Fanny - o adolescentă ca oricare alta?

Publicat în Dilema Veche nr. 432 din 24-30 mai 2012
Odă dulceţurilor  jpeg

Are 26 de ani şi ştie deja cu mare, mare precizie ce vrea de la viaţă: să fie cît mai liberă. Îmi vorbeşte despre ea cu mare uşurinţă, deşi abia ne-am cunoscut. Îi place teatrul şi joacă foarte mult teatru, de fapt, asta a şi salvat-o de la o ruină iremediabilă. Are parcursul oricărei adolescente asaltate de reclame, de 90-60-90, de înălţimi nebănuite, de silicoane şi botox-uri miraculoase. S-a lăsat prinsă şi ce a început ca o glumă ar fi putut să sfîrşească rău... Pe la 16 ani s-a trezit că vrea să placă, că vrea să fie regina grupului ei, că vrea să-şi domine prietenele, să atragă, să aibă un iubit etc. S-a tot gîndit cum să facă, ce ar putea să realizeze cu trupul ei pentru a fi remarcată imediat şi de toată lumea. N-a aşteptat prea mult, că beculeţul roşu s-a aprins după ce, la ora de sport, proful a apostrofat-o cu: „Eşti nulă, Fanny. Şi cu c... ăla mare n-ai să reuşeşti niciodată să faci nimic“. S-a pus pe regim. Era plinuţă, dar nu grasă, cu brioşe pe la burtică, dar cu sîni superbi de adolescentă. Prietena ei cea mai bună s-a prins în joc, ajutînd-o să rămînă zile în şir într-un regim teribil.

După trei luni de înfometare, a slăbit mai mult decît şi-ar fi dorit, dar, cum zice, „corpul a luat-o înaintea minţii“. A ajuns la spital, de acolo într-o clinică, din clinică într-o altă clinică. Şi uite aşa, patru ani de zile a fost pacient pentru un sistem dornic să înghită banii societăţii şi mai ales pe ai părinţilor... Cînd a văzut că nu-i de glumă şi că nimeni n-o ascultă, s-a prefăcut că acceptă soluţiile convingătoare ale psihologilor, psihiatrilor, părinţilor, medicilor, dar... La bilanţul de doi ani, părinţilor li s-a spus că e bine, că s-a refăcut, că s-ar putea reintegra în societate, dar, cu ea de faţă, psihiatrul a insistat pe recădere şi pe efectele devastatoare ale unei presupuse, eventuale recidive... A încercat să protesteze. Era însă cuvîntul ei, de adolescentă anorexică, împotriva unui reputat psihiatru. S-a simţit ca „un criminal periculos reciclat“ care, dacă ar mai fi scos o vorbă, ar fi fost aruncat după gratii. Şi a fost iarăşi aruncată după „gratii“... Doi ani, doi ani în care a încercat să se „vindece“ singură, ascunzînd şi aruncînd pumnii de antidepresive şi antiepileptice ce ar fi trebuit s-o salveze, nici ea nu ştia de la ce, şi construindu-şi visuri despre libertate... S-a trezit în realitate la 20 de ani, fără diplomă, fără prieteni, fără nimic, dar liberă... Cei din jur au tot încurajat-o spunîndu-i că n-a pierdut patru ani din viaţă, ci că a cîştigat o enormă experienţă care îi va fi utilă... „La ce?“, am întrebat-o brutal şi inconştient. N-a ştiut să-mi răspundă. În tot cazul, nu i-a folosit în găsirea unei slujbe, pentru că, nota bene, părinţii n-aveau nici un chef s-o întreţină la 20 de ani, chit că banii se duseseră aiurea. Prima slujbă: vînzătoare într-o patiserie, strigînd cu spor: „Brioches, brioches... Une achetée, une offerte... C’est chaud, c’est chaud, c’est chaud...“ N-a durat prea mult. Obligaţia de a rămîne închisă toată ziulica într-un butic o ducea cu gîndul la „închisoarea“ ei de altădată. Or, ea voia să fie liberă, liberă, cît mai liberă... S-a apucat de teatru... De fapt, de animaţie... De fapt, s-a apucat de şcoală... Şi-a găsit un chéri... Şi pînă la sfîrşitul cursurilor de animaţie a fost fericită... „Ştiam pentru ce muncesc, el era cu mine. Aveam zile fericite, dar şi multe zile cînd el, gîndind mai feminist decît mine, se purta ca un neamţ, lăsîndu-mă să mor de foame, dacă nu puteam să contribui cu ceva la masa de seară“, mi s-a confesat. Apoi a trebuit să plece. „Iubirea, iubirea asta de astăzi e un pic ridicolă cu toate dorinţele astea egalitare unde cavalerismul de altădată a apus“, s-a justificat. Acum e animatoare pentru copii, adică îi învaţă cum să joace teatru pe micuţii de toate vîrstele... E liberă şi-i place să fie liberă. Munceşte o oră, cel mult două, la două-trei zile. Acceptă ce-i place şi cînd îi place, unde îi place. Joacă teatru, alături de copii... N-are bani, nu atît cît să plece de acasă şi să iasă de sub tutela părinţilor. Dar îi lipseşte un „chéri“, alături de care să simtă cum trăieşte... Şi vrea un copil, căci „mon horloge biologique me dit que le temps est venu“... Un copil pe care să-l înveţe să fie liber, fără să cadă în capcanele timpului... E frumoasă adolescenta din faţa mea, dar nu e sigură de asta şi capcanele timpului sînt încă deschise chiar şi pentru experienţa ei... Căci în căutarea unui tată pentru copilul atît de dorit e gata să sacrifice, iarăşi, cîteva kilograme (deşi n-ar fi nevoie de asta, o asigur eu), crezînd că responsabilitatea masculină, astăzi, se conjugă în acord cu statutul de manechin al iubitei alese. Cîte adolescente nu trec prin astfel de dileme? Şi cît de ticăloase pot fi tiparele de tot felul?!  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.