, responsabilitatea, inteligenţa, discreţia, bunul simţ şi chiar feminitatea, femeile din România privesc şi aleg ce privesc... Sau nu aleg deloc, afundîndu-se în patriarhat şi acceptare, visînd să răzbească în viaţă ca una dintre fetele de la TV, prin labirintul lumii masculine. Cînd pleci la drum ţintind poziţia de secretară, nu poţi cere decît respectul datorat unei secretare.

Şi mai este apoi şi sărăcia, sărăcia care înghite orice iniţiativă, orice dorinţă, orice luptă. Cu slujbe sau fără slujbe, dar cu copii şi casă grea, femeile din România n-au şansa unei alegeri şi nici curajul de a face o altă alegere. Dependenţa economică creează conformism şi supunere... Lumea rurală este adînc pierdută în această supunere... Degeaba îi spun eu Ioanei că poate să plece, că are dreptul la viaţă fără violenţă, degeaba îi vorbesc de drepturi, egalităţi şi libertăţi, că mă priveşte lung, numărînd parcă în gînd leuţii rămaşi pînă la pensia următoare, şi exclamă cu tristeţe: „Doamnă, fiecare şi le ştie pe ale lui.“ Mă simt ca revoluţionarii paşoptişti, plecaţi să schimbe lumea asta a noastră, şi întîmpinaţi cu indiferenţă, deseori alungaţi, cînd propovăduiau libertatea şi egalitatea în vremuri în care nu existau nici măcar cuvintele...

Violenţa pare, aşadar, doar un fleac, cînd sînt atît de multe altele la rînd... 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Retezat  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (3) JPG
Secretele Retezatului. Teritoriul din inima munților interzis complet turiștilor încă din anii ´50
Un teritoriu de aproape 2.000 de hectare din Parcul Național Retezat a rămas complet interzis turiștilor, însă din anii ´50, când autoritățile au decis să rămână neatins.
Marius Bodochi in filmul Capra cu trei iezi  JPG
Marius Bodochi este bărbatul-lup din filmul “Capra cu trei iezi”
Povestea care ne fascina în copilărie devine azi un horror pshilogic. Marius Bodochi este bărbatul-lup din filmul “Capra cu trei iezi”.
Mircea Badea jpg
Antena 3 a devenit Antena 3 CNN: postul și-a schimbat numele și sigla. Ce discurs a ținut Mircea Badea VIDEO
Marți, 26 septembrie, Mihai Gâdea și Rani Raad, președinte CNN Worldwide Commercial, au semnat la București acordul de parteneriat.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.