Isterii estivale și interese naționale
De cum intri în staţiunea Saturn, te izbeşte un anunţ „important“: „Saturn: staţiune turistică de interes naţional“; numai că importanţa anunţului (care ţi-ar da, cel puţin teoretic, garanţia calităţii) este mult atenuată şi chiar aruncată în deriziune de cîinele ce se odihneşte nestingherit la picioarele pancartei pe care a fost „săpat“ îndemnul naţional. Dacă din cine ştie ce motive, patriotice şi mai puţin patriotice, poposeşti pe litoralul românesc, realitatea îţi oferă o „ficţiune“ la cele mai înalte cote. Să luăm, de pildă, Mangalia, un oraş curăţel doar pe strada principală. În rest, Dumnezeu cu mila, căci plaja arată de parcă n-a mai trecut cineva pe acolo de anul trecut. Mai întîi de toate: cîini, cît mai mulţi cîini fără stăpîn. Doar întinzi cearşaful şi te trezeşti cu un maidanez, hămesit şi jigărit, mirosindu-ţi picioarele şi cerşind un ceva, asta după ce a tras cît s-a putut de sacii de gunoi, împrăştiind pe nisip conţinutul lor, greu de privit şi mai ales de suportat. Şi pentru că tot ai plecat în vacanţă, Primăria Mangalia te întîmpină cu drag, asfaltînd, cam fără spor, toate străduţele din jurul plajei, aşa că mirosul de bitum asortează hămeseala cîinilor şi îţi oferă „aer proaspăt“ pentru plămînii tăi, dornici tocmai de aşa ceva. Şi dacă nu-ţi este de ajuns, un patron oarecare s-a gîndit el că n-ar strica să mai ridice o coşmelie, chiar în mijlocul plajei, că poate dă norocul peste el şi vor fi doritori de bere şi seminţe... cît pentru o vară întreagă... aşa că o macara de prin anii ’50 duduie, la propriu şi la figurat, răspîndind în aer parfum suav de motorină... Cîtă grijă pentru copiii din jur, pentru siguranţa lor, pentru... Muţi cearşaful cîteva zeci de metri şi, înainte să-ţi dai seama, te-ai aşezat în ceva moale... „de cîine, o fi“, te consolezi, de parcă ar conta atît de mult în haznaua plină ochi de mucuri, seminţe, pungi, pahare de plastic, coceni de porumb, pet-uri, cutii de bere dezmembrate, ambalaje de toate soiurile şi de toate sortimentele, resturi de pe la papuci, chiloţi, sutiene, slipuri, pălării, pampers, şerveţele, ziare, reclame etc. Şi dacă, Doamne Sfinte!, te tentează să-ţi tragi sufletul în părculeţul „special amenajat“ pentru copii, trebuie să ai curajul unei aventuri prin herghelia de cîini ce se zbenguie pe iarba copiilor.
Ce splendoare ar fi plimbarea pe faleză… Marea, liniştită de atîta ploaie, loveşte agale ţărmul… Poezie inutilă, căci oamenii harnici ai patriei noastre s-au apucat să refacă faleza, acu’, în plin sezon, cu heirupism, doar cînd nu plouă şi cînd nu e soare… Altfel, trebuie să faci slalom printre grămezi de nisip, pietre, scînduri, table, cuie, excavatoare, borduri… Totul lăsat de izbelişte… dai cu tunul şi nu zăreşti nici măcar un singur muncitor… aşa, măcar să-l tragi în poză… Rămîn doar baloturile de piatră, aşezate într-un peş pe zid, pentru ca la prima adiere de vînt să-i pice în cap copilului neascultător care-a luat-o la fugă înaintea adulţilor, presupuşi deschizători de drumuri...
Şi dacă dă norocul peste tine şi ai parte de ploaie, vînt şi frig, te-ai scos... Dacă n-ai plecat cu un geamantan de cărţi după tine, nu prea ştii ce să faci. Oraşul n-are nimic de oferit, doar haine multe şi de proastă calitate, covrigării şi fast-food-uri pentru care garantează doar Cel de Sus. Cît despre hotel... Preţ mare, dar servicii pe sponci... Păi, dacă vrei să mergi la piscină, trebuie să plăteşti, vrei saună, plăteşti... vrei... cam atît că altceva nu există... îţi rămîne televizorul de care ai fugit şi peste care dai... Şi te minunezi de peripeţiile unui bac „pe bune“ şi mai ales de ipocrizia fără margini a unor importante canale de ştiri care se bat cu pumnii în piept că promovează „adevărata valoare“, dar întrerup fără ruşine o intervenţie pe educaţie pentru a face loc eternei telenovele „iri“, fără de care ţara nu poate merge înainte. Cît despre copii… holurile hotelului unde o „doamnă recepţioneră“ îi apostrofează din cînd în cînd cu „Mă, copii, nu mai frecaţi, mă, canapelele astea şi nu mai faceţi atîta tărăboi… nu mai bine închiriaţi voi o pereche de cărţi de la doamna (şi face semn către recepţie) şi jucaţi cărţi? Uite, costă 5 lei pe oră, şi voi sînteţi cinci, 1 leu de fiecare...“ La taraba de la colţ, cu 5 lei poţi cumpăra cinci perechi de cărţi...
Şi pentru că tot am pomenit de Saturn: fugiţi, arată ca un teren minat, plin de buruieni, de hoteluri în paragină unde doar cîinii îşi mai găsesc locul.
Cam acesta-i litoralul românesc, sau doar partea cunoscută de mine, în care n-aş dori să mai revin, nici măcar pentru o cercetare antropologică... În rest, să aveţi soare mult!
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.
