Speranţe
Scuze dacă insist asupra ideilor de bun-simţ: o Biserică fără gîndire teologică e stearpă. La o sumară comparaţie între anii â30 şi prezentul nostru papagalicesc, nostalgia-i gata. Şi asta pentru că, mitologizată sau nu, perioada interbelică avea nerv. O pleiadă de personalităţi se desfăşura, cu stil şi argumente, într-o presă efervescentă. Facultăţile de Teologie, care interpretau - alături de Filozofie, Litere şi Drept - partitura unui naţionalism cu bibliografii occidentale, funcţionau ca veritabile centre iradiante, cu vedete şi bătălii doctrinare conectate la zona europeană. Deşi pictat în chip de drac pe fresca din pridvorul catedralei patriarhale, Nae Ionescu ţinea pe umeri un laicat de mare nivel spiritual, necomplezent cu scăderile şi compromisurile făcute de Sinodul acelei epoci. Amintiţi-vă diatribele profesorului, din paginile Predaniei: nu rămîn ele modele de acţiune tactică în "războiul nevăzut"? Sînt de acord că timpurile s-au schimbat radical. 45 de ani de ateism oficial şi agresiv. 16 ani de brambureală neocomunistă, cu simulacre democratice montate abil, în detrimentul majorităţii amuţite. Postmodernitate maimuţărită din mers, fără ca modernitatea să-şi fi consumat ciclul natural. Diluare a obsesiilor identitare, prin infuzie de corectitudine politică, plus băi de legislaţie importată. Desantul media, pe calea netului, şi reţete McWorld aplicate la scară de bloc şi de masă. Exoduri biblice, spre tărîmul făgăduinţelor sezoniere, şi absenteism civic la cheie, pe bază de repetate decepţii electorale. Într-un asemenea cadru psiho-istoric, e greu să aştepţi renaşteri ortodoxe, dar nu e deplasat să pretinzi măcar un plus de libertate creativă, mai cu seamă atunci cînd societatea e deprimată, frustrată afectiv, infectată cu ură & suspiciune, debusolată de amoralitatea ipocriziei publice... De unde să vină însă vreun răspuns organizat, atîta vreme cît intelectualitatea creştină înfloreşte pe dinafara iubirii paterne a ierarhiei? Toate numele afirmate în ultimul deceniu sînt purtate de laici şcoliţi pe cont propriu (şi pe banii universităţilor apusene), care animă "ungherul creştin" al arenei publice, fără să fie asumaţi şi încurajaţi de mai marii Bisericii noastre. Din păcate, contractul BOR cu propriul tineret de înaltă calitate e lipsit de orice marjă: take it or leave it. Fie supunere duios manipulată, în sunetul de toacă al jargonului neobizantin, fie "n-am cuvinte" şi atenţie la anateme... Tocmai Ortodoxia, vestită prin echilibru şi măsură, n-a reuşit să-i îmbisericească pe aceşti pelerini care, greşind omeneşte, divulgă - profetic - aşteptările cele mai legitime! M-am solidarizat cu tinerii intelectuali veniţi de bună voie la Hristos, pînă cînd vîrsta m-a scos de pe listă. Se înţelege că, la peste 40 de ani, nu mai fac pledoarii pro domo. Dar sufăr, văzînd cum indiferenţa cinică îi înstrăinează pe cei mai buni de miezul sacramental şi mistic al Bisericii. Au pornit la drum cu ascuţite arme de apologeţi şi sfîrşesc prin a organiza, cu ajutor de la stat, congrese de istoria religiilor... Nu mă tem de soarta publicaţiilor garantate prin nihil obstat. Vor fi mereu destui cei în stare să publice, la kilogram, şterse compilaţii şcolăreşti prin revistele eparhiale. Mă doare însă să constat că minoritatea eminenţilor - care nu se poate "încartirui" fără a-şi trăda vocaţia - trece printr-o secularizare fără alternativă. Pe vremuri, mitropolitul Nicolae Bălan pregătea elite, oferindu-le burse celor mai inteligenţi copii de ţărani transilvăneni. Astăzi, de tandra îmbrăţişare a urmaşului său în scaunul sibian are parte dl Becali... E cuviincios să nu osîndeşti, urmărind în orice situaţie virtutea speranţei... Aşa că sper şi eu să apuc acele vremuri mai treze, cînd mintea căutătoare va fi iarăşi cinstită în casa Domnului. La 12 ani, cînd a intrat în Templu spre a propune cărturarilor cu totul altă interpretare a unui pasaj din profetul Isaia, Mîntuitorul însuşi n-a fost deloc "pe linie"... Îşi mai aduce aminte cineva?
