Următorul document pregătit în vederea întrunirii Sfîntului și Marelui Sinod Panortodox, care va avea loc între 16-27 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Chania (Creta), are drept temă o realitate nemijlocită greu de pus în armonie cu principiile ecleziologiei Bisericii de Răsărit: diaspora.

Textul documentului despre diaspora ortodoxă de la care urmează să plece discuțiile părinților sinodali a fost redactat de Comisia Interortodoxă Pregătitoare din iunie 2009. Și de data aceasta, precum în cazul documentului despre misiunea Bisericii în lumea contemporană, avînd la bază o variantă redactată în deceniul al optulea al secolului XX, distanța de aproape șapte ani ridică serioase semne de întrebare asupra racordării la evenimentele ultimilor ani. Or, în orizontul conflictelor din Orientul Apropiat și al valului masiv de refugiați, mulți creștini au fost smulși din matca lor culturală și eclezială, fiind nevoiți să caute scăparea, fie și temporar, în Europa sau în alte părți ale lumii. Despre aceste mutații documentul nu spune nimic.

În schimb, de la bun început, textul admite că problematica diasporei este una complexă, dar nu mai puțin gravă, dezvoltarea jurisdicțiilor ortodoxe paralele în același teritoriu reprezentînd o abatere substanțială de la rînduiala bisericească genuină. Concret, autorii textului fixează faptul că „[…] este dorinţa comună a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe ca problema diasporei ortodoxe să fie rezolvată cît mai curînd posibil şi ca ea să fie organizată în conformitate cu ecleziologia ortodoxă şi cu practica şi tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe“. Este un important pas înainte, știute fiind sensibilitățile și chiar interesele pe marginea raportului dintre jurisdicția națională și cea internațională a Bisericilor Ortodoxe organizate după granițele statelor în care își desfășoară.

Organizate așadar după granițele statelor na­țio­nale, Bisericile Ortodoxe locale au avut și mai au încă o majoră dificultate de a asuma canonic modificările succesive aduse fruntariilor în urma conflictelor și a rescrierii ordinii geopolitice într-o regiune. Astfel, înainte de a fi o chestiune care îi privește pe ortodocșii din țări de altă confesiune sau religie, diaspora reprezintă statutul care definește, de pildă, viața românilor din Republica Moldova sau a rușilor din același loc, sau a românilor din Serbia, sau a ucrainenilor din România. Diaspora „apropiată“, să îi spunem astfel, este un capitol frecvent dominat de fricțiuni ecleziale și politice deopotrivă, care au marcat inevitabil și pe termen lung relațiile interortodoxe, contribuind decisiv la amînarea Sinodului Panortodox.

În ceea ce o privește, diaspora „îndepărtată“ este un trist exemplu de egoism naționalist, în dispreț manifest față de dogmatica și practica Bisericii Ortodoxe. Comportîndu-se ele însele precum statele naționale, Bisericile locale au înțeles să își prelungească extrateritorial, pe modelul ambasadelor, jurisdicția după criterii exclusiv etnice. Este adevărat că ortodoxia a încurajat de la început traducerea culturală a Evangheliei lui Hristos, dar nu a făcut din naționalitate un criteriu canonic. Or, ceea ce avem acum în fața ochilor prin intermediul diasporei este o ortodoxie care se prezintă lumii neortodoxe ca o sumă de etnii, limbi și tradiții (cu minusculă!), la concurență cu mesajul ei universal. Altfel spus, diferențele specifice pun în umbră genul proxim.

Iată de ce este salutar că documentul pregătitor insistă pe faptul că, în prezent, este dificilă corectarea imediată și totală a erorilor canonice, propunînd o soluție de tranziție prin înființarea unor Adunări regionale ale tuturor episcopilor ortodocși canonici (al căror regulament de funcționare este anexat textului). Rostul acestor forme de sinodalitate ad-hoc este de a crește conștiința apartenenței la o unică și indivizibilă Biserică Ortodoxă formată, fără îndoială, dintr-o paletă extraordinară de valori spirituale și culturale locale. Unitatea ortodoxiei, iată ce trebuie să scoată în evidență diaspora ortodoxă, iar nu să se consume steril în atitudini concurențiale sau să practice, mai grav, indiferența față de ortodocșii de altă cultură și limbă.

Radu Preda este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.