Rezistenţe faţă de dictatura islamistă

Publicat în Dilema Veche nr. 915 din 21 – 27 octombrie 2021
Rezistenţe faţă de dictatura islamistă jpeg

Fundamentalist, politic represiv, visînd să distrugă ordinea democratică a Europei, terorist în numele lui Dumnezeu: iată chipul cel mai izbitor prin care islamul se face astăzi cunoscut. Iranul prins în pumnul ayatollahilor, talibanii recucerind fulgerător Afganistanul, Al-Qaeda şi „Statul Islamic” cu atentatele şi ororile lor, ei dau vizibilitate religiei şi lumii musulmane; ei vorbesc în numele acestei religii. În mod nelegitim, ei absorb într-o imagine-bloc tot ce e islam. Există, printre musulmani, voci care susţin reflecţia şi interpretarea creatoare a islamului, există opoziţie faţă de integrismul devenit ideologie de luptă; dar aceste voci – fie că se aud în Occident sau în ţările musulmane – nu au puterea deocamdată să influenţeze masiv conştiinţa publică, grosul societăţilor, atmosfera socială.

Totuşi, islamul extremist nu a izbutit să radă varietatea musulmană, să nimicească alte forme de islam. E de ajuns să parcurgi ştirile cele mai recente din Le Monde, de pildă, ca să găseşti cîteva exemple.

Libia, rămasă după dictatura lui Gaddafi în voia miliţiilor integriste, a prins de curînd o pojghiţă de democratizare. Or, de cum atmosfera a devenit mai respirabilă, comunităţile sufite încep să-şi reconstruiască lăcaşele de cult, să se reafirme public. Sufismul, variat ca linii de dezvoltare, e modul contemplativ de înţelegere şi trăire a islamului, deosebit faţă de islamul legalist sau chiar în tensiune cu el. E curentul celor care tind spre prietenia lui Dumnezeu, spre întîlnirea unitivă cu El. Mistici, doctrinari, poeţi au exprimat de-a lungul vremii acest elan care întoarce realul către Unu.  

O comunitate sufită se formează ca linie sau „lanţ” (silsilah) mistic, cu rădăcina în experienţa şi învăţătura fondatoare ale unui maestru, el însuşi inspirat, în cunoaşterea ultimă, de către Profet. Adesea mormîntul fondatorului constituie centrul spaţiului de reculegere, de studiu, de cult şi rugăciune (zauia). E prezenţa lui spirituală, care continuă să-i asiste şi să-i călăuzească pe adepţi. Plin de sevă concretă şi de culoare cînd formulează mireasma drumului spiritual, sufismul a avut influenţă şi în straturile populare, le-a atras prin libertatea cu care practică credinţa, le-a stîrnit ataşamentul faţă de figurile lui de vîrf, percepute ca protectori pentru cei mulţi, ca autorităţi spirituale în faţa celor puternici. Aşa fiind, islamul rigorist, instrumentat politic a resimţit adesea grupările sufite drept periculoase pentru sine. Le-a condamnat drept „eretice” aducînd, între altele, argumentul că practică un „cult al sfinţilor”, inacceptabil pentru un islam legalist care vînează „asociaţionismul”, adică orice pretinsă veneraţie adresată altcuiva decît lui Allah.

Le Monde (26.08.2021) relatează situaţia unui important centru sufit din Libia, Al-Asmariya. Abia tolerate, sub strictă supraveghere, de regimul Gaddafi, centrele sufite au suferit, în haosul de după căderea dictaturii, atacurile grupărilor integriste. Distrugeri parţiale sau complete ale unor asemenea sanctuare au avut loc, de altfel, şi în Irak, Egipt, Pakistan. În august 2012, un grup armat a aruncat în aer o parte din aşezămîntul Al-Asmariya, mormîntul fondatorului a fost profanat, o mulţime de cărţi au fost distruse. „După revoltele din 2011, curente ideologice aţipite, hrănite din străinătate, au profitat de vidul de securitate pentru a slăbi aşezămintele de tip zauia”, declară unul dintre responsabilii locului.

