Clopotele lu' nea Pandele şi "boierii fără obraz"

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Despre Descîntece jpeg

Cînd nea Pandele de Voluntari a anunţat ridicarea unei biserici cît un stadion, mai toţi l-au luat în rîs. „Auzi, biserică cu lift şi clopote de zeci de mii de euro?! Mai bine ar fi făcut o şcoală.“ Comentarii întemeiate, poate, avînd în vedere că totuşi educaţia este cheia unei societăţi respirabile. Dar atunci cînd ridică o biserică, sau doar anunţă această intenţie, semenii noştri nu prea se gîndesc la suflet sau la binele obştesc, ci cu totul alte gînduri mercantile le bîntuie minţile. Nici la 1800, oamenii nu se dădeau de ceasul morţii să ridice şcoli sau spitale, ci atunci cînd unul era mai bogat ridica o biserică, o ofrandă adusă lui Dumnezeu în semn de mulţumire pentru bogăţiile strînse prin cămări, dar şi pentru a-i cîştiga bunăvoinţa cu privire la un loc în ceruri cît mai aproape de scaunul sfînt. Aşa simţeau oamenii acelor vremuri; şi pentru că Dumnezeu era mai aproape şi mai necesar decît ştiinţa de carte, Biserica părea o „investiţie“ spirituală indispensabilă. 

Pe la 1811, marele vornic Mihai Manu dă gata marea biserică din Leurdeni, judeţul Ilfov. Sfinţirea are loc în marea Duminică a Floriilor (26 martie) cu norod mult, cu „frumoasă serbare“, cu sobor de preoţi în frunte cu „arhiereul Dionisie al Pogonianii“. Biserica, ridicată pe moşia boierului de la Leurdeni, avea să fie „împodobită“ „în chip strălucit cu multe cheltuieli ale sale“, cu odoare şi scule, „spre pomenire în veci“. La intrare, tabloul votiv va arăta privitorilor chipurile celor care „au înălţat“ biserica şi şi-au făcut aşa mare pomană. 

Ca Manu procedează mai toţi marii boieri sau negustori înstăriţi. Ridicarea de biserici pe la moşii face parte dintr-un proces de reprezentare socială. Ctitoria are o importantă valenţă simbolică, prestigiu; dar în acelaşi timp deţine şi o funcţie utilitară: loc de reculegere pentru membrii familiei, de oficiere a diferitelor slujbe şi necropolă unde îşi odihnesc somnul de veci ctitorii şi ai lor. Cum este, de pildă, biserica Creţulescu, ridicată de marele vornic Iordache Creţulescu pe la 1722; sau biserica Stolnici (judeţul Argeş) ctitorită de stolnicul Constantin Bălăceanu (1780); sau în mahalaua Brezoianu, marele vornic Pătraşco Brezoianu a pus să se zidească biserică mare în preajma conacului său (1703). Negustorul Cernea Popovici ridică cîte o biserică pentru fiecare moşie mare, la Zmîrdioasa, la Găuriciu, în judeţul Teleorman, dar şi la Cervenii, peste Dunăre, acolo unde se născuse şi copilărise. O parte din averea strînsă prin negoţ trebuia întrucîtva să se întoarcă, în semn de răsplată, către Cel ce I-a călăuzit paşii pe drumul alunecos al afacerilor. Vrea chiar ca aceste biserici să aibă „preoţi învăţaţi“ şi „apururea“ să fie „împodobite şi grijite şi îndestulate cu cele trebuincioase“ (1824). 

Uneori, un singur om nu poate suporta zidirea unui locaş de cult, care presupune multe altele decît scîndură şi cărămidă, ci şi picturi şi odoare, argintărie şi clopote, cărţi şi icoane, preoţi şi diaconi. Şi atunci, credincioşii doritori contribuiau, fiecare cu ce se poate, la înălţarea unui astfel de loc. Se întîmplă însă ca unii să promită şi să nu dea niciodată vreun sfanţ, aşa că ceilalţi se „răzbună“ în felul lor: ridică biserica, la intrare fresca votivă păstrează memoria contribuitorilor, dar… neserioşii primesc trupul, nu şi obrazul. Cu alte cuvinte, silueta prinde contur, se aşază cuminte pe zidul de la intrare şi aşteaptă cu răbdare ca boierul să-şi onoreze promisiunea pentru a primi şi „obraz“. 

O ctitorie rămîne întotdeauna în sînul familiei. Este un fel de „proprietate“ de care urmaşii se simt legaţi şi responsabili, căci nu este suficient să ridici un zid. Zidurile, oricît de trainice ar fi, sînt şi ele supuse vremurilor; memoria acestor ziduri trebuie însă întreţinută. Mulţi dintre boierii de altădată au ştiut cum să facă asta şi zidurile lor n-aveau să cadă decît în faţa buldozerelor. 

Ciocoii de astăzi vor biserici doar în scopuri electorale, ştiind că dă bine la norod să mai pună o cruce pe undeva. Ş-apoi nici nu-i greu să pui cruci, că doar nu-i din buzunarul tău, şi nici nu prea contează ce se ridică pînă la urmă, şi dacă se ridică. Aşa şi cu nea Pandele de Voluntari, mai pune dumnealui de-o biserică, că doar sînt bani publici, ai noştri, ai tuturor. Şi pînă la urmă de ce nu, că doar asta-i meteahna noastră să ridicăm fără să terminăm, să începem fără să păstrăm. Să lăsăm mănăstirile Văratic, Voroneţ, Agapia, Pătrăuţi, Horezu, Arbore, Humor şi multe altele pe seama UNESCO. E treaba lor – ce, i-a pus cineva să le includă în patrimoniul internaţional?! Noi sîntem prea ocupaţi să facem clopote şi să cîştigăm alegeri. Sper doar că la judecata istoriei ciocoii nu vor avea „obraz“.  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.