Fuga, urgența, deadline-ul
Am ceva urgent de făcut. O greutate trapezoidală, ca acelea clasice din desene animate, îmi atîrnă deasupra capului. Un deadline. Afară e sîmbătă, pe mine mă agită angoasa lucrului nefăcut ca într-o luni. Descopăr că am nevoie fizic de o carte, Google nu mai poate face nimic pentru mine, și mă apuc s-o caut în bibliotecă.
E vraiște-vraiște, în viața mea, ca în biblioteca asta. Uite cîte cărți noi s-au adunat și n-am apucat să le citesc. Peste rîndurile de cărți am îngrămădit agende vechi pe care nu le deschid de teama penibilului, facturi, un plic cu fotografii vechi pentru vreo legitimație. Stau acolo în 6-8 exemplare, fața mea repetată identic, o creație ratată a lui Warhol. Am părul lung acolo, e strîns la spate și din conciul care nu se vede au scăpat fire, mă uit fix și crispat la aparatul de fotografiat, arăt ca o nebună. Una tînără, cu șanse.
Mai găsesc o cutie plată, rotundă, îmbrăcată într-o pînză de un albastru decolorat, tivită frumos la margini cu șnururi aurii ca decorațiile unui dictator sud-american. Pe capac – o coroană aurie, pe interiorul capacului: „Furnizorii Curtei regale. Bonboneria Palatului. Ciocolată, cacao, bonboane. Regina Maria“. În cutie, monezi strînse de prin toată lumea, ace de siguranță și un scotch mic. Căzut în spatele unui șir de cărți e jurnalul lui Jeni Acterian. Pfaaa, cît citea fata asta! McEwan, McEwan, McEwan, Franzen, Franzen, Franzen, Franzen, o speranță de oarecare ordine, pînă cînd dau de un Auster sprijinit bărbătește, piept în piept, de un Paler pe care-l trecusem din mînă în mînă prin facultate. Rîd, biblioteca mea are simțul umorului. Răsfoiesc Palerul veștejit – Viața pe un peron – și dau acolo de altă fotografie. Eu, în liceu, cu încă vreo patru fete. Stăm atîrnate de gardul din fier forjat al școlii. Sînt prima din șir, am sarafanul negru pus peste o pereche de blugi, mai am un soi de trenci ciclam, îl țin minte și acum, părul lung e de data asta desfăcut și vraiște-vraiște. În spate, prietena mea cea mai bună, restul fetelor îmi trezesc doar amintiri vagi acum. Chiulim, e clar, se vede după veselia vinovată de pe fețe. Bag mîna în foc că fumaserăm sau ne pregăteam să.
Mai sus, un soi de dosar vechi cu coperțile din piele stă burdușit într-un loc intangibil. Mă uit la el tînjind ca un alpinist după un vîrf frumos, încoronat cu zăpada ca zahărul pudră. Numai că și eu, și vîrful de munte sîntem într-un glob de sticlă, din acelea pe care le agiți și ninge. Nu-s furtuni violente acolo. Iau un scaun, iau dosarul. Acte vechi de familie contopită, antebelic, interbelic, o listă scrisă de mînă cu lucruri vîndute unei anume Rașela Stancovici în 29 august 1945. Două plafoniere, un covor românesc mare, un covor românesc mic, ștergare brodate, acuarelă semnată indescifrabil, comodă de nuc hol, și așa mai departe. Citesc, e o viață întreagă acolo, o gospodărie, de la perii de lemn pînă la pahare de cristal, din cele din care se bea ceaiul, închingate pînă la jumate în brîuri din argint. O autobiografie semnată în ’56 plină de minciuni asumate. Persoana care o semnează se dă proletară, căsătorită cinstit cu un bărbat care a fost luat la zăpadă în ’39 și apoi n-a mai ajuns niciodată acasă, a lucrat cu acul la Casa de Mode. O fi, eu o știu din poze, toată îmblănată, cu părul făcut frumos la placă în valuri blonde, la braț cu un ofițer arătos, colonelul Gică Cutzarida, căsătorit apoi cu una Smaranda.
Visul meu e fărîmat. Găsesc cartea de care am nevoie. Închid deocamdată dosarul, voi reveni, promit, iau cartea și mă retrag pe canapea. Deschid laptop-ul. Pe pagina albă clipește amenințător cursorul vertical. Intru puțin, numai puțin pe Facebook, un articol din The Guardian mă trimite să citesc despre pictorița barocă Artemisia Gentileschi, care mă trimite să citesc în altă cheie despre Caravaggio. Aaah, uitasem zbaterea de acolo, uitasem penumbrele și freamătul. Ce golan a fost și Caravaggio ăsta, un bătăuș. Fără Caravaggio n-ar fi existat nici cumintele Vermeer. Chiar. Mă afund în interioare olandeze, cu podele în alb și negru, lăptărese turnînd lapte, brocarturi grele pe mese de lemn.
Deadline-ul? Dă-l încolo. Mîine dimineață.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
