Plagiatul ca armă "nobilă" în mîna mediocrităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 468 din 31 ianuarie - 6 februarie 2013
Odă dulceţurilor  jpeg

Lipsa unor măsuri ferme cu privire la plagiat şi mai ales degringolada valorilor din viaţa noastră de zi cu zi dau şansă mediocrităţii să urce pe culmile succesului şi să fie venerată ca lucrul cel mai de căpătîi al naţiei noastre. Într-o tristă zi de ianuarie (17.01.2013), am dat peste un articol pe Ziare.com. Am citit şi m-am indignat. Am vrut să aflu mai mult şi am dat de acelaşi articol pe Evenimentul Zilei, sub numele unui oarecare ziarist, luat, cu punct şi virgulă, de la un alt anonim mediocru de prin Ziarul de Iaşi. Să arunci cu noroi în cineva doar pentru că ţi-e lene să alergi după un subiect sau să deschizi Internetul şi să afli unde este adevărul – mi se pare o lipsă de profesionalism crasă, specifică, de altminteri, tagmei jurnaliştilor de astăzi. Adică e „plagiat“, e „Academie“, e de mine, şi-o fi zis jurnalistul ăsta. Dar atîta josnicie, zău că nu mi-a fost dat să întîlnesc. Înainte ca instanţa să se pronunţe, fără nici un fel de cercetare – sub pretextul unor presupuse fapte, cum se poartă pe la noi –, impostura a fost lăsată să se rostogolească prin tîrgul Ieşilor, pentru a lua apoi drumul Bucureştilor, cu ajutorul altor „profesionişti“ leneşi.

Despre ce este vorba? Las la o parte neconcordanţele din text cu identitatea reală a personajelor, a volumelor, a informaţiei transmise, şi mă opresc doar asupra subiectului: „plagiat“. Nu ştiu cine este „venerabilul medievist Dumitru Agache“, cum este catalogat cu emfază, pentru a da greutate acuzelor sale (şi personaj principal în acest caz), deşi lucrez în domeniul editării de documente, de ceva vreme. N-am auzit de el nici măcar ca istoric, măcar unul mic, ceva să fi rămas şi să ne amintească de indiscutabila calitate de „medievist“ a domnului Agache, deşi bat bibliotecile de mai bine de un deceniu. Am aflat mai multe lucruri din prefaţa la volumul Documenta Romaniae Historica, seria A, XXVII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, volum acuzat, de altminteri. Acolo, prefaţatorul volumului, Petronel Zahariuc, aminteşte că Dumitru Agache – angajat cu contract de muncă în cadrul unei lucrări de plan pe anul 1986, pentru care a fost plătit de Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“, Academia Română – a transcris 70 de documente româneşti. Calitatea „brută“ a acestor transcrieri n-a permis includerea lor în volum. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi pentru volumul următor. Cu alte cuvinte, Dumitru Agache a fost plătit încă din 1986 de statul socialist, pentru un lucru făcut cam de mîntuială. Nefiind decît un angajat, ca mulţi alţii, n-a dus lucrarea la bun sfîrşit prin publicare, dar cum era de ruşine să se spună asta în cercetarea academică comunistă, ea a fost receptată, cu imposibilitatea de a fi publicată.

Or, dacă nu-l ştiu pe Dumitru Agache, îl cunosc bine pe profesorul Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din Iaşi. Petronel Zahariuc este înainte de toate un om de o probitate morală fără nici o putinţă de tăgadă. Apoi, este un cercetător de foarte bună calitate, iar cărţile şi studiile lui stau mărturie. O simplă căutare pe Internet oferă informaţii despre munca şi pasiunea sa pentru istoria secolului al XVII-lea. De ani buni, strînge şi publică documentele „ascunse“ în muntele Athos. Lucrarea sa dedicată domniei lui Gheorghe Vodă Ştefan a fost premiată de Academia Română. Cunoaşterea temeinică a paleografiilor slave şi chirilice, erudiţia şi acribia au fost calităţile care l-au făcut pe Alexandru Zub – membru al Academiei Române şi, în 2002, director al Institutului „A. D. Xenopol“ – să-i dea pe mînă colecţia, moartă pînă atunci, şi (sau mai ales) din cauza unor „cercetători“ ca Dumitru Agache, rugîndu-l să-i ofere continuitatea de care avea nevoie. „Am preluat «bolovanul sisific» dorind să-l ducem pînă la capătul drumului, adică în tipografie“, scria Petronel Zahariuc în 2005, explicînd pe înţelesul tuturor soarta şi avatarurile acestei colecţii. Acuzat este şi Silviu Văcaru, legat parcă, prin cercetarea pe care o face, de soarta diecilor mici şi anonimi de prin cancelariile domneşti (carte apărută în 2006, la Editura Junimea), dar şi tinerii cercetători Marius şi Cătălina Chelcu, preocupaţi, prin studiile lor, tot de lumea asta necunoscută şi insidioasă a secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea.

