Idiosincrazii urbane

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

V-am povestit în această gazetă multe despre procesul modernizării şi despre modalităţile de prelucrare a modernităţii de către societatea noastră. Gîndiţi-vă numai la Norbert Elias şi la Civilizaţia moravurilor, la rolul acordat de acesta furculiţei şi batistei în individualizarea gesturilor, în construirea unui autocontrol, în etica delicatei civilităţi. Gîndiţi-vă mai apoi la Erasmus şi la poezia lui de Anton Pann, într-o desfătare a politiei politicoase de la început de lume nouă: „Este fără cuviinţă, / Şi prea fără socotinţă, / Să ridici la gură vasul, / Şi să sorbi să vezi rămasul.“  

Toate acestea mi-au venit în minte zilele trecute, cînd, în curte fiind, mă strigă peste gard o vecină. Ţinea în mîini două sacoşe: una neagră, din care răsăreau capetele albastre a două bidoane; cealaltă, tot neagră, flutura pe umăr. „Vino, fată, vino!“ mă îndemnă. „Unde-i mă-ta?“ mă întrebă, în timp ce vecinul, soţul, se ridică pe vîrfuri, scrutînd curtea în căutarea adevăratului stăpîn. Nu ştiam pe unde-i mama. „Lasă, lasă, şi vino aci, că şi io am fost la nunta ta“, zise, zîmbind printre dinţi. Nuntă? M-am prins: vecinii îşi măritau fata şi treceau din poartă în poartă, chemînd satul la nuntă, îndemnîndu-l, cu vin şi ţuică, „aşa cum se face“, astfel încît să se simtă obligat. Înainte să deschid gura, trase din sacoşa fluturîndă o invitaţie frumoasă, decorată cu trandafiri aurii şi legată cu panglică din mătase albă. „Să zici dacă vii sau nu. Uite numărul aci unde trebuie să zici, că n-am bani de aruncat“, mă îndemnă ferm. Am îngăimat ceva, sperînd că am scăpat. Dar… „Ce bei? Vin sau ţuică?“ şi trase repede un bidon din sacoşă, desfăcu dopul şi mi-l întinse. „Hai, ia, că-i bun! Guşti, că aşa se face. Îi făcut în casă, fără zahăr. Hai!“ Bidonul ăsta, cu vin roşu, pe jumătate plin, trecuse prin mîinile a jumătate din sat: guri lacome sugînd cu îndîrjire, salivă şi salive amestecate, buze subţirele pupînd cu prefăcătorie lichidul… Stomacul meu dansa… „Nu prea obişnuiesc“, încercai să refuz. „Ei, nu obişnuieşti. Ce, te-ai făcut orăşancă acu?“ N-am îndrăznit să refuz de tot, aşa că am înghiţit o gură de ţuică, sperînd că tăria şi mai ales eticheta cu „Izvorul minunilor“, de pe bidonul din plastic, mă vor „salva“. N-am murit atunci, dar aveam să mor duminica următoare, cînd, mergînd să felicit mireasa, am fost invitată la o dulceaţă… Sigur v-aţi amuzat atunci cînd v-am povestit experienţele străinilor ajunşi prin casele boiereşti, în alte timpuri, îndopaţi cu şerbet şi apă rece, cu folosirea pînă la saţietate a aceloraşi linguriţe şi farfuriuţe. Or, asta urma să experimentez: chiseaua plină ochi cu dulceaţă de nuci verzi trona pe masa din camera bună, alături de o farfuriuţă pe care se afla încă o linguriţă proaspăt linsă (se mai zăreau încă urmele siropului zaharisit), o carafă cu apă rece şi două pahare cu picior. Mireasa o trecu repede printr-un bol cu apă rece (să o dezinfecteze, pesemne), apoi o afundă în chisea, o umplu cu vîrf şi mi-o vîrî sub nas… Tocmai mă încrucişasem cu baba Ioana, care mesteca de zor... nuci verzi, probabil...  

Lumea satului se agaţă încă de multe astfel de veşnicii ritualice, amestecîndu-le, fără să le suprapună, cu cele mai „noi cuceriri ale tehnicii“, ca să zic aşa. Dincolo de idiosincraziile mele recent urbane, satul meu copiază fără a se adapta modernităţii; un fel de talmeş-balmeş din toate: invitaţii de carton şi duşca comună, restaurant şi linguriţa partajată. Nu ştiu cine va sucomba mai întîi. Cam tot pe aici se află şi noile comodităţi introduse de modernitate; în fapt, doar lux aparent de care săteanul are nevoie pentru a părea, pentru a fi mai tare decît celălalt, un celălalt în permanenţă inventat. Prestigiu social şi conservatorism comportamental. Că altminteri, cum să-mi explic faptul că sătenii mei şi-au făcut cele mai moderne şi luxoase bucătării, dotate cu cele mai faine ustensile, dar de care nu se servesc decît cu mare grijă şi obidă, în prezenţa musafirilor? Lîngă bucătăria de lux, ridică o şandrama în care îngheaţă de frig iarna şi e plină de muşte vara, fără să îndrăznească să treacă pragul „farmaciei“ inutile. Sau toalete urbane, dar aleargă mai departe la WC-ul din fundul curţii...  

Pariind pe veşnicie, sătenii mei se îngrijesc deocamdată de aparenţe, lăsînd confortul pentru alte timpuri şi alte lumi... mai bune.   

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.   

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.