De trei milenii, cine nu ştie greacă se numără printre barbari. Toate civilizaţiile s-au legimat prin opoziţia dintre "noi" (oamenii superiori) şi "ceilalţi" (neciopliţii sortiţi sclaviei sau asimilării). Limba greacă a fost însă liantul civilizaţiei europene. Două eminenţe clasiciste, Jacqueline de Romilly (de la Academia Franceză) şi Monique Trédé (care dirijează Centrul de Studii Antice de la École Normale Supérieure) şi-au propus să predea urechilor noastre abrutizate cîteva Petites leçons sur le grec ancien (Paris, Stock, 2008), tocmai pentru a elogia rolul elinei în formarea şi perpetuarea paradigmei din care descindem. Ca umil fost studios de greacă veche, am străbătut cărţulia pe nerăsuflate. Am reînceput epopeea homerică, am asistat la unificarea dialectelor în Athena lui Pericle, am participat la naşterea tragediei (şi comediei), am revenit la sursele filozofiei, istoriografiei, retoricii, tiraniei şi democraţiei. Mi-am reamintit colonizarea lingvistică a Italiei meridionale sau a Pontului Euxin şi fulgurantele campanii purtate de macedoneanul Alexandru pînă la frontierele Indiei. Am urmărit pe viu structurarea sofisticii şi a dialogurilor platoniciene. M-am lăsat uimit de enciclopedia aristotelică şi de puterea limbii greceşti de a cuceri spiritul cuceritorilor romani, de la Cicero pînă la Marc Aureliu. N-am uitat nici faptul că religia creştină a răspîndit Revelaţia în koin