„Venerabilul medievist Dumitru Agache“ a avut, după părerea mea, şansa şi timpul necesar să-şi publice „opera“, că doar trecură vreo două decenii. Ar fi fost însă nevoie de referenţi care să vorbească de calitatea acestei opere – adică să spună dacă transcrierile după documentele de arhivă din perioada 1643-1646 sînt ceea ce ar trebui să fie – de aprobarea unor consilii ştiinţifice ale institutului, de acceptul de la forurile academice şi de la colegiul de redacţie al Editurii Academiei, cu cesionarea drepturilor de autor, dat fiind redactarea lor ca normă de plan. Căci, oameni buni, astfel de instrumente de lucru – DRH, cum sînt îndeobşte numite –, opere anonime, la care lucrez şi eu, printre altele, ajung pe rafturile dumneavoastră după ce au trecut printr-o serie de controale de calitate. Dacă Dumitru Agache are de cerut daune, ar trebui să acţioneze în judecată fostul său loc de muncă, Academia Română, sub patronajul căreia au apărut volumele incriminate, cea care l-a plătit decenii fără să-i ceară mare lucru în schimb. Mă tem însă că, luat la bani mărunţi, cercetătorul nostru ar da din colţ în colţ... Între timp însă, orgoliile mediocrităţilor umbresc valoarea unor oameni, vinovaţi doar că şi-au făcut meseria aşa cum trebuie.

Cît despre aşa-zisul profesionalism al unor jurnalişti... ar trebui poate să plătească prin munca la aceste volume, transcriind zi de zi documente, în folosul comunităţii. Ar ajunge prin biblioteci şi arhive, şi zău că le-ar pieri cheful de lene şi impostură.

P.S. Lipsa unei reacţii prompte şi eficiente din partea Academiei Române mă face să constat cu tristeţe că nu s-a trezit încă din şocul modernităţii. Deşi afirmă sus şi tare că DRH este proiect naţional, nu prea ştie să-l cinstească aşa cum se cuvine.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Am cîntat Go West la Moscova
Îmi tot fuge gîndul la fata deloc înaltă din Ucraina, care m-a oprit zîmbind pe holul Teatrului Bolșoi și mi-a făcut poze în timp ce imitam balerinele. Sper că va dansa toată viața, așa cum a visat.
Zizi și neantul jpeg
Balonzaid
Odată intrată în grupul de școlari și protejată de el, din potențială Scufiță Roșie deveneai pitic.
965 18 Adina jpeg
Pisicile și oamenii lor
Așadar sînt foarte mulți oameni care se adună în jurul acestor pisici ale nimănui – de la cei cărora „li se face milă”, ca mie, și se îndură să adopte, la donatori, la oengiști și la doctori.
965 19 Stela jpg
„Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire” – interviu cu Erwin KESSLER, directorul MARe/Muzeul de Artă Recentă –
Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire, o corvoadă culturală, din spectrul instruirii obligatorii.
p 20 WC jpg
Despre Marin Tarangul: cum începe lectura
Despre Marin Tarangul a scris Andrei Pleșu două propoziții care m-au făcut să nu mă las pînă nu îl citesc în întregime.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Francisc și Clara
Într-o istorie a prieteniilor spirituale, Francisc și Clara au o întîietate necontestată.
640px Bucharest city jpg
Zgomotul curățeniei
Dacă ne uităm în Planul de acțiune pentru aglomerarea București disponibil pe versiunea veche a site-ului Primăriei Municipiului București, observăm că măsurile sînt direcționate către zgomotul generat de traficul rutier, feroviar (tren, tramvai), aeroportuar și industrial.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O cercetătoare vorbește despre emoțiile animalelor și spune că cimpanzeii sînt capabili să se împace după ce au avut o dispută. Asta schimbă cu totul perspectiva asupra semenilor noștri care rămîn supărați ca văcarul pe sat.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.

Adevarul.ro

Misterul dinților prezentați de ucraineni a fost deslușit. Foto: Twitter/ Ministerul Apărării din Ucraina
Adevărul despre „dinții din aur găsiți într-o cameră de tortură din Harkov“: au fost furați de ruși de la un dentist
Fotografia cu o cutie cu dinți de aur, care a devenit virală pe rețelele sociale și prezentată ca o probă a brutalității forțelor invadatoare, s-a dovedit a fi o parte din colecția unui stomatolog local care a fost jefuit.
Pasager 2 milioane jpg
Pasagerul cu nr. 2.000.000 de pe Aeroportul Cluj, din 2022. Performanța a fost bifată pentru a patra oară
Aeroportul Internațional Cluj a sărbătorit vineri, 7 octombrie, pasagerul cu nr. 2.000.000 din acest an. Aeroportul din Cluj este al doilea din România ca trafic, în ultimii 20 de ani.
comuna dobarceni imagine jpg
Sărăcia, viciile și abuzurile, cercul vicios care macină multe comunități rurale
Pentru cele mai multe comunități rurale din nordul Moldovei, sărăcia extremă, viciile și abuzurile sunt la ordinea zilei. Fără nicio perspectivă și fără șansa de a evada din acest cerc vicios, sute de români de la sat ajung să perpetueze o adevărată dramă socială.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.