O bibliotecă insuficient de largă

Publicat în Dilema Veche nr. 893 din 20 - 26 mai 2021
O bibliotecă insuficient de largă jpeg

De două ori, în finalul celei de a patra Evanghelii, Sfîntul Ioan afirmă că actul lui Christos depăşeşte puterea de spunere a unei cărţi, a Evangheliei înseşi ca text. Mai mult, lumea, lumea toată are rafturile prea strîmte pentru mulţimea cărţilor care, ele însele, n-ar fi în stare să epuizeze încărcătura de viaţă şi de sens dăruită de Christos.

La sfîrşitul penultimului capitol evanghelic, spune: „Şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sînt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezînd, să aveţi viaţă în numele Lui” (20, 30-31). Ultimul capitol şi Evanghelia însăşi se încheie aşa: „Dar sînt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” (21, 25).

De-necuprinsul actului christic e menţionat apăsat, ca o marcă, peste cuvintele Evangheliei, e pus ca o pecete paradoxală asupra lor. Paradoxală fiindcă ea nu indică rotunjimea unui text autosuficient, a unui mesaj închis. Arată, dimpotrivă, că textul trebuie înţeles ca receptacul neîndestulător în raport cu plinul christic care se revarsă, învietor, peste condiţia noastră, peste limitele noastre de a înţelege realul. Aşa cum îl prezintă Ioan, textul Evangheliei dă reperele esenţiale, dă „gustul” actului christic. E menit să trezească credinţa, să-i dea pofta de a porni, de a se dezvolta. Nu intenţionează să o instaleze în lămuriri suficiente, statice. Textul evanghelic e ca o fericită ademenire de a intra într-un orizont de viaţă şi de cunoaştere care se bolteşte nemărginit, deschis spre claritatea ultimă. Ucenicii au, fiecare potrivit propriului temperament spiritual, experienţa acestui orizont infinit deschis. Îi consemnează datele de căpătîi, dar nu-l pot epuiza nici în ce-i priveşte pe ei înşişi, nici în ce-i priveşte pe destinatarii Evangheliei. Şi ei, alături de noi, pot înainta în bogăţia lui verticală.

În cuvintele finale ale Evangheliei după Ioan, credinţa apare ca atitudine intens tonică, ofensivă, cu poftă de cercetare, în mers. Are în faţă un orizont de înţelegere şi de viaţă cu totul noi, pe care sîntem îndemnaţi să-l descoperim, să-l încercăm, să devenim adecvaţi logicii lui. Acele „alte multe lucruri făcute de Christos” nu sînt adresate doar ucenicilor. În faţa şi în interiorul oricărui suflet se pot petrece evenimente de sens, de înţelegere, de prezenţă asemănătoare. Sufletul credincios le poate aştepta/spera/experimenta. E pus în faţa nesfîrşirii lor.

„Achiziţia” – unei formule, unei norme, unui comportament religios – nu e o atitudine recomandată în măsura în care ea înseamnă suficienţă, instalare în certitudine plană, în imagine mărginitoare a divinului. Dacă se opreşte la „achiziţie” mulţumită de sine, credinţa închide între margini strîmte şi universala manifestare a divinului, şi orizontul pe care Christos l-a deschis fiinţei umane.

În privirea pe care o pune asupra imediatului şi în cea pe care o lanseză spre polul plus, credinţa ar trebui să se menţină într-o stare de elan. Ar trebui să se simtă provocată la discernămînt, fineţe, creativitate. Să aibă bucuria (şi rigoarea) de a judeca lucrurile împreună cu Christos.

În genere, ne apărăm de noutatea, fie ea chiar spirituală, care ne tulbură confortul mental. O situaţie neaşteptată, o criză, o mutaţie pe chipul acestei lumi sau în existenţa personală, toate pot stîrni impulsul replierii, retragerea în zona achiziţiei, a deja cunoscutului, a pre-judecăţii. Te protejezi de o noutate dificilă, pui împrejurul tău ziduri securizante. Ţii dificultatea la distanţă sau o expediezi în zona erorii, a nelegitimului, a inacceptabilului. Foloseşti absolutul credinţei tale ca să-ţi întăreşti limitările, ca să le dai lor, limitărilor, pretenţie de absolut. Şi, în numele acestui fals absolut, poţi deveni intratabil, agresiv, orb. Dar credinţa nu se împacă bine cu retractilitatea, cu spaima că mărginirea îţi va fi puse la încercare, că vei fi dislocat din condiţia ta obişnuită, „achiziţionată”.

O mutaţie astăzi evidentă, presantă, dificilă e, de pildă, întîlnirea religiilor în imediatul societăţilor occidentale: pe stradă, în şcoli, în spaţiul public, în media, în cultură, în politică. Atunci cînd adepţi ai diferitelor credinţe, alături de vocile laicităţii, condamnă terorismul şi fundamentalismul agresiv nu dau ei dovadă de o credinţă lucidă, activă? Nu sesizează ei în fundamentalismul agresiv (sau stătut, de substrat) tocmai acea închidere, acea solidificare a limitelor, acea suficienţă care pot afecta credinţa?

Izbucnirea recentă a violenţelor la Ierusalim, întinsă incendiar – a cîta oară! – în Israel şi în Teritoriile Palestiniene e, şi ea, o violenţă a limitărilor agresive, absolutizate pe bază de apartenenţe religioase diferite. De o parte şi de alta, extremiştii religioşi pun credinţa în jugul propriilor interese socio-politice, se slujesc de ea pentru relansarea conflictului. Hamas ia captivă populaţia palestiniană. Politica Netanayhu se sprijină şi se lasă şantajată de fundamentaliştii evrei.

E drept, dialogul religiilor, acceptarea celui diferit religios drept interlocutor nu merg de la sine, nu sînt uşoare. Ele nu cer doar toleranţă, caldă umanitate, politeţe. Cer un efort de gîndire spirituală. Cer convingerea că Absolutul nu e al „nostru” şi că nu-l putem utiliza ca să biruim celelalte religii. Cer conştiinţa că Dumnezeu nu ne aparţine, că nu-i putem impune chipul mărginit de propriile noastre limite. În aceste condiţii, dialogul poate fi o fericită dificultate. Ne poate face să ne adîncim în propria credinţă, să ne întrebăm asupra modului în care o înţelegem, să o confruntăm cu Autorul ei, al cărui act nu are graniţe. E de aşteptat, e de sperat că, avînd acces la Dumnezeu în universalul său, gîndirea credincioasă să fie în stare să recunoască şi alte expresii ale universalului, şi alte căi spre universal decît a sa. Iar asta nu pentru a-şi abandona ori trăda propria cale, ci pentru a înainta pe ea spre Polul de universală iradiere.

Îl invoc mereu pe Părintele Scrima, care avea experienţa unei asemenea întîlniri. El socotea că dialogul poate fi dus cu exigenţă şi devotament total faţă de propria cale, tocmai „în numele unei atitudini de credinţă vie”. Vedea dialogul ca pe o încercare fastă, în care „credinţa trebuie să se verifice pe sine, să dea seamă de sine, descoperindu-se nu ca o credinţă dobîndită şi instalată, ci ca una care se repune mereu în mişcare, căutătoare, inventivă, creatoare, întrebîndu-se asupra a ceea ce i se cere să cunoască şi să nu înceteze să cunoască”.

Nu numai dialogul religiilor, ci orice situaţie de viaţă – personală sau comunitară – e (poate fi) materie incitantă pentru credinţă. Poate fi materie de reflecţie, de judecată, de cunoaştere nouă, în orizontul infinit deschis pe care îl invocă Sfîntul Ioan.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.