Muzeul: educaţie sau politică?

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Odă dulceţurilor  jpeg

Călător prin lume, în ultima vreme, muzeele au fost întotdeauna un popas aproape necesar. Nu neapărat o obligaţie culturală, cît una impusă de timpurile „grele“, cînd fuga de ploaie, de vînt sau frigul muşcător te îndeamnă să intri la „căldură“, măcar pentru o vreme. La o distanţă de doar cîteva zile, am avut ocazia să vizitez două mari muzee, cu sisteme de organizare total diferite: Vaux-le-Vicomte, în Franţa, şi Kelvingrove, Glasgow, Scoţia. Primul este un muzeu privat, preţul este destul de mare, iar proprietarul a făcut o serie de „îmbunătăţiri“, astfel încît să reziste pe piaţă. Mai trebuie spus că, deşi muzeu „privat“, statul francez contribuie substanţial şi permanent la menţinerea lui în spaţiul public al culturii franceze. Cel de-al doilea este „la liber“, cum s-ar zice, ca toate muzeele din Glasgow, ca multe dintre alte muzee din Marea Britanie.

Dar ceea ce mi-a plăcut foarte mult este ceva ce nu reuşesc niciodată să regăsesc la muzeele de prin România: dimensiunea culturală şi educativă pare a fi mult mai importantă decît cea naţională. La noi, muzeul, cu foarte puţine excepţii, este mort, venerat, de neatins, de nepătruns, prăfuit, plin de relicve inexplicabile şi de toate felurile. Custozii sînt doar paznici ai acestor relicve, mult prea obosiţi de salariile mediocre şi de şefii lor frustraţi ca să aibă chef de explicaţii; muzeografii se află în aceeaşi barcă şi n-au pentru ce să aibă inspiraţie şi, chiar dacă au ispiraţie, nu pot avea iniţiativă în faţa unei conduceri imobile. Or, muzeul secolului XXI nu mai este ceea ce s-a vrut a fi în urmă cu cîteva secole. Pentru acest muzeu al lumii contemporane, care nu prea mai ştie atît de multe despre trecut, care nu mai vrea complicaţii interpretative, ci „poveşti“ frumoase, s-a pregătit proprietarul de la Vaux-le-Vicomte şi statul de la Kelvingrove.

Pe cine mai interesează astăzi cine a fost Fouquet? Dar recrearea poveştii lui Fouquet atrage milioane de turişti, mai ales în serile de vară cînd lumînările se aprind în tot castelul şi pe întreg domeniul, pentru a integra astfel contemporanul într-un instantaneu din ziua cînd regele Ludovic al XIV-lea a păşit, pentru prima dată, la Vaux-le-Vicomte. Pentru acelaşi vizitator contemporan, „arhitectul“ a creat multiple scene, capabile să spună povestea lui Fouquet, fără să-l agaseze prea mult cu prezenţa sa: muzică şi dans proiectate în marele salon, astfel încît să pară mai reale decît realul, în bucătărie se trebăluieşte de zor, meniurile zilei se citesc cu uşurinţă, uşile întredeschise ale cămărilor susţin graba valeţilor, biblioteca aşteaptă cuminte să fie răsfoită etc. Nimic din toate astea nu anunţă soarta ce va să vină...

La Kelvingrove este, în schimb, agitaţie mare: nici urmă de custozi. Ţi se explică, la intrare, care este sensul vizitei, după care fiecare face cum vrea, cum are chef şi cum se descurcă. Muzeul este plin de copii, de la cîteva luni, la cîţiva ani... De aici agitaţia... Nu, nu sînt veniţi cu „doamna“, ci cu părinţii (sau bunicii, sau bonele etc.), nu este o zi specifică sau dedicată lor, ci este un proiect permanent, prin care, jucîndu-se, învaţă o serie de lucruri despre istorie, artă, culori, modelaj, croitorie, geografie, orientare... Printre picturi sau sculpturi de mare preţ, sînt amenajate spaţii speciale unde, cu ajutorul unei opere celebre şi a tehnicii moderne, cei mai măricei se lasă ispitiţi să intre în filozofia unei epoci, cerîndu-li-se să-şi imagineze şi să recompună, de pildă, gînduri, gesturi, comportamente, atitudini, cuvinte etc. Pentru cei mai mici, o asistentă a pregătit o serie de jocuri interactive menite să-i înveţe culorile, culori care se află peste tot, iar acuarelele se străduiesc să picteze mai degrabă nasuri şi haine, decît peticul de hîrtie. Dar Kelvingrove este şi un muzeul al sociabiltăţii şi ca atare organizarea a ţinut foarte mult cont de acest obiectiv: vîrsta a treia găseşte un loc de refugiu, îmbinînd cultura cu plăcerea întîlnirii în jurul unei cafele sau a unui prînz copios. Ici şi colo, mici cafenele oferă un răgaz de reflecţie, în timp ce la intrare se află un adevărat loc al sociabilităţii, cu restaurant, cu meniu pentru cei mari şi pentru cei mici, cu cafenea şi ceainărie. Şi, în această zi de marţi, la prînz, salonul este plin de copii şi mămici, de bunici şi bunicuţe.

M-am tot gîndit şi gîndit cum o fi mai bine: păstrarea muzeului în gîndirea naţională a secolului al XIX-lea, cetate de neatins, sau transformarea lui într-un loc de întîlnire, în care cultura, educaţia se îmbină cu sociabilitatea? Cred că, mai degrabă, muzeul ar trebui să fie un loc al sociabilităţii, în care copiii noştri să se regăsească cu plăcere, învăţînd arta colorînd, jucîndu-se cu istoria, devenind „amicii“ personajelor din trecut, interpretînd roluri şi construind castele. Iar bătrînii ar răsfoi cu haz jurnalele timpurilor, îmbiaţi de aburii cafeluţelor, şi la umbra „regilor“ de altădată. Doar un vis?! 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.