Pasiunea recuperării – interviu cu Horia BERNEA

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Pasiunea recuperării – interviu cu Horia BERNEA jpeg

Printre textele păstrate în computer am dat de un interviu cu Horia Bernea de prin 1998. Îl făcusem probabil pentru una dintre publicaţiile de atunci ale Muzeului Ţăranului Român (cînd nu aveam obişnuinţa de a nota exact datele publicării). Textul arată limpede ceea ce era o calitate specială a lui Horia Bernea: coerenţa, o coerenţă care, sub influenţa „polului plus”, avea tot atîta îndrăzneală cîtă gravitate. Muzeul Ţăranului, a cărui clădire a fost restaurată, aşteaptă acum fondurile necesare pentru reinstalarea expunerii permanente. Iată un semnal pentru a aminti această exigenţă. Zilele acestea se împlinesc douăzeci şi unu de ani de la moartea lui Horia Bernea, pe 4 decembrie 2000. Convorbirea redată aici ne poate aduce ceva din prezenţa lui. (Anca Manolescu)

Cum convieţuiesc artistul, om al efortului singuratic, liber de exigenţe exterioare, şi omul de muzeu, care, alături de plăcerea muncii propriu-zise, are obligaţia de a lucra în echipă şi, pe deasupra, o mulţime de servituţi administrative?

Dacă artiştii ar fi clasificaţi după cît de legaţi sînt, în arta lor, de ideea de recuperare, eu aş tinde către tipul sută la sută recuperator. Cu mult înainte de a face muzeu, am fost obsedat, în pictură, de faptul că multe momente din istoria ei, multe fapte ale trecutului au fost prea repede abandonate, fără a fi cu adevărat parcurse, consumate. Aici e partea mea militantă în zona artei, poate mai puţin evidentă. Am senzaţia că toată desfăşurarea de forţe din arta modernă şi contemporană a avut loc sub imperiul, sub presiunea abandonului.

Pasiunea recuperatoare e, din partea mea, un fel de avangardă pe dos. Eu dînd avangardei un sens extrem de nobil, pe care nu l-a avut din păcate întotdeauna, anume acela de ieşire din rutină şi de efort; ieşire din confortul unui stil închegat, încheiat, bine învăţat pe dinafară, fără riscuri. Recuperarea îmi apare ca avangardă pentru că e fructul unui efort îndelung de a înţelege, să spunem, cauzele finale ale actului artistic. Manifestele artei moderne susţineau că ochiul e uzat, e terminat, că trebuie acţionat altfel pentru a-l impresiona. S-a susţinut că o anume experienţă interioară e incomunicabilă... Or, atenţia recuperatoare mi-a dovedit că lucrurile nu stau chiar aşa, că ceea ce e important e un anume tip, o anumită calitate de învestire interioară a artistului – care nu se grăbeşte să se afirme în primul rînd pe sine – şi că ea primeşte în mod cert răspunsul publicului; privitorul reia şi parcurge, prin ce are mai subtil în el, traseul propus de artist.

A recupera înseamnă, în acest sens, a crea. O spunea Andrei Pleşu chiar în titlul textului cuprins în catalogul expoziţiei dumneavoastră din 1997. Atunci, prin muzeu, vă reîntîlniţi în fond cu o temă dominantă pentru dumneavoastră ca artist?

Sigur că da. Ideea de recuperare include pentru mine ideea de retrăire, de redescoperire, de a da pas începutului, cum am mai spus. Or, a face muzeu, un muzeu al ţăranului, înseamnă să fii plasat într-un loc unde ţi se permite o nedisimulată, larg acceptată recuperare şi cercetare a moştenirii tradiţionale. Nu mai trebuie, ca în pictura pe care o fac, să extrag un aspect al acestei moşteniri, o formă-arhetip. Vocabularul ei de obiecte, substanţa ei ne sînt oferite prin patrimoniu, iar ceea ce ne revine să realizăm este o arătare expresivă, o phanie a acestei lumi şi a obiectului.

Cum faceţi faţă uzurii administrative?

