Frica

Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
Invizibilii jpeg

La început au fost fricile primare, primordiale, instinctuale. Ești un copil mic și ți-e frică de întuneric. Tragi, ca primii oameni, către lumină, căldură, colectivitate. Din întuneric vin coșmarurile, necunoscutul, străinii.

Am reușit pînă acum să-mi fac o colecție de vise visate. Le țin minte pe categorii: luminoase, colorate, agitate, grotești, înfiorătoare și contorsionate, antilogice, antigravitaționale, zburînd cu susul în jos și cu josul în sus, sfîșietor de triste și mai frumoase ca oricare roman devastator citit sau scris vreodată de omenire. Nici unul nu e însă mai viu ca primul coșmar al copilăriei rămas în amintire. E simplu, n-are filozofii adînci în spate și nici imagini memorabile. Nici n-avea cum. E, pur și simplu, the good, the bad and the ugly. Pe categorii, fără urmă de îndoială. Să fi avut trei ani? Îmi aduc aminte că primisem o tricicletă cu șezutul din lemn lucios, albastru marin. Atît de mult mă bucurasem de ea, că n-am vrut să mă despart o clipită de obiectul adorației mele și ținusem morțiș să dorm cu ea la capul patului. Era, înțelegeți, mult prea voluminoasă ca s-o bag sub pătură cu mine așa cum se întîmplase cu multe alte jucării mai manevrabile. În prima seară am visat că pe tricicleta aia s-a așezat un soi de lup zbîrlit, cu dinții rînjiți, cu blana toată roasă, ca mîncată de molii, cu ochii înfiorător de roșii care, culmea, păreau cumva familiari. Era mai degrabă un vîrcolac, dar n-aveam eu pe atunci noțiunea aia. Vîrcolacul ăsta era și mare, și mic, iar labele lui abia ajungeau la pedale, așa că nu reușea să miște din loc tricicleta mea albastră, făcea doar un zgomot infernal din pedalele ei metalice. Ăsta e coșmarul din care m-am trezit țipînd, primul vis din memoria mea, înainte de a mă cufunda apoi o lungă vreme în uitare blîndă.

Am revenit, ani după aceea, la suprafața memoriei conștiente cu alte frici. Cu frica să nu-mi pătez rochia nouă pe care mi o cususe bunică-mea pentru Ramazan Bayram. Cu teama de a nu lua note mici la școală. Cu teama de păianjeni, albine și omizi. Cu frica bine ascunsă de Sofica, grasa din fața blocului cu care mă încăierasem de nenumărate ori. Indiferent de asalturile mele nesăbuite, Sofica era un munte de fetiță, de neclintit. Era ca și cum un țînțar ar fi vrut să răstoarne un elefant. Elefanta Sofica băgase groaza în toți. Și în mine, dar n-am recunoscut nicio-dată. O fac acum. Unde o fi Sofica?

Evident, cu adolescența, și apoi mai tîrziu, fricile au început să se rafineze. Să capete nuanțele angoaselor, temerilor, ezitărilor, lașităților sau, mai rău, ale comodităților. Teama de a nu fi acceptat mi-a distorsionat individualitatea ca văzută printr-o apă unduitoare. Trebuia să fac parte dintr-un grup, trebuia să mă îmbrac într-un anume fel, trebuiau să mi placă oameni care nu-mi plăceau, trebuia să citesc lucruri de care nu aveam chef. Dincolo, în societate, trebuia să ascult, să mă integrez, să fiu decentă. Să-mi fie teamă de ce-o să zică lumea. Și nu trebuia să încalci tabuuri.

Teama de a nu fi socotit pur și simplu un om nebun sau necivilizat te face să respecți niște cutume sociale. Nu e vorba aici de comportamente elementare, e vorba de încălcarea unor sensibilități primare. Nu zici, de pildă, public, cu foarte mare ușurință, că nu-ți plac copiii. Cum să nu-ți placă copiii? Poți cel mult să-i eviți atunci cînd se poate, dar neparticiparea la corul de admiratori atunci cînd un copil e scos prima oară în public pare dubioasă, vă zic. Nu poți să zici că nu te impresionează poveștile astea cu bunicii buni, cu istoriile de la țară, cu amintirile lăcrămoase despre broboada lui mamaie și mîinile ei crăpate nu știu cum, pentru că vei fi suspectat de o monstruoasă insensibilitate.

Spre final o să mă copleșească însă una dintre cele mai mari frici. Frica de a nu mai ști unde e adevărul. Teama că o să ajung să-l accept așa cum mi se prezintă și o să renunț la a-l mai căuta. Că o să umblu de acum prin lume cu un ochi acoperit de albeață și cu celălalt clar, limpede, iar asta o să mi se pară firesc. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prea tîrziu și prea devreme
În 1993, cînd revista era la cele dintîi numere, mă aflam la început de liceu.
Zizi și neantul jpeg
Lucruri interzise: părul
Coafurile femeilor, în anii 1970-1980, nu erau atît de direct cenzurate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Tu pe cine ai în agendă?
În orașele mici e mai simplu, cercul e mai strîmt.
E cool să postești jpeg
Viitorul sună prost
Un cerc vicios ia astfel naștere: cu cît intră mai puțini oameni în învățămînt, cu atît se agravează pe termen lung deficitul de profesori
p 20 WC jpg
Cuvîntul rănit. Fenomenologia rugăciunii
Dumnezeu este o manifestare activă de sine în fața lui Dumnezeu
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Parabola intervalului
Andrei Pleșu este, așa cum știm, un excepțional mijlocitor.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Inteligența Artificială prezintă un risc de „extincție” pentru umanitate.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.

Adevarul.ro

image
Alimentul banal care face minuni în grădină. Soluția nu poluează, vă scapă de insecte și este foarte ieftină
Otetul alb are multiple întrebuințări. Pe lângă utilizarea în bucătărie, cu ajutorul acestuia se pot curăța și lustrui diverse obiecte, sau poate fi folosit ca erbicid în grădină. Mai mult decât atât, nu poluează mediul înconjurător și nu are efecte negative asupra organismului uman.
image
Turistă dezgustată de ce a văzut pe o celebră insulă celebră din Grecia: „Te simți ca în lumea a treia” VIDEO
Turista a povestit pe TikTok experiența sa în timpul vacanței pe care a petrecut-o în insula Corfu, una dintre cele mai mari din Grecia.
image
Supervulcanii, bomba cu ceas a planetei. O erupție uriașă poate arunca omenirea în Evul Mediu sau să-i provoace extincția
Catastrofele naturale nu au ocolit Terra și au provocat mai multe extincții de-a lungul a sute de mii și milioane de ani. Vlad Manea, doctor în științele pământului cu studii postdoctorale la Caltech, Laboratorul de seismologie, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, unde poate duce o erupție.

HIstoria.ro

image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.
image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit