Cum să faci cercetare cu... Poşta Română

Publicat în Dilema Veche nr. 434 din 7-13 iunie 2012
Odă dulceţurilor  jpeg

Printre multele măsuri bune luate de directorul Arhivelor Naţionale ale României se numără şi cîteva mai puţin bune. Cum e şi firesc. Dar cea care mi se pare cu adevărat dezastruoasă şi hilară este colaborarea cu Poşta Română. Adică: taxa foto sau xerox, sau scanner, sau ce-o fi ea, nu mai poate fi reţinută de slujbaşii arhivelor, despovăraţi astfel de tot felul de acuzaţii (aşa fu justificată măsura), ci de către o instituţie independentă. Şi dintre toate instituţiile independente de pe glob, domnul director sau conducerea Arhivelor Naţionale sau cine o fi fost au ales cea mai independentă şi cea mai „reformată“ instituţie din România: Poşta Română. Că este o adevărată „plăcere“ să treci pe la Poşta Română o ştie tot omul, mai ales că prin multiplele servicii oferite ajungi, vrînd, nevrînd cel puţin... de mai multe ori pe an pe la Poşta Română. Aşa că instituţia cu pricina s-a gîndit să ne multiplice „plăcerea“ de a lucra cu Poşta Română. Cum? Păi, după ce primeşti, pe un kilometru de hîrtie, contul bancar, codul IBAN, CUI, adresa trezoreriei şi toate cele, eşti trimis frumuşel la cea mai apropiată poştă să plăteşti. Şi te duci, ca orice cercetător pasionat gata să sacrifice timp, bani, bună dispoziţie, nervi, orice pentru cercetare.

Clădirea Poştei, la nici cinci minute, superbă, dar amenajată ca poştă este mai mult decît... neplăcută. Atmosfera te duce cu gîndul la o fierărie... boc... boc... boc... doamnele poştăriţe ştampilează de zor şi fără spor; iar ştampilatul nu se opreşte niciodată, aşa cum ciocanele fierarului nu se pot opri decît la sfîrşitul potcovitului... toată ziulica doamnele potcovesc scrisori într-un zgomot asurzitor, peste care se suprapun strigătele tuturor, singurul mijloc de a te face înţeles... Doamnele, care dacă n-ar fi îmbrăcate în uniforma aia bleu murdar, ar fi simpatice. (Întîlnite pe stradă, jur că ar fi iubite, mămici, soţii, bunicuţe de treabă.) Dar odată ce şi-au pus cămaşa aia de poliester lucitor sută la sută, totul se schimbă. Citeşti pe buzele lor un „de ce nu l-am ascultat io pă tata“ şi un „azi n-am chef de nimic, poate mîine“. Nu-ţi rămîne decît să speri. Dar speranţa ta se duce pe apa sîmbetei cînd ţi se întinde un mandat poştal pe care ar trebui să introduci pomelnicul de date. Numeri pătrăţelele mandatului, numeri pătrăţelele tale... nu-ţi iese nimic, oricît te-ai strădui. Întrebi timid: „Aş putea, vă rog, să scriu sub rînd, că sînt prea multe cifre?“. Doamna e tare cătrănită astăzi, aşa că-ţi răspunde grav: „încercaţi, vă rog, să vă încadraţi în formular, că altfel nu vi-l primesc“. „Dar, ştiţi...“ – insişti. „Nici un ştiţi, încadraţi şi cu asta basta.“ Care asta, care basta... scrii peste rînd, căci Banca are alte raţiuni decît Poşta şi speri să-i treacă doamnei pînă ajungi la ghişeu. Între timp s-a aglomerat, lume multă cu treburi diverse... înaintea ta un domn cu 200 de scrisori la ştampilat... ştiţi, din alea cu reclame. Îi ceri voie că tu ai doar o taxă... dar mai bine ţi-ai fi înghiţit limba. „Ce voie, fato, ce voie... a fost înaintea ta, îl iau înainte“, mă apostrofează poştăriţa. Şi deja eşti sigură că va găsi o chestie astfel încît să te mai pună o dată la coadă. Dar ştiţi cercetarea... pasiunea... te pironesc la coadă... Şi aştepţi... şi aştepţi... ca la Poşta Română... Şi te fură o scenă de la ghişeul de alături, unde un bătrînel cu datorii la Electrica e venit să le achite, dar nu e prea sigur pe el dacă chiar vrea asta. „Aveţi 3.850.000 de lei vechi de achitat. De cîte ori vreţi să vă spun?“, îl apostrofează poştăriţa. „Păi, nu v-am dat atît?“, întreabă nedumerit bătrînelul de-un calm impenetrabil. „Nu, tataie – se oţărăşte doamna –, mi-ai dat doar 3.200.000.“ „Ei, uite, îţi mai dau o sută. Ia vezi mătăluţă acu’ cît face.“ Scoase repede dintre hîrtii o sută de lei, o puse pe ghişeu, zîmbind larg... larg... larg... „Tataie, plăteşti sau nu plăteşti? „Păi, n-am plătit, duduiţă dragă? De ce te superi mata acu’? Că io d’aia am plecat d’acasă, să plătesc, nu să stau pe aici“ se apără candid. „Dă banii, atunci.“ „Păi, ’ai că-ţi mai dau o sută“, cedă bătrînul. Şi dintre alte chitanţe mai scoase o sută şi-o aşeză, zîmbind, pe ghişeu. Poştăriţa este deja cu nervii în tavan (care, apropo, este foarte frumos decorat), clienţii – aşijderea. Doar domnul venit să-şi plătească lumina priveşte cu mult, mult calm pe toată lumea şi aşteaptă, tot un zîmbet, să i se taie chitanţa. „Dă banii ăia odată, tataie, că nu mă duc io cu ei acasă“, strigă isterică doamna care ar fi trebuit să-şi păstreze zîmbetul pe buze în orice împrejurare. „Stai să mă uit prin buzunare, să văd dacă mai am ceva“, replică... Şi sub privirile curioase, grăbite, nerăbdătoare, enervate ale tuturor, bătrînul începu să se caute prin buzunare, bombănind: „Aşa ziceţi toţi, că nu plecaţi cu ei acasă. Da’ nici mie nu mi-i lăsaţi... Stai aşa, c-am mai găsit o sută...“
„Hei, fato, parcă te grăbeai“, te scoase din film poştăriţa ta. Şi fu cum zisei, prea mult scris, prea multe rînduri, prea mult pix, prea, prea... puţină reformă la Poşta Română.  Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.