Evanghelia a V-a a babelor

Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

„Nu sînt puţini şi la noi acei carii se spoesc cu cîte ceva din ştiinţe şi din limbile streine, şi apoi încep să înşire la vorbe deşarte în contra religiei, vrînd cu aceasta să-şi arate procopseala filosofind asupra religiei pentru că alt obiect n-au în capu-le, fiind deşert de ideile drepte ce trebuie să primească încă din leagăn ca să se facă creştini buni şi oameni cinstiţi.“ Citatul este de la 1857, din

, şi reflectă primul moment de temere al Bisericii cu privire la locul religiei în viaţa enoriaşilor. Şcoala nu se mai reduce la citirea ceaslovului în curtea bisericii, ci are „ştiinţe“ care ar putea trezi curiozitatea copiilor şi care ar putea pune la îndoială multe dintre „adevărurile“ dascălilor. 

Astăzi, predarea religiei în şcoli a stîrnit ceva dezbateri, lăsînd deoparte esenţialul: cu cine? Cu cine vor face ora de religie copiii noştri? Întrebarea este la fel de legitimă şi în cazul altor materii, întrebîndu-mă care mai este nivelul de pregătire al cadrelor didactice atunci cînd vine vorba de limba şi literatura română, de biologie sau chiar de istorie. Aparţin generaţiei decreţeilor, aşadar fără să fi trecut vreodată prin ora de religie. Ba dimpotrivă, aşa cum am mai scris prin paginile acestei reviste, profesorul de istorie din şcoala generală ne punea să repetăm mecanic la începutul fiecărei ore: „Noi sîntem atei! Noi sîntem atei“. Nu prea m-a afectat asta atît de mult încît să nu merg la biserică, sau la hram, sau să ţin posturi, sau… 

Am crescut într-un sat, înconjurată de o grămadă de mătuşi şi bunici care participau cu asiduitate la viaţa religioasă a comunităţii. Nu cunoşteau Evanghelia, şi nici nu cred că au deschis-o vreodată, deşi pe masa uneia dintre bunici se afla o cărţoaie mare legată în piele, cu un scris mic-mititel. Probabil că asta o fi şi speriat-o pe biata bunica. În schimb, mătuşile şi bunicile mele cunoşteau pe de rost toate sărbătorile, posturile, ritualurile şi făceau cea mai bună colivă din lume. Participam cu bucurie, particip încă la multe dintre aceste ritualuri. „Dar de ce facem aşa, bunico?“, întrebam, încercînd să înţeleg de ce se cară apă la morţi, de ce se împarte în dimineţile celor şase săptămîni, de ce se păstrează pahare cu vin şi apă la streaşina casei, de ce mor cei dragi dacă Dumnezeu e bun, de ce se pune busuioc sub pernă de Bobotează, de ce să te închini cînd treci prin dreptul bisericii, de ce trag clopotele diferit, de ce… Hei, şi cîte nu întrebam. Răspunsul era invariabil acelaşi: „Aşa se face!“. Insistenţele mele primeau un alt răspuns ambiguu: „Aşa a lăsat Dumnezeu!“ Nici astăzi nu prea ştiu ce o fi lăsat Dumnezeu şi ce au inventat oamenii, cert este că practica religioasă trece dincolo de orice dogmă. Gura lumii şi Evanghelia a V-a a babelor, cum a numit-o părintele Calistrat (într-o predică la mănăstirea Vlădiceni), au complicat pînă la paroxism credinţa. 

Pe vremea copilăriei mele, popa era acolo, în capul oricărei mese, dar nu el era personajul principal, nu el dădea totul comunităţii, ci mătuşile şi babele satului. Ele spuneau poveştile biblice, aşa cum le primiseră şi ele de la bunicile lor, ele transmiteau copiilor cele zece porunci şi descriau focurile Iadului pentru numeroasele păcate ale copilăriei. Toate acestea nici nu ne-au radicalizat, nici nu ne-au transformat în atei.

Păstrez încă în minte scenele pantagruelice de la ospăţul hramului. La sfîrşit de fiecare august, satul se pregătea de hram: o zi de dulce şi o zi de post. Ce de bunătăţi se fabricau! Ce de bunătăţi aduceam de pe acasă ca să nu fim mai prejos decît alţii! Se invitau sătenii de prin alte sate şi apoi masa se încingea. Cu lingurile în buzunar, pe mese improvizate pe iarba din curtea bisericii, ciorba de perişoare sau sarmalele cu orez n-au avut niciodată un gust mai minunat ca în acele zile de august. Strugurii sfinţiţi de tămîia cadelniţei şi mustul dulceag, pe post de vin de împărtăşanie, colive decorate cu zahăr alb şi pesmet, prescuri şi cozonaci… Bineînţeles că nu sînt numai astea amintirile mele: port cu mine bocceaua cu superstiţii, poate nu atît de numeroase şi atît de drastice ca prin alte părţi. Dar despre cîte vrăji şi farmece n-am auzit la gura sobei din poveştile mătuşilor şi bunicilor mele, despre flăcăi spînzuraţi nu din dragoste, ci că li „s-a făcut de zmeu“, de lapte furat de la vaci, de păcate plătite de copii, de strigoi şi trupuri bîntuite, şi cîte şi mai cîte… 

Pe vremea mea, religia se afla în posesia babelor, Biserica fiind mai mult absentă. Astăzi, Biserica reia acelaşi mesaj de la 1857, fără să ştie că a trecut mai bine de un secol, că babele nu mai pot fi păstrătoarele „adevărurilor“ credinţei, că lumea vrea altceva, că religia ar trebui să fie despre dragostea de semeni, că sensibilitatea postmodernă nu mai vrea să audă de focurile Iadului… Sînt oare pregătiţi profesorii de religie să ia locul babelor copilăriei mele?  

Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860),

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.