Două întîmplări

Publicat în Dilema Veche nr. 533 din 1-6 mai 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

În duminica de Paşti, puţin înainte de prînzişor, oraşul era gol. Prin Romană, terasele de la McDonald’s şi de la KFC erau însă aproape pline de adolescenţii scăpaţi în soare, zburdînd liberi printre chiftele şi aripioare, după corvoada drobului şi a fripturii de miel la care strîmbaseră din nas. Rare maşinile, taxiuri – ioc. Nimic. Colţurile de stradă, galbene de atîtea maşini în aşteptare într-o zi normală, respirau aerisite. La telefon n-aveai şansă să găseşti o maşină, aplicaţiile mobile se împotmoleau leneşe.

În colţul din Amzei, unde am ajuns, după o lungă căutare, s-a ivit licărind a speranţă o pată galbenă. Un taxi. Gol. I-am făcut semn, omul a oprit, iar alături de noi a apărut fachireşte, de niciunde, o doamnă trecută bine de tinereţi. N-aveam absolut nici un chef să mă îmbrîncesc cu o cucoană respectabilă pentru un Pelican, dar nici să-i cedez locul parcă nu-mi venea. Noroc că doamna, care văzuse prea bine că taxiul a oprit la semnele noastre disperate, întreabă dacă nu cumva sîntem atît de drăguţi încît să împărţim drumul. Ea mergea undeva în Rosetti, noi mai departe, pe acelaşi drum – de ce nu?  

Ne-am urcat în maşină. Doamna în faţă, lîngă şofer, noi în spate. „Mulţumesc“, zice, întorcînd jumătate de figură ridată, cu jumătate de nas rasat, o ureche lungită de un cercel greu, de agată sau onix, prins în marcasite, şi un ochi puternic rimelat şi încercuit cu khol. „Nu aveţi pentru ce“, zic, încercînd să-mi imaginez ambele jumătăţi ale feţei lipite cum se cuvine, exerciţiu din care mi-a ieşit o figură de care probabil că s-ar fi îndrăgostit Man Ray. „Azi sîntem cu toţii mai buni“, risc eu cu seriozitate. Întoarce jumătatea aia fabuloasă de faţă spre mine, zîmbeşte amabil, ascultă la fel de amabil remarca taximetristului, care a pomenit cum a cărat toată noaptea de Paşti „tineri care şi-au rupt capul prin cluburi“, şi, cu toată condescendenţa, participă de nevoie şi din bună creştere la conversaţie: „A ieşit scandal în noaptea de Înviere la Biserica Amzei“, zice. „Se pare că unii au furat din buzunarele oamenilor. Au ţipat, au strigat, a venit Poliţia, s-au înjurat. Iar apoi cineva, ştiţi cum e – insulta supremă – a ţipat «Comuniştilor!»“, încheie doamna povestirea, fix cînd şoferul frîna în rondul de la Rosetti. „Da, mulţumesc încă o dată“, spune şi îmi întinde o hîrtie de 10 lei. Nu ştiu cum se face că pe doamna de o eleganţă desăvîrşită şi maniere aşijderea n-a ajutat-o contextul, sau poate felul în care a întins hîrtia prinsă între arătătorul şi mijlociul încununate cu bonete roşu carmin de ojă lucioasă. Simţeam – poate exagerat – că-mi face o favoare. Mă numeam Suzzette şi aveam joia liberă să ies la plimbare în Cişmigiu, la întîlnire cu ordonanţele ofiţerilor. „Nu, nu“, am zis, „nici vorbă, vă rog.“ Doamna a insistat şi pînă la urmă a lăsat banii lîngă piciorul taximetristului, bucuria omului, să fie primit.

Cîteva ore mai tîrziu, dădeam a ieşi din casă şi moşmondeam ceva la uşa din stradă. Aud un mormăit, întorc capul – era homelesul nostru. Un domn înalt, cu părul alb, dar îngălbenit, nu-i cunosc încă istoria, dar o să-l întreb odată şi odată. Lumea îl ajută cu ceva bani şi mîncare, iar el caută în gunoaie. O face fără grabă, aşezat, pune toate secretele ascunse şi nefolosurile altora pe căprării, în plase, iar apoi, ce nu-i trebuie ajunge din nou la coş. A mormăit ceva neinteligibil, ziceam. Era prima oară cînd mi se adresa. „Poftim?“ Îl întreb încercînd să ghicesc ce l-o fi făcut să-mi spună ceva pentru prima oară. Tace puţin, se uită la mine şi mă întreabă şovăitor: „... A înviat... sau?“ „Aaaaa“, zic, şi aproape că urlu, deşi omul nu-i surd: „Adevărat a înviat!!“ El, bietul, îmi oferise o scăpare. De unde să ştie, poate eram atee, o agnostică neliniştită, o musulmană, o nebună. Mi-a dat răgaz să răsuflu şi mi-a urat în acelaşi timp. Aşa, el s-a liniştit că eu cred, iar eu cred că mă crede. Un soi de win-win, de data asta, cum ar veni.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.