Latrina și starea de igienă a unei nații?

„În suburbiile excentrice ale Capitalei se mai fac şi astăzi construcţiuni lipsite de condiţiile cele mai elementare ale unei locuinţe sănătoase: case de gard lipite cu pămînt, lipsite de pardoseală, cu ferestre mici, care nici nu se pot deschide, ori case în paiantă fără fundament, aflate dedesubtul nivelului stradei, case fără latrine şi fără haznale, beciuri permeabile pentru apă, lipsite de aer şi lumină.“ Am citat aici un raport, întocmit de dr. Iacob Felix cu privire la starea igienică din Bucureştiul lui 1868; doctorul arată că şi în centrul urbei se ridică încă „case…, prăvălii şi comptoare fără latrine“. La această epocă, un criteriu important în aprecierea aplicării măsurilor de igienă îl constituia dotarea caselor sau curţilor cu latrine. Or, dacă Bucureştiul are mult de „recuperat“, se încadrează totuşi în nişte limite „igienice“, provincia este însă mai întîi de toate paradisul nerespectării regulamentelor. Măsuri s-au tot luat, au fost citite pe la răspîntii, tipărite, retipărite, primarii şi prefecţii – instruiţi cu privire la utilitatea lor, dar… Acest „dar“ îi disperă pe mulţi dintre medicii trimişi într-o lume total ostilă oricărei îmbunătăţiri a stării de lucru. „De cîte ori medicul, în aceste timpuri, nu stă privind pe fereastră în primărie sau chibzuind cum ar putea desface lacătul de la uşă pentru a scrie cel puţin în registru că a fost în comună“ – scrie cu obidă un doctor ajuns prin părţile Vîlcei la 1888. Chiar acest regulament de construire a caselor se află în chestiune, odată făcut şi aprobat, el „s-a răspîndit prin comune, cu ordine, să nu se facă case decît după el“. Şi din nou „dar“… „De atunci s-au făcut multe case, dar nici una conform cu regulamentul în chestiune“ – constată dr. Sabin, medic la Rîmnicu Vîlcea, şi care îşi reface raportul, o dată la cinci ani, timp în care nu s-a schimbat mai nimic. Spre pildă, din 1049 case, cîte numără oraşul Rîmnicul Vîlcea (1888), „534 nu au privăţi deloc“, vreo 487 sînt făcute aşa… din coceni şi alte alea şi doar despre 28 se poate spune că corespund normelor de igienă. Cît despre lumea satelor… Pe aici nu se obişnuieşte investiţia într-o privată, la ce ar folosi cînd ograda îi mare…   

Cît despre instituţiile publice… acolo unde există, fie sînt insuficiente, fie reprezintă adevărate focare de infecţie: spitalele, şcolile, puşcăriile suferă din cauza lipsei de apă, a latrinelor, curăţeniei… băile sînt o utopie… Iată Calafatul cu patru şcoli în tot oraşul, dar cu „latrine pline şi infecte“ sau puşcăria din Constanţa care ar trebui „condamnată şi făcută din nou“… Hotelurile, hanurile, cîrciumile sînt la fel de prost dotate. Prin ţară nu se gîndeşte nimeni la aşa ceva, în Capitală este nevoie de intervenţiile repetate ale medicilor care atrag atenţia că starea precară a latrinelor publice poate duce la epidemii contagioase.  

Tot de frica epidemiilor ar trebui inspectate şi amenajate clădirile date cu chirie unde, de dragul cîştigului, se înghesuie cît mai mulţi şi se investesc cît mai puţini bani. La Craiova: „casa Georgescu din bulevardul Unirii adăposteşte 150 de suflete unite printr-o singură latrină «infect㻓; în apropiere… Casa Gârleşteanu mult mai rău plasată „tot fără latrină“, dar nu-i o noutate că nici „anul trecut“ nu avu. Epitropia Casei Mântuleasa are şi ea chiriaşi, dar a merge la privată ţine de aventură, jos n-are latrină, iar sus dacă vrei să mergi trebuie să fii cu mare băgare de seamă căci „zidurile latrinei sînt umede şi infecte“ şi se pot dărîma oricînd. Şi raportul medicului trimis în inspecţie continuă tot aşa, pentru multe alte case din oraş.  

Preocuparea există, iar medicii se implică serios în ameliorarea acestei situaţii, dar lipsa de educaţie a norodului rămîne principala cauză a tergiversării şi chiar a neaplicării numeroaselor măsuri de igienă. În oraş, poliţia nu crede că ar trebui să sancţioneze ceva ce ţine de o latrină sau să se obosească spre ducerea la buna îndeplinire a unui atare regulament… la sat – preot, primar, prefect sînt cu toţii împotriva medicului care le recomandă cum şi unde să construiască o privată – asta în cazul în care ar vrea să ridice una… „Dacă umblînd din casă în casă, sfătuiam pe locuitori să ţină curăţenie… primarul se ducea pe urma mea şi făcea spirit în contul sfaturilor ce le dam locuitorilor“, scrie doctorul Sabin despre primarul din Orleşti.  

Probabil că din acest motiv (lucru neimportant!) – astăzi, nici medicii, nici primarii nu-şi mai dau silinţa să inspecteze casele supuşilor spre a vedea în ce stare se află latrinele sau băile, sau dacă există. Să ne mai mire că sîntem pe ultimul loc în Europa „la băi“, după cum arată studiul Eurostat?   

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.