Perplexitate

Publicat în Dilema Veche nr. 895 din 3 - 9 iunie 2021
Perplexitate jpeg

Istoricul Peter Brown spune undeva, în Viaţa Sfîntului Augustin, că Antichitatea tîrzie vedea mai ales în Christos măreţia Logosului divin, putere şi înţelepciune a lui Dumnezeu. Smerenia Lui, coborîrea în trup, în suferinţă şi moarte erau aspecte ale acestei măreţii, ale unei generozităţi sacrificiale. Ceea ce propunea în primul rînd Christos era o cunoaştere verticală, familiaritatea omului cu realităţile divine, intimitatea cu El însuşi ca Înţelepciune transcendentă. Asta venise Christos să ofere oamenilor. Mărturiile acestui mod de a-L înţelege pe Christos sînt nenumărate. De la Iustin Martirul şi Filosoful la Clement Alexandrinul, Origen, Grigore al Nyssei la Augustin, la atîţia alţii, Christos era înţeles drept călăuzitor spre teognozie. Pentru Origen, El e didáskalos theion mysteríon: e cel care îl învaţă pe credincios tainele divine, îl pune pe cale şi îl conduce în cunoaşterea lor. În secolul al VII-lea, un alt contemplativ, Isaac Sirul, mult citit şi urmat în întreaga creştinătate, spunea: „Cunoaşterea de Dumnezeu este împărăteasa tuturor poftelor şi sufletul ce o primeşte nu mai are nevoie de vreo dulceaţă de pe pămînt”. Iată o linie centrală de înţelegere a lui Christos şi a credinţei. Credinţa e elan de căutare a sensurilor verticale, speranţă că, asistat de divinul Învăţător, vei putea înainta în ele.

Or, în elanul acesta fast, amplu, în principiu nesfîrşit, omul credincios poate întîlni şi provocări care îl lasă fără glas. Pietre de poticnire? Pietre de şlefuire? Întîlneşte, de pildă, suferinţa. Nu problema suferinţei, ci suferinţa concretă, teribilă, destrămătoare. Nu mă refer la cazul jurnalistului Roman Protasevici, răpit şi torturat de regimul Lukaşenko. Suferinţa lui are un sens prea limpede: e curajul unui tînăr, al unor tineri de a înfrunta bestialitatea dictaturii. Şi orice ar fi silit jurnalistul să declare sub tortură, sensul curajului şi al suferinţei lui rămîne intact.

Însă oricine dintre noi se poate afla, de pildă, în faţa bolii, cîteodată fără şanse de vindecare, a unui copil, a unui părinte, a unui prieten. Asistă zi de zi la suferinţa trupului sau a minţii celui apropiat. Se străduieşte să-l ajute, să-l înconjoare cu atenţie, compasiune, iubire, să-i uşureze povara. Dar n-o poate elimina. Nici n-o poate lua asupra lui. Cum mai sună atunci întrebarea lui despre sens? E cuvenit, e decent să caute sensul unei suferinţe care nu îi aparţine, care nu e a lui, ca să o poată, eventual, prelucra, obţinînd de aici – cine ştie? – un beneficiu spiritual?

Mai în puterile noastre e să ne întrebăm întîi cum nu trebuie căutat sensul unei atare suferinţe. Un caz de neurmat – ne spune Biblia – e cel al prietenilor lui Iov. Întîi ei au atitudinea unei compasiuni adînci, tăcute, concordante cu nenorocirea dreptului nevinovat. „Au şezut pe pămînt, lîngă el, şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună nici un cuvînt, căci vedeau cît este de mare durerea lui” (2, 13). Dar cînd Iov începe să strige la Dumnezeu după sensul suferinţei lui, prietenii devin necuvenit de vorbăreţi şi dau în gropi. Au explicaţii, au soluţii, au remedii. Ei, faţă de care Iov se simte din ce în ce mai străin, din ce în ce mai singur, caută un sens al suferinţei de tipul justificării. Probabil că ceva tot ai greşit, ajung să-i spună, iar rezultatul e năpasta – cuvenită – care te striveşte. Într-un caz atît de teribil cum e cel al lui Iov, ei apelează la schema retribuţiei, la mecanismul vină-pedeapsă, căinţă-recompensă. Judecă lucrurile în regimul cauzalităţii, al unei cauzalităţi plane, cvasi-automate, închise. E o logică confortabilă, la îndemînă, care îl preia chiar pe Dumnezeu în sistemul ei închis. Potrivit ei, strigătul lui Iov e o transgresiune. Încercarea lui de a-i vorbi lui Dumnezeu faţă către faţă e o impietate. „Dumnezeu smereşte pe mîndri şi mîndria, şi mîntuieşte pe acela care-şi pleacă ochii în pămînt”, îi spune Elifaz (22, 29-30).

