Flori şi fete

Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă. Năduşise în frumoasa grădină a florăriei în care iar îl tîrîse nevasta – a nu ştiu cîta oară de cînd s-a împrimăvărat afară şi de cînd au început să răsară felurite răsaduri şi puzderii de bulbi buni de plantat în jardinierele din balcon.

Oricum, nu era singurul în situaţia asta. Grădina florăriei, mare, în aer liber, undeva lîngă Icoanei, era plină de fete şi femei care zburătăceau de la un ghiveci la altul.

„Rozmariiiiiiiiiiiiiiiiiiiin!!! Au şi rozmariiiin!“, a răcnit o doamnă fix în urechea mea, care eram, e drept, pe aceleaşi culmi ale fericirii în faţa unui ghiveci cu mentă. Mai încolo, două fete se fotografiau cu telefonul mobil în faţa unui lămîi plin de rod. În deplin contrast cu zumzăiala fericită a doamnelor, cîţiva domni trişti erau înşiraţi pe margine, mai la umbră. Unii fumau. Alţii se bîţîiau de pe un picior pe altul cu mîinile în buzunare. Cîţiva erau puşi să stea lîngă florile deja alese – gardieni sumbri ai trandafiraşilor pitici, ai brumărelelor ciufulite şi ai daliilor elegante. Era cam aceeaşi atmosferă ca atunci cînd aceiaşi domni sînt puşi în situaţia de a aştepta la nesfîrşit în faţa unui magazin cu pantofi, genţi sau lenjerie. Cîtă exaltare într-o parte, atîta morocănoşenie în cealaltă.

Numai că supliciul nu se termină odată cu ieşirea din florărie. Continuă acasă cu aranjatul florilor în pămînt. Cu atîrnatul ghivecelor în cel mai bun unghi, unde bate soarele. „Nu acolo, puţin mai la dreapta, că-mi intră în rufe cînd le întind. Dar tu nu vezi că e strîmb????“ Şi aşa mai departe.

De flori nu se scapă aşa uşor. Vara se scot pe balcon, toamna tîrziu se bagă în casă. Betoanele blocurilor în care trăim merită nişte fericire verde. Cunosc doamne care şi-au făcut adevărate sere acasă şi e o întreagă bucurie în revărsarea asta luxuriantă de culori. Unele vorbesc cu florile. „Ce faci drăguţo, te-ai pleoştit?“ „Aaaah, frumoasele lu’ mama, cum au mai crescut ele!“ Ştiu doamne, care locuiesc în blocuri alăturate, aflate într-o competiţie cumplită. Una are muşcate înflorite tot timpul. Şi trandafiri japonezi cu floarea mare, cărnoasă. Ailaltă are petunii din primăvară pînă-n toamnă. Toate culorile, aranjate frumos în lungi jardiniere. Se spionează una pe alta de la geam. Orice achiziţie nouă e observată imediat. „Aaaa, şi-a luat cîrciumărese. N-o să-i reziste în colţu’ ăla...“ Dorul de pămînt şi iarbă verde vieţuieşte în balcoanele cartierelor betonate.

Iarna devine ceva mai complicat. Ficuşii, trandafirii şi restul verziturilor trebuie să intre în casă. Atîta vreme cît nimeni nu exagerează, puţin verde şi nişte culoare pe pervazurile ferestrelor arată bine. Devine de-a dreptul ciudat în momentul în care în living e deja ca în junglă. Cînd, dintr-un anume unghi, nu mai vezi la televizor din cauza unui palmier pitic.

Grădinăritul de balcon m-a infectat şi pe mine. În fiecare primăvară vin cu o colecţie de răsaduri acasă, le plantez şi aştept cu înfrigurare. Florile sînt inspectate de cîteva ori pe zi. Ca într-un experiment obsesiv şi bizar, urmăresc fiecare frunzuliţă cum creşte, fiecare boboc cum înfloreşte. Unele soiuri de plante nu m-au iubit. Altele s-au dovedit a fi îngăduitoare. În unii ani m-au înfrînt nişte puricei albi care mi-au năpădit prietenele. În alţi ani dragostea enormă şi udatul excesiv au putrezit rădăcinile. Constant însă, de cum dă căldura, văd că răsar de la sine nişte vrejuri fragile în ghivecele care au iernat afară. Constant, mă bucur la fel de tare. De fiecare dată constat că am udat şi am pus îngrăşămînt doar ca să cresc nişte simple buruieni.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.