Dileme de altădată: iubire şi iubiri
De veacuri şi de veacuri, iubirea tulbură spiritele care îşi caută alinarea într-o verbalizare recuperatorie. Revista Moda Nouă lansează, în iarna lui 1903-1904, două „anchete“ în care iubirea este personaj principal. Anchetele şi răspunsurile sînt mai actuale decît oricînd şi dovedesc cum subiectul preocupă mintea omenirii dintotdeauna. Prima anchetă aduce în atenţia cititoarelor vechea dilemă a iubirii vs prietenie: „Poate să existe o prietenie curată între un bărbat şi o femeie, ambii tineri?“ Răspunsurile, venite de pretutindeni, de la Focşani sau Craiova, de la Giurgiu sau Cîmpina, nu prea dau sorţi de izbîndă unei astfel de încercări. „Să existe o amiciţie curată, între o femeie şi un bărbat, ambii tineri, este de necrezut.“ – se exprimă categoric Anişoara din Cîmpina.
Accesul la presa vremii, accesul la educaţie este încă limitat în cazul femeilor. Aşadar, cele care ajung să citească revista Moda Nouă, cele care se străduiesc să trimită un răspuns aparţin unei categorii sociale destul de înstărite; cu alte cuvinte, respondentele anchetei beneficiază de oareşce educaţie. Ca această doamnă, Elena Locotenent C. Petrovici din Fălticeni, pentru care revista reprezintă o legătură importantă cu lumea, şi mai ales o pistă de afirmare (aici domnul locotenent publică poezii siropoase de iubire). Răspunsul ei este şi mai duios feroce împotriva unei astfel de legături. Iată ce scrie: „Nu poate exista o prietenie curată, căci iubirea, ca instinct vital, fiind cel mai puternic din toate resorturile, se simte şi mai mult cu cît femeia e mai frumoasă şi mai dezmierdată, şi care cu atît cată să fie curtată şi de alte inimi, căci ochii sînt lacomi.“ Ochii lacomi şi inima zburdalnică par a fi principalii vinovaţi în nestatornicia unor sentimente de prietenie.
Cum să crezi că bărbatul din faţa ta te poate privi fără să te rîvnească? Cum să crezi că îţi poate vorbi fără să strecoare printre cuvinte şi şoapte dulci de amor? Cum să crezi că atingerile sînt candide, şi nu fierbinţi? Cum să vrei să fie altfel, mai ales dacă bărbatul îţi place? Cum să fie altfel cînd femeia e frumoasă, veselă, deşteaptă? Poate bărbatul să treacă peste toate aceste calităţi fără să-şi dorească mai mult? Poate (vrea) femeia tînără să-şi stăvilească dorinţa de flirt? Toate aceste dileme o frămîntă pe doamna C.D. din Giurgiu, întrucît gîndurile oamenilor, intenţiile, adevăratele intenţii, sînt uneori de nepătruns: „De obiceiu, unul sau altul înţelege, sau mai bine-zis interpretează rău sentimentele celuilalt.“ Cu alte cuvinte, mîna întinsă nu are aceeaşi semnificaţie pentru bărbaţi şi femei.
Cum în jocul părerilor sînt atrase multe cititoare şi cîţiva cititori, cum subiectul place, revista provoacă şi provoacă, deschizînd noi cîmpuri de anchete: iubire sau iubiri? Unul dintre redactori declară sentenţios: „Cînd s-a sfîrşit iubirea, încep iubirile“. Carolina din Tecuci, Nella din Rîmnicu Vîlcea, O roză de la Caracal, Mărioara de la Schei sau Englantine din Tecuci preamăresc iubirea, iubirea sinceră şi devotată a femeilor, care merge şi ţine pînă la „infinit“ – dar ei, ei bărbaţii, sînt nestatornici şi nesimţitori. Femeia iubeşte şi suferă, se sacrifică şi se dedică cu trup şi suflet primei pasiuni şi primei iubiri. Admit totuşi că „prima iubire e prima iubire“, dar dacă vine şi a doua, patima şi mai ales înfocarea nu pot fi stăvilite şi atunci femeile iubesc „pe alţii în amintirea celui d’întîiu şi celui din urmă“.
Bărbaţii se aventurează în a susţine imposibilitatea naturii feminine de a „simţi“ iubirea. De pildă, un oarecare Z. Volram decretează fără putinţă de tăgadă următoarele: „Amorul adevărat nu poate fi priceput şi simţit decît de sexul bărbătesc“. Iar „un om fără noroc“ (aşa semnează) din Slatina se lamentează pe seama firii „schimbăcioase“ a femeilor, gata să te facă să crezi orice, incapabile să vadă pasiunea. Din acest motiv apare sfîrşitul cît mai patetic cu putinţă: „te pomeneşti că-ţi trimite vorbă să nu mai fii atît de obraznic şi să-i faci curte“, oprind în acest mod trivial o iubire ce se credea „mare“. Pentru Gicuşor de la Dunăre, iubirea cochetelor nu poate fi niciodată adevărată; interesate de aparenţe, doritoare de a avea cît mai mulţi curtezani, femeile uită esenţialul: iubirea adevărată. Şi dacă ajunge să o împărtăşească pentru cineva, apăi ăla e sfîrşitul, căci „o parte din energia iubirii şi cea mai principală a fost întrebuinţată“. Consumate de ardoarea dorinţelor, femeile se refugiază în iubiri nestatornice.
Cît despre statornicia/nestatornicia femeilor în iubire... o altă dilemă... un alt subiect oricînd de/la Modă (Nouă).
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.