Prietenii sînt instalaţi într-un tip de cunoaştere în care uimitorul, teribilul, scandalosul, straniul, neînţelesul, misterul sînt explicate – şi reţinute – în zona deja-ştiutului. Sensul e asigurat, pentru ei, în zona „finitului”. Se mulţumesc cu atît. Înteţind astfel suferinţa celui nevinovat. În primul lui cuvînt, Elifaz mai are o explicaţie: divinul îşi manifestă transcendenţa ca putere discreţionară: „pe cei care locuiesc în case de lut... îi striveşte ca pe o molie” (4, 19). Comportamentul divin e atît de impenetrabil încît apare ca „bun plac”, ca suprem arbitrar; se refuză oricărui sens, oricărui dialog cu făptura. Retribuţia închide sensul în zona cauzalităţii plane. Transcendenţa discreţionară suprimă posibilitatea sensului.

Iată-l apoi pe Ivan Karamazov, exasperat de scandalul suferinţei fie şi a unui singur copil. Omeneşte vorbind, instinctiv vorbind, Ivan pare îndreptăţit să „dea înapoi biletul de intrare”, să întoarcă spatele unui Dumnezeu care îngăduie aşa ceva. Chinul unui copil e lucru îngrozitor, nu are justificare. Astăzi, Occidentul e în mod special sensibil la oroarea agresiunilor faţă de copii, o urmăreşte, o judecă penal, o pedepseşte. Dar, în ce-l priveşte pe Ivan, el drapează în ideal de umanitate un raţionalism sărac. Respinge, pe drept cuvînt, împăcarea suferinţei prin răzbunare. Dar respinge şi iubirea supranaturală. Dumnezeu nu e invocat, nu e provocat la răspuns. Nu e creditat în generozitatea lui sacrificială, care infuzează încă de aici, în om, germenii unei alte condiţii, izbăvite. Dumnezeu e scos din discuţie pe baza unei logici strîmt umane. Şi cu asta dispare orizontul deschis spre divin în care omul poate fi lucrat în adîncul lui de suferinţa celui apropiat. Dispare posibilitatea de a pune suferinţa şi întrebarea despre suferinţă într-un cîmp comun, al omului şi al lui Dumnezeu.

Suferinţa celui apropiat dă destulă materie nu numai compasiunii, ci şi cunoaşterii. În imediat, ea înteţeşte atenţia faţă propriul comportament şi faţă de condiţia suferindului. Îţi supraveghezi momentele de descurajare, de oboseală, de exasperare şi revenirile la calm, răbdare, curaj în îngrijirea celuilalt. Îţi ceri iertare, lui şi lui Dumnezeu, pentru primele, mulţumeşti pentru celelalte. Devii mai fin în judecată, mai maleabil în comportament. Devii inventiv în încercarea de a-l asista cît mai bine pe cel avut în grijă. Intimitatea cu el creşte: îl cunoşti mai bine, vezi felul cum îşi îndură suferinţa, cum îi rezistă, cum o trăieşte. Dar iei act totodată de finitudinea puterilor tale de a-l ajuta. Cu toate că sună pretenţios, e totuşi adevărat că iei act de finitudinea ta ca fiinţă strict umană. Iei act, mai intens, de prezenţa divină care se bolteşte deasupra ta şi a celui suferind, păstrîndu-i pe amîndoi sub ochiul Său.

Simone Weil spunea că „măreţia creştinismului vine din faptul că nu caută un remediu supranatural pentru suferinţă, ci o utilizare supranaturală a suferinţei”. Suferinţa te poate îndemna să-ţi înteţeşti privirea, precum Iov, spre Sursa sensului. Să o soliciţi, să o interpelezi cu insistenţă, să aştepţi ca ea să te hrănească cu sensurile ei.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.