Plagiatul ca armă "nobilă" în mîna mediocrităţii
Lipsa unor măsuri ferme cu privire la plagiat şi mai ales degringolada valorilor din viaţa noastră de zi cu zi dau şansă mediocrităţii să urce pe culmile succesului şi să fie venerată ca lucrul cel mai de căpătîi al naţiei noastre. Într-o tristă zi de ianuarie (17.01.2013), am dat peste un articol pe Ziare.com. Am citit şi m-am indignat. Am vrut să aflu mai mult şi am dat de acelaşi articol pe Evenimentul Zilei, sub numele unui oarecare ziarist, luat, cu punct şi virgulă, de la un alt anonim mediocru de prin Ziarul de Iaşi. Să arunci cu noroi în cineva doar pentru că ţi-e lene să alergi după un subiect sau să deschizi Internetul şi să afli unde este adevărul – mi se pare o lipsă de profesionalism crasă, specifică, de altminteri, tagmei jurnaliştilor de astăzi. Adică e „plagiat“, e „Academie“, e de mine, şi-o fi zis jurnalistul ăsta. Dar atîta josnicie, zău că nu mi-a fost dat să întîlnesc. Înainte ca instanţa să se pronunţe, fără nici un fel de cercetare – sub pretextul unor presupuse fapte, cum se poartă pe la noi –, impostura a fost lăsată să se rostogolească prin tîrgul Ieşilor, pentru a lua apoi drumul Bucureştilor, cu ajutorul altor „profesionişti“ leneşi.
Despre ce este vorba? Las la o parte neconcordanţele din text cu identitatea reală a personajelor, a volumelor, a informaţiei transmise, şi mă opresc doar asupra subiectului: „plagiat“. Nu ştiu cine este „venerabilul medievist Dumitru Agache“, cum este catalogat cu emfază, pentru a da greutate acuzelor sale (şi personaj principal în acest caz), deşi lucrez în domeniul editării de documente, de ceva vreme. N-am auzit de el nici măcar ca istoric, măcar unul mic, ceva să fi rămas şi să ne amintească de indiscutabila calitate de „medievist“ a domnului Agache, deşi bat bibliotecile de mai bine de un deceniu. Am aflat mai multe lucruri din prefaţa la volumul Documenta Romaniae Historica, seria A, XXVII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, volum acuzat, de altminteri. Acolo, prefaţatorul volumului, Petronel Zahariuc, aminteşte că Dumitru Agache – angajat cu contract de muncă în cadrul unei lucrări de plan pe anul 1986, pentru care a fost plătit de Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“, Academia Română – a transcris 70 de documente româneşti. Calitatea „brută“ a acestor transcrieri n-a permis includerea lor în volum. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi pentru volumul următor. Cu alte cuvinte, Dumitru Agache a fost plătit încă din 1986 de statul socialist, pentru un lucru făcut cam de mîntuială. Nefiind decît un angajat, ca mulţi alţii, n-a dus lucrarea la bun sfîrşit prin publicare, dar cum era de ruşine să se spună asta în cercetarea academică comunistă, ea a fost receptată, cu imposibilitatea de a fi publicată.
Or, dacă nu-l ştiu pe Dumitru Agache, îl cunosc bine pe profesorul Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din Iaşi. Petronel Zahariuc este înainte de toate un om de o probitate morală fără nici o putinţă de tăgadă. Apoi, este un cercetător de foarte bună calitate, iar cărţile şi studiile lui stau mărturie. O simplă căutare pe Internet oferă informaţii despre munca şi pasiunea sa pentru istoria secolului al XVII-lea. De ani buni, strînge şi publică documentele „ascunse“ în muntele Athos. Lucrarea sa dedicată domniei lui Gheorghe Vodă Ştefan a fost premiată de Academia Română. Cunoaşterea temeinică a paleografiilor slave şi chirilice, erudiţia şi acribia au fost calităţile care l-au făcut pe Alexandru Zub – membru al Academiei Române şi, în 2002, director al Institutului „A. D. Xenopol“ – să-i dea pe mînă colecţia, moartă pînă atunci, şi (sau mai ales) din cauza unor „cercetători“ ca Dumitru Agache, rugîndu-l să-i ofere continuitatea de care avea nevoie. „Am preluat «bolovanul sisific» dorind să-l ducem pînă la capătul drumului, adică în tipografie“, scria Petronel Zahariuc în 2005, explicînd pe înţelesul tuturor soarta şi avatarurile acestei colecţii. Acuzat este şi Silviu Văcaru, legat parcă, prin cercetarea pe care o face, de soarta diecilor mici şi anonimi de prin cancelariile domneşti (carte apărută în 2006, la Editura Junimea), dar şi tinerii cercetători Marius şi Cătălina Chelcu, preocupaţi, prin studiile lor, tot de lumea asta necunoscută şi insidioasă a secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea.
„Venerabilul medievist Dumitru Agache“ a avut, după părerea mea, şansa şi timpul necesar să-şi publice „opera“, că doar trecură vreo două decenii. Ar fi fost însă nevoie de referenţi care să vorbească de calitatea acestei opere – adică să spună dacă transcrierile după documentele de arhivă din perioada 1643-1646 sînt ceea ce ar trebui să fie – de aprobarea unor consilii ştiinţifice ale institutului, de acceptul de la forurile academice şi de la colegiul de redacţie al Editurii Academiei, cu cesionarea drepturilor de autor, dat fiind redactarea lor ca normă de plan. Căci, oameni buni, astfel de instrumente de lucru – DRH, cum sînt îndeobşte numite –, opere anonime, la care lucrez şi eu, printre altele, ajung pe rafturile dumneavoastră după ce au trecut printr-o serie de controale de calitate. Dacă Dumitru Agache are de cerut daune, ar trebui să acţioneze în judecată fostul său loc de muncă, Academia Română, sub patronajul căreia au apărut volumele incriminate, cea care l-a plătit decenii fără să-i ceară mare lucru în schimb. Mă tem însă că, luat la bani mărunţi, cercetătorul nostru ar da din colţ în colţ... Între timp însă, orgoliile mediocrităţilor umbresc valoarea unor oameni, vinovaţi doar că şi-au făcut meseria aşa cum trebuie.
Cît despre aşa-zisul profesionalism al unor jurnalişti... ar trebui poate să plătească prin munca la aceste volume, transcriind zi de zi documente, în folosul comunităţii. Ar ajunge prin biblioteci şi arhive, şi zău că le-ar pieri cheful de lene şi impostură.
P.S. Lipsa unei reacţii prompte şi eficiente din partea Academiei Române mă face să constat cu tristeţe că nu s-a trezit încă din şocul modernităţii. Deşi afirmă sus şi tare că DRH este proiect naţional, nu prea ştie să-l cinstească aşa cum se cuvine.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.
