Reconsiderarea omului stăpînitor

Papa Francisc a publicat în mai enciclica sa istorică

Numele papal şi l-a ales, explică el în text, fiindcă îl consideră pe Sf. Francisc de Assisi „exemplul prin excelenţă al preocupării pentru cei slabi şi un model de ecologie integrală, trăită cu bucurie şi autenticitate“. Omonimul său arată că preocuparea pentru natură este inseparabilă de justiţia pentru cei săraci, de angajamentul social şi de pacea interioară. 

Titlul enciclicei se referă la

, în care Sf. Francisc Îl preaslăveşte pe Dumnezeu pentru întreaga creaţie, şi care reprezintă expresia cea mai înaltă a holismului ecologic din tradiţia romano-catolică. Asta, în ciuda faptului că elogierea „fratelui soare“ şi a „surorii lună“ din

a părut atît de apropiată de adorarea naturii, încît unii s-au îndoit că textul va putea fi inclus vreodată în doctrina catolică de bază. 

Acum, aceste îndoieli au fost lăsate deoparte. Papa Benedict al XVI-lea, predecesorul lui Francisc, a început să orienteze preocuparea Bisericii către necesitatea sustenabilităţii ecologice. Papa Francisc a dus această iniţiativă mult mai departe. 

a atras atenţia mediei, mai ales prin apelul ferm la acţiune în vederea contracarării schimbărilor climatice. Ceea ce era de aşteptat, dată fiind importanţa majoră a faptului că liderul celor 1,2 miliarde de romano-catolici din întreaga lume a declarat răspicat că studiile ştiinţifice atribuie „cea mai mare parte a încălzirii globale“ din ultimele decenii gazelor cu efect de seră „rezultate, în principal, în urma activităţilor umane“. 

Există însă şi un alt aspect al enciclicei, care a suscitat în mai mică măsură atenţia presei. Sf. Francisc se numără printre cei mai populari sfinţi catolici, datorită renumelui său de iubitor al animalelor. Păstrînd această tradiţie,

reprezintă cea mai fermă declaraţie împotriva cruzimii faţă de animale făcută vreodată de un Papă, într-un document atît de influent ca o enciclică. 

Doctrina creştină de bază în privinţa animalelor îşi are originea în Facere (I, 26), în care Dumnezeu, se spune, îl face pe om

peste toate animalele. Sf. Toma de Aquino interpretează acest verset, considerînd că felul în care omul se poartă cu animalele pur şi simplu nu contează; unicul argument împotriva cruzimii arbitrare faţă de animale este că aceasta ar putea duce la acte de cruzime împotriva oamenilor.

Cîţiva gînditori creştini au încercat să reinterpreteze „stăpînitor“ drept „ocrotitor“, sugerînd că Dumnezeu i-a încredinţat omului ocrotirea creaţiei sale. Acesta rămîne însă un punct de vedere minoritar, preferat de ecologişti şi de apărătorii animalelor, iar interpretarea lui de către Aquino a rămas doctrina catolică predominantă, pînă spre sfîrşitul secolului al XX-lea. 

Papa Francisc se opune categoric accepţiunii curente; creştinii „au interpretat uneori incorect Scriptura“, spune el, şi insistă că „trebuie să respingem vehement ideea că făpturii noastre – făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căreia i s-a dat în stăpînire Pămîntul – i se cuvine stăpînirea absolută asupra celorlalte creaturi“. „Stăpînirea“ noastră asupra universului, spune el, trebuie înţeleasă „ca ocrotire responsabilă“. 

Acest lucru reprezintă o schimbare revoluţionară, pe fondul a două mii de ani de doctrină catolică a „omului ca stăpînitor“. Enciclica include şi altă afirmaţie, care poate avea implicaţii încă şi mai vaste. Declaraţia, care apare iniţial în Catehismul Bisericii Catolice publicat de Papa Ioan Paul al II-lea, numeşte ca fiind „contrar demnităţii umane pricinuirea de suferinţă sau moarte inutilă animalelor“. Pentru a fi sigur că afirmaţia sa nu trece neobservată, Papa Francisc a publicat-o şi pe Twitter. (Într-adevăr, Papa foloseşte Twitter, cu numele de utilizator

.)

Dar cînd sînt suferinţa şi moartea „inutile“? Dacă te poţi hrăni corespunzător fără să mănînci carne, nu înseamnă, atunci, cumpărarea de carne pricinuire inutilă a morţii unui animal sau măcar complicitate la această pricinuire? Şi nu înseamnă să cumperi ouă de găini care au dus o viaţă mizerabilă, înghesuite în cuşti din sîrmă, subdimensionate, o provocare inutilă a suferinţei animalelor sau măcar complicitate la această provocare? 

Înainte să devină Papa Benedict al XVI-lea, cardinalul Ratzinger a dat un interviu în care deplîngea „exploatarea industrială a creaturilor“, cum ar fi găinile care trăiesc „atît de înghesuite una într-alta, încît devin simple caricaturi ale unor păsări“. Din nefericire, chiar în acest moment, zeci de miliarde de păsări sînt nevoite să trăiască în astfel de condiţii; într-adevăr, tărîmul oamenilor e plin de animale care suferă inutil. 

Deşi apărătorii animalelor l-au implorat pe Ratzinger, după ce acesta a devenit Papă, să-şi reitereze punctul de vedere despre bunăstarea animalelor, acesta nu a făcut-o. În schimb, Papa Francisc pare să se fi referit la animalele crescute în ferme industriale, atunci cînd a vorbit, în

despre „fiinţele slabe şi lipsite de apărare, aflate adesea la cheremul intereselor economice sau al exploatării nediscriminate“.

Acum, în

Papa Francisc citează pasajul din Evanghelia după Luca, în care Iisus spune despre păsări că „nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu“ (XII, 6). Papa întreabă apoi: „Cum de putem noi să le maltratăm şi să le facem rău?“ Este o întrebare bună, căci noi le maltratăm, şi încă la scară mare. 

Cei mai mulţi romano-catolici sînt părtaşi la această maltratare – puţini dintre ei, crescînd pui, raţe şi curcani într-un mod care maximizează profitul în defavoarea bunăstării animalelor, iar majoritatea lor, cumpărînd produse de la fermele industriale. Dacă Papa Francisc poate schimba această stare de fapt, el va fi făcut, din punctul meu de vedere, mai mult bine ca oricare Papă din istoria recentă.  

Animal Liberation, Practical Ethics

The Point of View of the Universe

The Most Good You Can Do

© Project Syndicate, 2015

traducere de Matei PLEŞU