Totuşi, treptat, comunitatea Al-Asmariya şi-a făcut din nou simţită prezenţa: întîi discret, prin redeschiderea sanctuarului în 2018, astăzi prin celebrări publice. Se renovează mormîntul fondatorului, se reclădesc zidurile aşezămîntului. Cît despre cărţile bibliotecii, „nu avem nici mijloacele, nici competenţa pentru restaurarea lor. Avem nevoie de ajutorul UNESCO şi al instituţiilor europene”, spune acelaşi responsabil.

Un alt articol din Le Monde (10.10.2021) se referă la lupta împotriva talibanilor, dusă şi acum în valea Panjshir, fief al comandantului Ahmad Shah Massoud. Opus atît sovieticilor, cît şi integriştilor islamici, cu faima de a-şi fi păstrat teritoriul de necucerit, el a fost asasinat de Al-Qaeda pe 9 septembrie 2001. E urmat acum la comandă de fiul său. Cu ceva timp în urmă, talibanii anunţau că au preluat controlul întregii ţări. Purtătorul de cuvînt al „Frontului naţional de rezistenţă afgană”, intervievat de Le Monde, îi infirmă. Doar drumul principal de acces în vale e cucerit, pe cînd mii de luptători panjshiri continuă să atace efectivele talibane. Frontul de rezistenţă din Panjshir se simte reprezentantul unei mult mai largi lupte pentru democraţie (invocînd recentele demonstraţii de la Kabul) într-o mişcare „de rezistenţă civilă şi de rezistenţă armată”.

Frontul consideră că lupta lui exprimă atitudinea întregului popor afgan, că are susţinere naţională – care nu se manifestă totuşi în această ţară, complicată etnic şi religios. Mai mult, purtătorul de cuvînt prezintă lupta Frontului drept planetară şi totodată singuratică: „Noi nu ducem un război civil, ci un război global împotriva terorismului, chiar dacă Occidentul ne-a abandonat. Ducem războiul singuri, părăsiţi de aliaţii noştri”. Rezistenţa, eroică în teren, îşi adaugă o aură cvasi-mitică, de efort universal salvator şi totodată izolat. Nu mentalitatea dominantă în poporul afgan, nu stilul de putere politică al locului sînt luate în calcul pentru a explica rapida victorie a talibanilor; nu asupra lor e de lucru. Poporul e socotit omogen doritor de democraţie şi sensibil la drepturile omului. Imputarea se adresează aliatului străin, celui din afară. În Libia, responsabilul sufit punea şi el resurgenţa integrismului violent în seama unor intervenţii din străinătate.

Rezistenţa unor grupuri musulmane faţă de islamismul extremist e admirabilă. Ea cere curaj aparte, hotărîre ultimă, se face cu riscul vieţii. Dar nu ar fi ea, oare, mai eficace dacă dificultăţile/cauzele nu ar fi delegate mai ales străinului, iar propria societate nu ar fi socotită doar victima eroică a unei „crize de import”?

Iată, în sfîrşit, o tribună (Le Monde, 5.09.2021) a sociologului Réda Benkirane, elveţian de origine marocană: „Tot ceea ce se petrece de o jumătate de secol contribuie la o secularizare violentă a islamului... Religia musulmană a devenit un instrument de legitimare a puterii, pentru a produce iluzia transcendenţei ei”. După ce aminteşte că, în anii ’60 ai secolului trecut, majoritatea ţărilor din lumea musulmană aveau un regim socio-politic laic, el explică astfel ascensiunea islamismului opus democraţiei, laicităţii şi pluralismului: „În a doua jumătate a secolului XX, instrumentarea religiei în scopuri politice s-a datorat statelor seculare occidentale şi petro-monarhiilor arabe”. Sociologul, obişnuit cu analiza critică, pune diagnosticul pertinent al secularizării asupra islamului politic extremist. Dar adoptă şi el modelul „crizei de import”. Or, în acest caz, nu „subiectul” crizei se află în prima linie a atenţiei. Nu el are să se pună în chestiune. Nu el trebuie să facă, în primul rînd, efortul unei schimbări de mentalitate şi de comportament social.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.