Bucătăria temniţei
Pînă la Regulamentele Organice şi la constituirea unei administraţii, se ştiu destul de puţine lucruri despre bucătăria unei temniţe. Arestaţii de prin puşcării şi grosuri trebuie hrăniţi, în ciuda culpabilităţilor de tot felul. Regulamentele Organice inaugurează un departament special – Vornicia Temniţelor –, însărcinat cu toate atribuţiile specifice problemelor legate de delicte şi infracţiuni. Şi cum puzderia de temniţe se strîng într-o temniţă centrală, întreţinută din bugetul statului, noii funcţionari sînt obligaţi să dea seamă de fiecare leu cheltuit. Iar banii pentru hrana arestaţilor trebuie justificaţi prin rapoarte adresate marelui dregător: vornicul temniţelor. La 1 septembrie 1831, vornicul temniţelor adresează către vodă un raport detaliat cu privire la cheltuirea banilor pentru hrana şi întreţinerea arestaţilor de la ocna Telega. Vornicul temniţelor utilizează un termen destul de pretenţios „îndestularea hranei arestaţilor“, punîndu-l pe cercetătorul contemporan în faţa unei dileme culinare grele. Enumerarea cheltuielilor pe fiecare zi ne va îngădui să aflăm hrana „îndestulătoare“ repartizată celor din marginea societăţii, ajunşi în spatele zidurilor din motive grave, dacă ar fi să socotim după temniţa în care se află.
Vornicul ocnei Telega este îndemnat să chivernisească bine suma: „Şi atît pentru unii, cît şi pentru alţii să ţii catastih curat, cu toate de slujire, pînă la un ban.“ Început la 1 septembrie 1831, catastihul reţine, pe fiecare zi, hrana administrată arestaţilor, la care se adaugă alte lucruri indispensabile vieţuirii comune: lumînări şi lemne. Or, de luni pînă duminică, de la 1 septembrie pînă la 30 septembrie, meniul arată o monotonie consecventă, din care lipseşte cu desăvîrşire îndestularea: pîine, carne, ceapă, oţet – în zilele de dulce; pîine, fasole, ceapă, oţet – în zilele de miercuri şi vineri. Valoarea fiecărui produs este aceasta: o pîine = 8 parale, o oca de carne = 20 de parale, o oca de fasole = 20 de parale, o oca de ceapă = 12 parale, o oca de oţet = 35 de parale. Dar din cele 20 de parale destinate fiecărui deţinut se mai cumpără şi lemne (de 4 lei în fiecare zi) şi lumînări (de 2 lei în fiecare zi). Dacă ar fi să socotim în funcţie de valoarea fiecărui produs, arestaţii, în număr de 41, îşi risipesc „diurna“ pe pîine, lemne şi lumînări. De fapt, hrana care asigură supravieţuirea, la prînz şi seara, este dată de această pîine, de calitatea cea mai proastă, dat fiind preţul atît de mic. La această pîine, bucătarul temniţei mai prepară o fiertură din carne şi ceapă, dreasă cu oţet. Miercurea şi vinerea, meniul se schimbă, fiertura se prepară din fasole şi ceapă, şi ea dreasă tot cu oţet. Fiertura se pregăteşte dintr-o oca de ceapă şi zece ocale de carne (sau zece ocale de fasole) la care se adaugă apă, multă apă. Nu este îmbogăţită cu nimic, fără grăsime, fără sare, fără „dresuri“, nici măcar pătrunjel sau leuştean. Spre sfîrşitul lunii, în hrană se strecoară un pic de varză sau morcovi, în timp ce la fasole se adaugă praz. Mai concret, un arestat consumă în fiecare zi: o pîine, o litră de carne sau o litră de fasole, plutind în apă cu oţet. În octombrie, arestaţii ajung în număr de 48, dar hrana se învîrte în jurul aceleiaşi fierturi de apă, carne, fasole, uneori linte, cu ceva varză, morcovi, praz, ardei. Sarea începe şi ea să fie cumpărată regulat. Preţul pîinii a sărit la 12 parale, carnea s-a ridicat şi ea la 24 de parale ocaua. Din acest motiv, ori de cîte ori se poate, pîinea este înlocuită cu mămăligă. În noiembrie, numărul celor osîndiţi se reduce la 43, pîinea dispare, fiind înlocuită cu mălai pentru eterna mămăligă, oţetul dispare pentru ca raţia să se diminueze considerabil. Îndestularea lunii septembrie se pierde pe cărările toamnei care se anunţă flămîndă, dar darnică în fasole. Aceasta din urmă începe să înlocuiască carnea, chiar şi atunci cînd nu este post. Zile şi săptămîni în care fasolea şi pîinea se succed în aceeaşi veşnică fiertură. Cînd se instaurează iarna, se termină şi fasolea, iar lintea îi ia locul; urmează zile şi săptămîni de fierturi de linte, prefăcute cu ceva ardei şi iarăşi multă mămăligă. Sîntem în Postul Mare. Abia pe 25 decembrie 1831, în ziua sărbătorii Crăciunului, întemniţaţii de la ocna Telega primesc iarăşi carne.
Nu prea ştiu ce-or mînca arestaţii de astăzi, dar, din moment ce se grăbesc să recidiveze, aş fi îndemnată să cred că bucătăria temniţei nu-i atît de rea ca odinioară.
Fragment din cartea Zăbava fandacsiei: Despre lucrurile mărunte ale cotidianităţii la început de epocă modernă, 1750-1860 (în pregătire la Editura Humanitas)
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.
