Moarte şi transfigurare în artele spectacolului

Publicat în Dilema Veche nr. 499 din 5-11 septembrie 2013
Moarte şi transfigurare în artele spectacolului jpeg

Am descoperit Rêves dansants la incitaţia unui prieten întîlnit acum mai mult de patru decenii la Salzburg şi regăsit recent, José Sasportes, efemer ministru al culturii în Portugalia, care m-a condus la casa lui Eliade de la Lisabona. José e totodată un celebru istoric al dansului italian şi a fost un intim apropiat al celebrei coregrafe Pina Bausch. Filmul acela documentar, revăzut de curînd, expune efortul a două asistente fidele de a reface, cu un grup de adolescenţi, spectacolul cult Kontakthof, ce a revelat geniul Pinei Bausch care apare şi ea cîteva minute la sfîrşit... fulgurantă prezenţă obosită! Artistul epuizat şi grupul devotat: dubla întîlnire afectiv încărcată prin suplimentul de emoţie produs de dispariţia coregrafei a cărei amintire o evoca Wim Wenders în filmul ce i-l consacra, Pina. Dansatorii săi îşi reamintesc frazele-cheie pe care le-au auzit şi care i-au însoţit: „Tu eşti fragilă, şi fragilitatea ta îţi e forţa“, murmură în ecou o membră a echipei Tanztheater din Wupperthal, o alta aminteşte elogiul tăcerii şi astfel fiecare evocă momentul ce a cristalizat raportul unic cu injoncţiunile revelatoare ale coregrafei. Ambele filme, în mod distinct, le privim azi din perspectiva doliului... şi toţi dansează amintindu-şi-o pe Pina Bausch! Aşa cum, demult, ea însăşi dansa tragic în Café Müller, acest sfîşietor omagiu adus amantului ucis într-un accident. L-am văzut într-o noapte de ger, noapte unică, la Nancy, noaptea meteoritului coreografic care se prăbuşea pe scena îngheţată!

Corpul şi moartea... pot ele să se exerseze dincolo de aceea a artistului? E oare legitimă supravieţuirea spectacolului dincolo de prezenţa autorului, întrebare ce tulbură doar artele „efemere“ ale spectacolului şi nicidecum celelalte arte „perene“. Pina Bausch a permis trupei sale, sub responsabilitatea unuia dintre cei mai apropiaţi colaboratori, să-i „transfigureze“ absenţa continuînd a-i prezenta creaţiile – pînă cînd? Care e limita posibilă? Merce Cunningham, dimpotrivă, a impus suspendarea oricăreia dintre operele sale coregrafice, după moarte. Maurice Béjart a permis reluarea spectacolelor lui, care s-au devitalizat în urma unei prea prelungite exploatări. Dilemă esenţială, imposibil răspuns unic.

Această incertitudine îmi evocă disputa în care m-am implicat în anii ’90, cînd grupul Cricot 2 a încercat să continue exploatarea spectacolelor lui Kantor, în absenţa lui. Proiect absurd, afirmam eu şi cîţiva prieteni, contra partizanilor care, în mod egal determinaţi, reclamau prezervarea turneelor prevăzute şi a prestaţiilor comandate. Justeţea poziţiei noastre era flagrantă, căci „autorul“, Kantor însuşi, era înscris în spectacol, îl anima ca dirijor autoritar, îl conducea ca un maestru al fantomelor: fără el, Clasa moartă era... moartă. Aici, reînvierea fiinţelor/manechine din copilărie se producea sub impulsul demiurgului care le domina destinele, le determina apariţiile sau le coordona relaţiile. Kantor, în sens proustian, era „naratorul“ şi, el odată dispărut, spectacolul îşi pierdea centrul explicit, se banaliza, se dezmembra. Ineluctabil, de astă dată, moartea artistului reclamă moartea operei. Aici, transfigurarea devenea imposibilă. Kantor se integrase reprezentaţiei ce-i restituia memoria, Pina Bausch, în schimb, rămăsese fizic exterioară, şi de aceea spectacolele i-au putut supravieţui. Kantor a fost fizic implicat, Pina Bausch – doar simbolic. Corpurile nu se pot dispensa de prezenţă, simbolurile da. Primele se îngroapă, celelalte persistă.

Alain Platel povesteşte că a creat o piesă coreografică – Out of context. For Pina – şi că, deşi ea a încetat să fie programată, dansatorii i-au solicitat acordul pentru a se reuni în fiecare an şi a o relua ciclic. „Ei vor să lucreze şi să îmbătrînească împreună. Asta mă bucură!“ mărturiseşte el. Opera s-a desolidarizat de artist, care-i acorda o autonomie de experienţă dincolo de artă! Un ritual de grup! El însă n-o exploatează public, ci doar o repetă ca un gest magic, un gest de neuitare!

