Evaluarea națională
„Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vizează prin aplicarea testelor de evaluare iniţială la clasele a II-a – a XII-a/aXIII-a, să asigure un instrument de diagnoză pentru orientarea acţiunilor ulterioare ale cadrului didactic, prin adecvarea la nevoile reale ale celui care învaţă.“ Citatul este preluat de pe site-ul oficial al ministerului şi naşte reflecţii triste despre cum un lucru simplu de comunicat – rolul evaluării în educaţie – poate fi transformat în ceva complicat, exasperant, alambicat, inexact. (De pildă, nevoile reale ale celui care învaţă pot fi acelea de a avea ce să mănînce la prînz sau necesarul de antibiotice, lucru pe care nu-l poţi măsura prin teste iniţiale. Apoi, este inutil să precizezi că rezultatele evaluărilor sînt făcute să orienteze acţiuni ulterioare şi nu pe cele anterioare, care nu mai pot fi orientate deloc, de vreme ce s-au încheiat.)
Dar, mă rog, să ne ocupăm de intenţii, şi nu de forma prin care sînt ele exprimate. Ministerul Educaţiei propune, deci, modele de testare a elevilor la nivel naţional, cu un barem unitar de evaluare şi notare, iar rezultatele vor fi utilizate, de profesori şi învăţători, pentru remedierea deficienţelor sau, după caz, pentru stimularea performanţelor în învăţare. La prima vedere, o iniţiativă originală şi cu efecte benefice: elevii patriei vor fi toţi cîntăriţi după aceleaşi standarde de performanţă şi vor beneficia, la fel, toţi, de programe individualizate de educaţie.
La o a doua vedere, ar fi totuşi cîteva obiecţii: 1) Orice evaluare în învăţămînt are ca scop tocmai acest lucru – reglarea, adaptarea, ameliorarea procesului didactic la nevoile de învăţare ale elevului. Or, astfel de evaluări se fac pe parcursul întregului an şcolar, după criterii puse la îndemîna cadrelor didactice de programele Ministerului Educaţiei. Nota din catalog sau calificativul de pe foaia de testare este o modalitate de evaluare, şi nu o sentinţă definitivă pe viaţă. Teoretic, aşa stă scris în orice manual de pedagogie şi în orice program educaţional – pentru orice profesor o notă mică sau, dimpotrivă, una mare la materia lui presupune din partea lui un efort de adaptare a discursului didactic. Nu se înţelege deci unde este noutatea acestui „nou“ demers naţional şi care este progresul. 2) Se presupune că rezultatele evaluării vor fi folosite de cadrele didactice în alcătuirea programelor individualizate de predare. Dar atîta timp cît predarea se va face după acelaşi curriculum educaţional stufos, greoi, obosit, de aceleaşi cadre didactice nemulţumite de salarii, de statut şi de examenele prea grele de titularizare, „ajutate“ de aceleaşi manuale greu de utilizat, schimbările benefice vor fi greu de observat. 3) În textul oficial se mai spune: „Prin administrarea evaluării iniţiale la clasele a II-a – a XII-a/a XIII-a, se stabileşte un punct de referinţă în vederea comparării cu rezultatele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a şi a examenului de bacalaureat din anul 2012 (…)“. Simpla comparaţie între rezultatele evaluărilor naţionale şi cele ale examenului de clasa a VIII-a şi a XII-a este inutilă. Rezultatele evaluărilor naţionale ar trebui, mai curînd, să nască reflecţii asupra felului în care trebuie să fie formulate subiectele de la examenele de la clasele a VIII-a şi a XII-a. S-a vorbit deja despre diferenţa inumană dintre ceea ce se face în şcoală şi ceea ce stă scris pe foile de examen.
Dar despre evaluarea naţională şi modalităţile prin care ea ar putea aduce beneficii învăţămîntului românesc voi mai scrie.
Maria Iordănescu este psiholog.