Dacă aş fi ceva mai distanţat de fenomen, aş avea poate o mirare plăcută constatînd că, în mod surprinzător, lucrurile funcţionează totuşi. În timpul directoratului său, cu toate greutăţile, Tzigara-Samurcaş nu avea de condus un colectiv de două sute de oameni, nu trebuia să se gîndească în fiecare lună de unde le dă salarii, dacă sînt bine distribuiţi ca sarcini, dacă nu e nevoie de o altă organigramă. Lucrul cel mai greu e, pentru mine, să menţin conlucrarea, să obţin cît de cît coerenţa unei echipe.

Eu mă angajasem iniţial, în 1990, să lucrez un an şi jumătate ca să pun ceva pe picioare. Nu-mi închipuiam că doar prima etapă, în care am reuşit să desfiinţăm rămăşiţele muzeului PCR şi să recuperăm colecţiile, va dura atît. După trei ani, simţeam că nu mai am timp pentru pictură, că eram confiscat; ajunsesem să vreau să-mi iau cîmpii. M-am dus să discut atunci cu duhovnici importanţi. Şi am primit, exact ca în Pateric, două tipuri de răspunsuri total antinomice. Unul dintre ei mi-a spus: „Lasă, rămîi acolo, continuă treaba de care te-ai apucat. Dacă ai pornit-o, nu poţi să-ţi baţi joc de ea. Fă-le pe amîndouă, că ţi-a dat dat Dumnezeu posibilitatea să conduci mulţi cai”. Celălalt: „Nu mai poţi? Simţi că te înstrăinezi? Lasă-i încolo cu muzeul lor!”. Şi nici pînă astăzi n-am ales. Cu extraordinara capacitate de deliberare a intelectualului am rămas blocat în alternativă.

Muzeul are, ca aproape toate instituţiile româneşti, dificultăţi financiare. Fiecare gest e o aventură din acest punct de vedere. Spuneaţi, la un moment dat, că sărăcia poate fi transformată în provocare privind ingeniozitatea mijloacelor de expunere.

Mi-e şi jenă să mai vorbesc despre problemele de bani, am făcut-o destul. Pentru un tip angoasat ca mine, ele se transformă cîteodată în obsesii, în coşmaruri. Dar jelania nu prea are rost. Însă a lua, à la longue, sărăcia ca pe un stimulent poate deveni nociv. Nu trebuie să ne facem un fel de titlu de glorie din cît de bine ne-am descurcat cu aproape nimic. Pînă la un punct, sărăcia poate fi într-adevăr o provocare. A alege variante sărăcăcioase de expunere (mobilier, iluminare...) – dar a fi în situaţia de a alege – te ajută să creezi, să propui un fel de fast al simplităţii, să obţii o alură a monumentalului din lucruri foarte modeste, plăpînde calitativ, nerezistente: e un soi de pauperitate valorificată, de seducţie a improvizaţiei, de forţă a caducităţii. Însă există o limită dincolo de care această tehnică poate deveni nocivă stilistic. Dacă ea lucrează de la un capăt la altul al expunerii, pierzi ceva esenţial: pierzi raportul. Improvizaţia nu se mai raportează la ceva cu totul diferit, care să-i dea expresivitate, la un element foarte bine executat, de pildă: spelb, alb şi tehnic. Fără contrapondere, această bogăţie a improvizaţiei îşi pierde sensul: prin redundanţă şi prin distrugerea ideii de raport, care e în fond cheia oricărei percepţii sănătoase a lucrurilor. Aşa că ar trebui să avem şi o vitrină de aur impecabil turnată de un mare giuvaergiu.

Ce e remarcabil în acest muzeu e, în primul rînd, faptul că a fost reînfiinţat. În al doilea rînd, că am izbutit, cu bani foarte puţini, să-l deschidem după trei ani. Aici e poate singurul merit al inventivităţii faţă cu sărăcia. Ne-am dat seama, ori poate Duhul ne-a luminat ca să ne dăm seama că muzeul trebuia deschis cu orice preţ. Pentru că acest muzeu era uitat; nu mai exista, ca instituţie, în conştiinţa românească. Or, ceea ce e important e să se creeze cît mai multe instituţii noi, cu un stil şi o mentalitate nouă. Dacă România ar avea mai multe instituţii cu adevărat noi, ea ar fi depăşit de mult această fază de trecere în care ne tîrîm încă.

