Dileme de altădată: poate o femeie "cultă" să iubească?
Emanciparea femeii a fost un drum greu şi, mai ales, cu multe, multe avataruri. Uneori, şi chiar deseori, femeile au fost cele care au aşezat capcane peste capcane în drumul spre independenţă. Anchetele de la Moda Nouă iau în discuţie şi această problemă a emancipării femeii, îmbrăcînd-o în haina iubirii. Temerea de femeile educate şi independente este cît se poate de naturală. O spun femeile, o arborează bărbaţii atunci cînd propun ca subiect de anchetă următoarea întrebare: „Care femee va face pe soţul său fericit: aceea care are o cultură intelectuală mare, dar nu cunoaşte menagiul, sau invers?“ Cine iubeşte mai bine? Cine iubeşte mai mult? Cine ştie şi cine poate să rămînă ataşată de jugul conjugal? Ce mulţumeşte un bărbat: un şorţ impecabil sau o vorbă de duh? Ce contribuie la fericirea conjugală: stomacul îndestulat sau o conversaţie interesantă?
Or, dacă se pune această întrebare, aruncîndu-le pe lectriţe în dileme existenţiale, sîcîitorul redactor nu prea ne spune ce înţelege printr-o „cultură intelectuală mare“, din partea unei femei. Sîntem în luna ianuarie a anului 1904 şi, în lumea dominantă a bărbaţilor, nu prea este loc pentru femeile deştepte; aşa că ceea ce li s-ar fi permis femeilor, în materie de educaţie, trebuie să fie un ceva destul de subţire. Dar chiar şi aşa, teama de deşteptăciunea feminină cam produce fiori reci. „Prefer femeea menajeră. Cultura e pentru bărbaţi“, declară cu tărie un oarecare domn Hod din Ploieşti. Este secondat de aproape de un alt domn – Tulumbă – care scrie acelaşi lucru: „Prefer o femee care cunoaşte bine menagiul... Studiile mai dezvoltate sînt pentru sexul tare.“ De cealaltă parte, femeile încearcă să facă un pas spre propria lor emancipare, punînd împreună educaţia şi menajul. Concesia dorită nu este una foarte mare, ar fi fost bine ca soţia să aibă „puţină cultură“. La urma urmei, doar fericirea bărbatului contează, căci de ea se leagă multe altele, cum ar fi liniştea, siguranţa şi securitatea economică, şi chiar fericirea femeii: „Mai curînd o femee care va avea o cultură simplă şi va cunoaşte menagiul va putea face pe soţul său fericit, decît aceea care va avea o cultură intelectuală mare şi nu va cunoaşte menagiul“, scrie o domnişoară, sub semnătura „Floricelele de pe malul Jijiei“. Bineînţeles că există, chiar şi aici, păreri extreme ale femeilor, care pun accentul îngroşat pe talentele practice. Cultă sau incultă, femeia – soţie şi mamă – trebuie să fie mai întîi de toate gospodină. Doar o bună gospodină poate aduce fericirea unui bărbat, scrie Floarea Magică de la Buzău. Pentru ca doamna locotenent Elena Petrovici din Fălticeni (cu care ne-am mai întîlnit prin paginile acestei reviste) să considere un pericol cultura femeilor. Răspunsul este fabulos, şi dictat, probabil, de domnul locotenet: „Prefer femeea menajeră, căci ea este harpa suferinţelor casnice... Cea cultă care nu cunoaşte menagiul, va fi veşnic dornică de un lux răsfăţat, şi, zîmbindă de graţiile culte, va fi santinela ferestrei, spre a prinde în vrajă veri un curtenitor – pe cînd la bucătărie vasele vor da în foc.“
Din această dilemă, femeile noastre sînt scoase tot de bărbaţi, de multe ori mult mai îngăduitori, în teorie, cu locurile femeilor prin societatea masculină. Şi din străfundul istoriei, un oarecare „strămoş al lui Mihai vodă din Craiova“ declară răspicat: „O femeie care nu ştie decît ale menagiului nu va reuşi cît lumea, să facă fericit pe sărmanul soţ – zic sărmanul, căci este într-adevăr de compătimit. Poate sînt unele naturi că se mulţumesc cu aşa femei, dar eu unul, n-aş putea să fiu fericit cu o astfel de femee, care nu ştie să-ţi spue decît cum i-a reuşit cutare prăjitură, că a observat că e mai bine cînd pui kgr. de zahăr, sau cînd untul este topit sau nu etc.“ Chiar aşa, halal de un asemenea bărbat care trebuie să asculte în toate serile reţete insipide de lucruri foarte comestibile şi plăcute. Dar n-ar fi oare vai şi de cel care, îndrăgostit de un cap deştept, ar înghiţi cînd o „friptură prea crudă“ sau chiar „semi-carbonizată“, cînd o „mîncare afumată“, cînd o „zeamă prea lungă“?
În lumea începutului de secol XX, femeile trebuie să fie mai întîi de toate bune gospodine. Se pot instrui, dar pe timpul lor şi fără a ieşi din atribuţiile menajului. Cît despre fericirea femeii... drumul trece prin fericirea masculină...
În societatea românească de astăzi nu s-a depăşit prea mult această dilemă. Răspunsurile, oricît de mult ne-am preface – şi oricît de liberali s-ar da unii bărbaţi şi de independente unele femei –, se învîrt cam tot prin jurul mentalităţilor din iarna anului 1904: femeia să fie de toate şi să facă bine „să-l facă fericit pe bietul dumnealui“.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.
