Grija pentru limba română
Nu e nevoie de cine ştie ce studii şi analize complexe, ilustrate cu zeci de exemple fioroase, pentru a ajunge la concluzia că limba română e vorbită şi scrisă prost. Vorbim, mulţi dintre noi, în propria limbă ca nişte negustori exotici, trecuţi prin cursuri rapide de acomodare cu limba română, atît cît să se înţeleagă cu patronul sau fiscul. Scriem, mulţi dintre noi, neglijent, incorect, siluind fără scrupule cuvinte sau norme de ortografie şi punctuaţie. Limba română stîlcită, măsluită a pătruns peste peste tot: televizor, ziare, cărţi pentru copii, manuale, clase de excelenţă de liceu, amfiteatre studenţeşti etc. Tocmai de aceea cred că ar trebui preţuiţi oamenii, puţini, care se străduiesc, încă, să dea o noimă comunicării de zi cu zi, să facă transparente normele vorbirii şi scrierii corecte, astfel încît să devină utilizabile de marea masă, să explice că a folosi bine o limbă nu-i un moft, ci o formă decentă de a te înfăţişa celorlalţi şi, mai mult, simptomul unei gîndiri limpezi şi coerente.
Un asemenea om, dintre cei mai buni, este doamna Rodica Zafiu. Articolele apărute sub semnătura sa la rubrica „Păcatele limbii“ din România literară sînt, sau ar trebui să fie, o bucurie în casa oricărui român, mai mic sau mai mare, preocupat de felul în care se cuvine să folosească şi să cultive limba maternă: explicaţii clare, dialog elegant şi inteligent cu cititorul, poveşti cuceritoare despre etimologii exotice, corecţii făcute cu răbdare, umor şi fermitate, exemple de îngăduinţă pentru derapaje benigne de la normele academice, flexibilitate în faţa transformărilor fireşti ale limbii. Cărţile scrise de doamna Rodica Zafiu sînt seducătoare şi riguroase prilejuri de limpezire a minţii cu istorii despre înţelesuri de mult uitate ale cuvintelor, cu lecţii captivante despre reguli şi legi ale exprimării curate, cu exemple uimitoare de simplitate şi naturaleţe în folosirea corectă a limbii. (Ştiu mulţi în jurul meu pentru care cuvîntul doamnei profesoare valorează mai mult decît DEX-ul sau DOOM-ul.)
Apare rar la televizor, din păcate. Nu ştiu dacă-şi doreşte prea mult, probabil că nu, dar nici n-ar avea prea mult loc de cohorta de vorbitori agramaţi, siguri că au ceva de spus, neapărat important şi neapărat excepţional. (Într-un an electoral, grija pentru limba română e, cel mult, o armă politică. În anii obişnuiţi, exigenţele nu se mai aplică nimănui, sau doar elevilor.) Ar trebui rugată, curtată, convinsă să apară mai des. O rubrică de cinci minute, măcar, la o oră de maximă audienţă, în care să ne vorbească despre păcatele, multe, ale limbii române utilizate azi. O rubrică, în fiecare ziar, de cîteva sute de semne în care să ne aducă aminte de reguli de comunicare pe care le credeam ştiute şi de norme de scriere pe care le încălcăm clipă de clipă. Copiii, tinerii stau mult în faţa televizorului, citesc mult pe Internet. Ar trebui să li se dea prilejul să audă o limbă română vorbită corect, să aibă măcar din cînd în cînd cîteva repere ale unei exprimări în care cuvintele îşi găsesc rostul firesc, în care ghilimelele nu sînt semnalate cu degetele, iar umorul n-are nevoie de rîsul şi aplauzele figuranţilor din platou pentru a fi savurat.
Nu bag mîna în foc pentru rating, nici pentru numărul de accesări, dar un spor de îngrijorare pentru limba română nu poate strica nimănui.
Maria Iordănescu este psiholog.
