Crema Carmen Sylva şi sluţenia doamnei R.
Obsesia frumuseţii a fost dintotdeauna exploatată de către vînzătorii de iluzii. Chipul pare să suporte orice pentru a atinge perfecţiunea definiţiilor asupra frumosului. Or, ceea ce este „frumos“ nu stabilesc nicidecum bărbaţii, aşa cum am vrea să credem, ci femeile dornice să placă. Bărbaţii doar „fabrică“ ceea ce ar da strălucire obrazului, culoare buzelor, catifelare pielii, senzualitate ochilor, fineţe mîinilor şi cîte şi mai cîte. Produsele „reclamate“ înşeală privirea, otrăvesc trupul, golesc buzunarele, farmecă auzul prin minunatele calităţi imaginate şi imaginare cuprinse în poveştile ce le însoţesc. Citiţi: „Frumuseţea se obţine prin un Obraz delicat, curat, o înfăţişare roză, fragedă, o pieliţă albă, moale ca mătasea şi un ten strălucitor de frumos“, se scrie într-o reclamă pentru „Săpunul de Lapte de Crin Steckenpferd“, la 1904. Cam aceleaşi ingrediente se amestecă şi astăzi într-un panou publicitar, oferit căutătoarelor de Frumuseţe.
Pe acelaşi formular se vînd uleiuri şi creme, loţiuni magice bune pentru bătături, dar şi pentru obraz, pudre de talc şi pudre de obraz, parfumuri şi ape de colonie etc. „Pretutindeni se poate găsi Crema Margit a lui Földes“, recomandă paginile gazetei Moda Nouă ca fiind „mijloc sigur, nevătămător şi cu efect contra pistruilor, petelor de obraz, roşeţei mîinilor şi a feţei.“ Producătorul, farmacistul Clemens de Földes din Arad, previne clientela de posibilitatea contrafacerii, asigurînd-o că doar D. Moritz Pollak din Bucureşti este „reprezentant general pentru România.“ Altminteri, pudra, săpunul şi pasta de dinţi „Margit“ se găsesc la mai toate farmaciile din ţară.
La drogheriile Zamfirescu de pe Academiei, la numărul 8, se poate procura „Hovells hair Restorer“, adus tocmai de la London, cu calităţi nebănuite şi neîntîlnite: „redă părului şi barbei albite culoarea primitivă.“ Cu alte cuvinte, soluţia miraculoasă, un ulei, nu vopseşte, ci „întinereşte părul“, curăţă mătreaţa, „oprind căderea părului“.
Din toate aceste reclame, crema Carmen-Sylva atrage instantaneu atenţie. Nu pentru că, în februarie 1904, fură startul prin plagierea numelui Reginei Elisabeta, ci prin povestea cutremurătoare înscrisă în josul reclamei.
Se spune că era odată o fiică de bancher din Salonic, pe numele ei adevărat doamna R., care şi-a pierdut frumuseţea în urma „unei crude boale“. Urîţenia doamnei R. atingea culmile sluţeniei trupeşti şi sufleteşti: „faţa îmi deveni ca ciupită de vărsat, pline de bubiţe, negi, pestruie şi de toate impurităţile tenului.“ Şi, de parcă nu era de ajuns, urmară altele şi alte: „marele meu păr îmi căzu, negri mei ochi pierdură luciul lor, şi teintul meu grozav se urîţi.“ Doamna R. se abandonă în apatie şi mizerie... Asta pînă într-o zi, cînd pe drumurile Vienei o întîlni pe baroneasa V., mai frumoasă decît o Madonă, cu chipul curat şi părul strălucitor. Dar, baroneasa V. nu prea are chef să împărtăşească cu nefericita doamnă R. secretul frumuseţii. Insistenţele şi mai ales povestea unei frumuseţi pierdute o fac să se destăinuie: „scrie farmacistului Ivan de Chapo in Resicza, Ungaria de Sud, să’ţi trimită pentru faţă crema numită «CARMEN SYLVA CREME», întrebuinţeaz-o conform prescripţiilor şi obţine acelaşi rezultat ca şi mine. Contra căderii şi creşterii părului vă consiliez a întrebuinţa apa numită «EAU CEPHALIQUE» a aceluiaşi farmacist“, îi recomandă. Prin destăinuire, crema Carmen Sylva, cea care redă, întreţine, oferă, dăruieşte, asigură, păstrează frumuseţea devine accesibilă tuturor femeilor „urîte“ din întreaga Europă. Nefericita doamna R. nu este decît un intermediar care „permite, drept mulţumire“ pentru miracolele trăite, accesul la povestea ei. Şi, pentru a spori suspansul, reclama insistă şi insistă pe borcanele cu cremă, sticluţele cu ulei de păr şi săpunurile contrafăcute care ar circula libere pe piaţa neagră a Bucureştiului. Atenţie, strigă Ivan de Chapo, produsele sînt „veritabile cînd poartă această marcă“, adică „Carmen Sylva Crême“. Vigilenţă, zice iarăşi, cerînd „respingerea produselor inferioare puse în circulaţie sub numiri frumoase“. Doar cosmeticele lui Ivan de Chapo au fost decorate la Expoziţie şi recompensate cu „diplomă de onóre, mare medalie de onoare“.
De altfel, la acea vreme, chiar şi astăzi, nu cremele fabricate de Ghiţă Pălărie, la Vaslui, se vor fi vîndut, ci cele cu rezonanţe franţuzeşti, englezeşti, italieneşte, nemţeşti...
Artificii felurite pentru a vinde produse diverse, magice şi... inutile...
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.
