Există vreun cuvînt să definească

Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Papuci jpeg

strugurele? Da, cuvîntul strugure. Mănînc ca prostul strugure cu pîine proaspătă. Există vreun cuvînt care să definească mărul? Da, cuvîntul măr. Muşc ca nebunul din măr. Ciorchinele şi rotundul sînt formele mele de a fi în astă toamnă. Sînt zdrobit de savorile acestor miracole. Nu ştiu explicaţii, eu am prieteni ai gustului. Nu vreau timp decît spre a tihni în vie, în livadă. Cine vrea drum s-o ia spre Voineşti, pe drumul Tîrgoviştei-Cîmpulung. Doamne, cum stau vieţi de mere acolo. Cine vrea alt drum s-o ia spre Medgidia sau spre Ploieşti, Doamne, cum stau atîrnate vieţile noastre acolo. Să striveşti, să muşti.

Ce poate fi mai plăcut? Forme alungite, rotunjite, stăpînite de tine, strivind în cerul gurii strugure, muşcînd cu dinţii mărul. Nu ştiu dacă aveţi voluptăţi ca ale mele şi, pe drept şi rotund cuvînt, nici că-mi pasă. Din apă, soare şi sămînţă vin strugurele şi mărul pe lume, apă, soare şi sămînţă alunecă în trupul meu. Nu-mi place să mă fac strugure sau măr, că altfel nu aş mai mînca strugure şi măr. Nu vreau decît să fiu omul care le descoperă în fiecare toamnă cu voluptate. Cînd eram mic stăteam în vie şi mîncam cu pită din ţăst, cînd eram mai mare am căzut din cais, cînd eram baban am sărutat în vie şi mîncam cu pită din ţăst. Cînd aveam carnea tare m-am urcat în măr şi mîncam cu pită din ţăst. Cînd mi se înmoaie picioarele mănînc strugure şi măr şi nu mai mînc pită din ţăst.  

P.S. Legat de dreptul la replică de la UTI. Doamnă UTI, ce vă mai place să n-aveţi suflet! Unde-i chinul nostru, vedeţi doar un contract. Felicitări!

pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.
sala jocuri de noroc bloc jpg
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor
Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a depus pentru dezbatere un proiect de lege care vizează interzicerea sălilor de jocuri de noroc de la parterul blocurilor.
images 3bb810f70db5ec2934571f9ff1639e40 jpg
Alegerea materialelor și a mobilierului la un preț accesibil
Unul dintre cei mai importanți pași în amenajarea casei este selecția materialelor și a mobilierului.
people 1355500 1280 jpg
Cum creează sporturile legături puternice și prietenii durabile între bărbați
Sportul este mai mult decât o competiție. Este un limbaj universal care unește oameni din medii diferite. Pe teren, în tribune și online, bărbații găsesc un spațiu pentru a-și exprima emoțiile și pentru a se conecta cu ceilalți.
1738689539 lCrT jpg
Metode de ameliorare a durerii pentru inflamația nervilor
Inflamația nervilor, cunoscută și sub numele de nevrită sau nevralgie, poate provoca dureri severe care reduc semnificativ calitatea vieții.
3572599055782af8afa491e98137681c (1) jpg
Cum să îți menții nivelul de energie ridicat după vârsta de 40 ani
După vârsta de 40 de ani, mulți oameni experimentează o scădere a nivelului de energie din cauza schimbărilor naturale ale corpului, cum ar fi scăderea masei musculare, schimbările hormonale și un metabolism mai lent.
cat costa o coroana dentara i ce factori influen eaza pre ul jpg
Cât costă o coroană dentară și ce factori influențează prețul?
O coroană dentară este una dintre cele mai frecvent utilizate soluții stomatologice pentru restaurarea unui dinte deteriorat. Costul acesteia variază foarte mult în funcție de materialul folosit, tehnologia de producție și experiența medicului stomatolog.

Parteneri

Nicușor Dan FOTO Reuters
Ce spune Nicușor Dan despre viitorul Guvern și când va depune jurământul
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a vorbit recent despre direcția politică pe care o dorește pentru viitorul Guvern și despre pașii următori ai mandatului său, inclusiv depunerea jurământului și primele acțiuni oficiale.
Nicușor Dan și soția Mirabela Grădinaru FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
Mirabela Grădinaru, lecție de modestie în prima zi ca Prima Doamnă a României. Ce a făcut când a ajuns la muncă
Prima zi în noul rol de Primă Doamnă a României nu a schimbat cu nimic rutina profesională a Mirabelei Grădinaru, soția președintelui ales Nicușor Dan.
Valeriu Iftime,  patronul de la Botoşani jpeg
Ce soluții propune un om de afaceri pentru votanții AUR. „Este o chestiune la care trebuie să muncim mult”
Un cunoscut om de afaceri și totodată patron al unei echipe de Liga I spune, în urma alegerilor prezidențiale, că statul român ar trebui să aibă mai multă grijă de votanții AUR.
zodii, foto shutterstock jpg
Daniel David Foto Mediafax (1) jpg
Ministrul Educaţiei ar vrea reformarea Evaluării Naţionale: „Corect este să evaluăm toate competențele-cheie, nu doar două”
Ministrul Educației, Daniel David, critică actualul sistem de evaluare a elevilor care termină clasa a opta, considerând că Evaluarea Națională nu reflectă întregul spectru de competențe pe care elevii ar trebui să le stăpânească.
Donald Trump cu șapcă MAGA FOTO Profimedia
image png
Toto Dumitrescu, prima imagine după ce a fost bătut într-un club de fițe din Capitală. Ireal cum arată. Foto
Toto Dumitrescu, fiul legendarului Ilie Dumitrescu, a fost implicat într-un incident violent într-un club de fițe din Capitală. O persoană în stare de ebrietate l-a lovit în așa fel încât a avut nevoie de îngrijiri medicale. Recent, actorul a postat prima fotografie și se poate vedea cum poate obser
intalnire Nicusor Dan si Marcel Ciolacu, foto Primaria Bucuresti jpg
Se ascut săbiile în politica românească. Partidele se pregătesc pentru bătăliile interne de leadership: „La ei va fi cea mai intensă luptă”
Nici nu s-a uscat bine tușul pe buletinele de vot pentru prezidențiale, că principalele partide se pregătesc deja de o nouă bătălie. Doar că, de această dată, e vorba de o campanie electorală internă, în condițiile în care aceste partide își vor alege în curând noii lideri.
sapunaru jpg