Nu vă temeți!

Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Nu vă temeți! jpeg

În istoria ruginită a ultimului deceniu comunist, cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea răsună cu limpezime și putere: „Nu vă temeți!”. Mai întîi, în Piața Sfîntului Petru, pe 22 octombrie 1978, îndemnul este îndreptat către cei care se ascund de Hristos și nu vor să îi deschidă poarta sufletului lor. După puțin timp, în Polonia sa natală, se adresează celor care nu știu cum să înfrunte un regim brutal și îngust la minte, care înăbușă conștiințe și murdărește suflete. Pe parcursul întregului pontificat, îndemnul vorbește lumii întregi: modernității care și-a pierdut credința și a dobîndit în schimb frica de necunoscut; creștinilor, cărora le este teamă de întîlnirea cu aproapele lor; tuturor oamenilor, la întîlnirea inevitabilă cu propriul sfîrșit.

Frica este, în creștinism, o temă stranie. Hans Urs von Balthasar observa în 1951 că ea încă nu dispune de o tratare teologică sistematică. O va face chiar el însuși, în Creștinul și frica (1951, trad. rom. de Lorin Ghiman, Galaxia Gutenberg, 2016). Textul, dens și plin de referințe, atît biblice, cît și filosofice, argumentează ideea că Mîntuitorul transformă și resemnifică în mod radical frica, incluzînd-o (pe Cruce și, mai înainte, în Grădina Gethsemani) în lucrarea complexă a harului.

În Vechiul Testament, spune von Balthasar, există o „frică a celor răi” și „frica celor buni”. Prima este una vană, vecină cu nebunia: „Cel nelegiuit fuge fără ca nimeni să-l urmărească” (Pildele lui Solomon 28, 1). Cea de-a doua este temporară, îngăduită de Domnul doar ca răscruce a drumului către El: „De te culci, nu-ţi va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce” (Pildele lui Solomon 3, 24). În Noul Testament, partajul se păstrează, dar este, cum spuneam, resemnificat. Frica celor răi este de găsit în Apocalipsă, în preajma Judecății de la sfîrșit. Ea se mai numește „frică de păcat”. Frica celor buni (frica Crucii) este de găsit la piciorul Crucii, pe care este răstignit însuși izvorul vieții. Cea din urmă, așadar, este mai degrabă frică pentru ceilalți, pentru destinul lumii, nu pentru sine. Ea provine din „solidaritate” față de cei aflați în primejdia întunericului. În al doilea rînd, este o frică în care răsună ecoul „fricii” de pe Cruce, a Mîntuitorului care pătimește în chip real însingurarea și durerea. Este cu totul diferită de prima, pentru că nu este una care se trezește în fața primejdiei, ci una care este copleșită de proximitatea necuprinsului. În Evanghelie, un astfel de moment este și acela, zguduitor în încordarea lui, în care Isus îi spală picioarele lui Petru: „A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?” (Ioan 13, 6). Ultimul aspect reprezintă pecetea unică a fricii creștine: credinciosul trece de la frica cea rea la frica mîntuitoare, „iar între ele, separîndu-le, se află în mod necesar zona lipsei de frică, ce este caracterizată de strălucirea credinței, iubirii și speranței” (p. 73).

Lipsa de frică a creștinului, alături de virtuțile speranței, credinței și iubirii, marchează, ca interval, momentul în care omul se ridică deasupra lumii, a primejdiei și a temerilor ei și se predă necuprinsului; dincolo de acest moment, frica Crucii intră într-o altă logică, în aceea a sfințeniei: „Nimeni nu e atît de dezarmat precum sfîntul în fața lui Dumnezeu și, de aceea, nimeni atît de pregătit să se lase inundat de orice frică” (p. 108).

Cartea lui Hans Urs von Balthasar poate așadar să nuanțeze îndemnul atotprezent în Scriptură și reluat apoi de Papa Ioan Paul al II-lea: „Nu vă temeți”. Nu este vorba despre curajul inconștient al celui care nu are nimic de pierdut și se aruncă cu capul înainte. Nu este nici semnul încredințării depline că, orice ai face, are cine să te scoată din necaz. Mai degrabă, cum spune și teologul elvețian, lipsa de frică este un „salt”, nu o atitudine. La fel sînt și virtuțile: nu simple stări interioare, ci, din contra, constante și infinite dislocări ale sufletului, pariuri și aventuri.

Întreaga argumentație teologică și filosofică a cărții nu poate fi urmărită îndeaproape aici. Rămîne însă ideea unei situări a lipsei de frică (numită uneori „curaj”) într-un interval al fricii: „Tocmai lipsa de apărare și, văzută dinspre omul natural, slăbiciunea (și, astfel, nu în ultimul rînd și frica) devine acum precondiția esențială pentru bărbăția creștină. Tocmai acolo unde dezvelirea inimii și a vieții se petrece cu adevărat strălucește cel mai pur adevărata forță, care nu e a mea, ci a Domnului” (pp. 107-108).

Unde găsește creștinul obișnuit puterea de a asculta cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea? Cum este posibil curajul în viața de zi cu zi, nu doar ca formă de eroism exemplar? O soluție ar fi aceea de a-l învăța dîndu-i mai întîi tîrcoale, nu direct: de a cultiva acele virtuți care îi sînt înrudite, ademenindu-l în propriul suflet. În marele manual al subversiunii creștine în inima absurdului, Jurnalul fericirii, Steinhardt scrie: „Frica trebuie învinsă. Nu există în lume decît un singur lucru, decît unul: curajul. Iar secretul este să ne purtăm aristocratic. Numai gentileţea, bunătatea, calmul, purtările frumoase au haz”. În traducerea lor omenească, marile virtuți cunosc formule propedeutice spectaculoase și „la îndemînă”: credința este o formă de încredere luminată de imaginație, dragostea înseamnă, în primul rînd, bunătate și politețe, speranța înseamnă bucurie, așteptare calmă, inteligență. Curajul în forma lui maximală pe care ni-l cer Evangheliile se reflectă în demnitate și stăpînire de sine. Toate aceste metode de a locui intervalul și de a aștepta în anticamera sfințeniei sînt forme de răspuns la chemările vieții creștine. Cred că îndemnul „Nu vă temeți!“ este, în ecoul lui abia auzit, mai întîi de toate o invitație la fericire, nu la înfruntare.

Apoi mai există o cale, pe care o putem găsi la unul dintre autorii preferați ai lui Hans Urs von Balthasar, Georges Bernanos. În Jurnalul unui preot de țară, în antiteză cu personajul principal, măcinat de boală și de „frica asta copilărească pe care mi-o provoacă suferința altora”, preotul din Torcy este întruchiparea unei credințe sănătoase, vesele și copilărești. Încă din primele pagini, naratorul scrie: „Comportarea lui față de mine m-a cam dezamăgit pentru că îi este silă de confidențe și știe cum să-ți taie și ție gustul de așa ceva cu rîsul lui puternic de om cumsecade, altminteri mult mai fin decît înfățișarea. Dumnezeule mare, ce-aș mai dori să am sănătatea lui, curajul și echilibrul său”. Astfel de oameni sînt, poate, cei cărora „Nu vă temeți!“ le sună simplu, firesc, precum o chemare la sărbătoare.

Ioan Alexandru Tofan este conferenţiar univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: Papa Ioan Paul al II-lea (wikimedia commons)

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.