Ce înseamnă, în cazul muzeului, o instituţie nouă? În primul rînd, redefinirea unor scopuri ale muzeului. Şi a stilului de lucru. În fond, şi eu a trebuit să mă lămuresc. În ceea ce priveşte stilul de lucru, am renunţat la un soi de determinism activistic, dacă termenul nu e prea vag, curent în alte instituţii muzeale. Ne-am lăsat puţin în voia spiritului momentului. Există două moduri extreme de a proceda. Fie tipul de conducere strict conjunctural, care e foarte comod; nu eşti criticat, nu eşti invidiat. Răspunzi solicitărilor de moment, fără ca, prin tipul de investigaţie, să ieşi din tine însuţi, să te expui prea mult. Celălalt tip e proiectul de muzeu pus pe hîrtie, programul prestabilit. Or, eu refuz ambele situaţii. Eu aş vrea să ne facem onest treaba şi să lăsăm timpul să decidă în ce măsură gesturile noastre au fost cu adevărat eficiente, folositoare, dătătoare de speranţă, „ziditoare”. Cînd m-am apucat să fac muzeu eram un artist cu o conştiinţă destul de cristalizată şi riscam, în consecinţă, să-mi aplic prea direct ideile şi convingerile rezultate după atîţia ani de investigaţie. N-am făcut-o, ci m-am lăsat din ce în ce mai mult corectat de realitate, de ceea ce îmi spuneau obiectele însele, de felul în care se închega traseul muzeal. În fond, nu putem şti cu o certitudine fără umbră de ce facem o anumită sală, o anumită temă, nu ştim dacă ideea actuală de muzeu va mai fi valabilă peste o sută ani. Nu ştim ce influenţă are ceea ce facem asupra publicului şi cît de adîncă e ea. Surpriza a fost de fiecare dată mare: onestitatea noastră a avut un răspuns şi o reverberaţie la care nu ne-am fi aşteptat. Culminînd cu premiul EMYA (premiul „Muzeul european al anului“) în 1996, decernat sub egida Consiliului Europei. E încă o dovadă că arta nu este chiar atît de incomunicabilă pe cît s-a pretins.

În ce constă onestitatea despre care vorbeaţi?

A nu face o sală (o temă) decît atunci cînd ea e, pentru tine, bine configurată. Nu configurată pe hîrtie, cum se crede în mod obişnuit, ci cînd ai obţinut motivaţia de a o face, o motivaţie profundă: adică tonul şi structura prin care o poţi ataca adecvat, cu prospeţime. Trebuie să simţi că sala (tema) respectivă e vital importantă pentru muzeu, aşa cum s-a dezvoltat el pînă acum, şi că ai găsit expresia pe care ea trebuie să o aibă. Poate ăsta ar fi secretul muzeului nostru sau aşa ar fi el bine caracterizat: un muzeu care nu se face prin proiecte, ci printr-o stare proiectivă, continuă. Există în acest sens un pericol, pe care mă tem că nu-l putem evita în totalitate: pericolul de a crea reţetă, de a considera că avem un stil care poate fi aplicat ca „metodă de lucru”. Or nu trebuie să renunţăm la dorinţa de a fi cît mai vii şi mai autentici.

Ceea ce a contat cînd am luat EMYA a fost în primul rînd patrimoniul şi apoi felul proaspăt, să spunem, în care am aplicat o muzeografie personală într-un muzeu de tip etnografic. Pentru că aici se pare că e marea criză. Dacă există o criză a muzeului, ea nu se manifestă în muzeele de capodopere şi nici măcar în muzeul în aer liber. Acolo publicul vine pentru că e atras şi de altceva; iese la aer, se bucură de peisaj. Recunosc că am fost surprins de reacţia raportorului EMYA – care venea de la un muzeu al tehnicii – şi a fost totuşi sensibil, a putut intui calitatea unui demers atît de special, de „expus” cum e al nostru.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Horia Bernea

implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.