Dar regizorul, mă întreb? Ştim cu toţii cît deplîngea el faptul că, odată repetiţiile sfîrşite, imperativul retragerii sale se converteşte în lege a teatrului. El, spre deosebire de dirijor, trece de „l’autre côté“ – acela al absenţei, al culiselor, al legendei... Regizorul devine un prezent/absent. Un leader secret, dar nicicum vizibil, disimulat în umbră şi interzis de lumină. Strehler se considera exclus, Chéreau nu, căci – îmi spune el – „dacă aş concepe evoluţia unui spectacol ca istoria unui declin asupra căruia nu am nici un impact, aş renunţa la regie!“ Dincolo de diferitele moduri de a rămîne sau nu aproape de spectacol, acesta se autonomizează... poate el, tocmai graţie acestui statut, supravieţui morţii regizorului? Întrebare indecidabilă, dar necesară.

Cînd am propus Festivalului de toamnă de la Paris extraordinarul Unchi Vania pus în scenă de Jürgen Gosch, mi s-a răspuns prosteşte: „Gosch a murit!“ Deces recent, care nu putea avea incidenţe imediate asupra reprezentaţiei... dar refuzată tocmai în numele obligaţiei de prezenţă a regizorului ca garanţie de prezentare corectă a spectacolului. Uitîndu-se că regizorul e atît de des absent... căci e înscris într-un proiect diferit. Cum să nu evoc replica unui actor dată lui Brook care, într-o seară, se scuză că nu poate asista la Omul care...: „Peter, noi sîntem mai buni cînd nu eşti în sală!“ Actorii lui Ariane Mnouchkine îşi doresc adesea să nu joace în permanenţă sub supravegherea ei... Wilson însă, artist planetar, le acordă o libertate a cărei indiferenţă o deplîngea. Situaţiile sînt diverse şi contradictorii! Acestui absent/prezent, care e regizorul, odată sfîrşite repetiţiile, îi poate supravieţui spectacolul? Dacă da, care îi e durata de viaţă?

În vechea Uniune Sovietică, unde cultul personalităţii s-a impus ca lege normativă, spectacolele semnate de Stanislavski sau Vakhtangov – artişti acceptaţi! – au beneficiat de o longevitate extremă, care le-a redus la o mumificare demnă de mausoleul din Piaţă Roşie. Cum să nu-mi amintesc de Prinţesa Turandot, capodopera lui Vakhtangov, care, venită la Bucureşti, ne-a apărut ca un miracol degradat. Ea fusese menţinută decenii de-a rîndul sub respiraţie artificială. Spectacolele trebuie să moară ca... spectatorii. Privindu-i Prinţesa învechită, m-am gîndit nostalgic la mortea precoce a lui Vakhtangov. Nedrept contrast! Comunismul a pus la congelator marile reprezentaţii. E ceea ce Brecht a vrut de asemeni, dar nu în mod arbitrar, ci concepînd o adevărată strategie „asiatică“ de conservare a operelor scenice, consemnate în redutabilele caiete de regie Modelbuch! Tentativa contra naturii în Occident... a cărui lege e mişcarea! Brecht, utopic, a sperat întemeierea unei tradiţii aici, unde tradiţia nu există. Cu moartea regizorului nu i se şterge urma, ea rămîne legendară, dar, după un interval subtil determinat, trebuie să-i dispară operele. Lui Vilar nimic nu i-a supravieţuit, lui Ciulei, lui Krejca sau Grüber, destinul le-a acordat aceeaşi şansă a destrămării... morala asumată a efemerului! Această expresie a vieţii „concentrate“ care e un spectacol nu se poate decît degrada fără „supravegherea“ lui. Îndeosebi – precizează Felix Alexa – cînd e vorba de ansambluri, care se dezorganizează mai rapid, sau de reprezentaţii în instituţii arhaice – Comedia Franceză, Burgtheater... Pentru că, viu şi prezent, regizorul îşi cauţionează creaţia. După moarte, cît îi poate supravieţui?

Marea actriţă Giulia Lazzarini mi-a spus că, atunci cînd Strehler, acum treizeci de ani, a distribuit-o în Oh, ce zile frumoase, ea şi-a formulat temerile: „Sînt prea tînără“, „Nu te nelinişti. Îţi ofer acest rol ca dar pînă la bătrîneţe cînd vei deveni o foarte bună Winnie“, îi răspunse el.

Regizorul îşi integrase implicit dispariţia contînd pe longevitatea actriţei. Ea putea continua să joace, uitîndu-l! De această dată, transfigurarea a fost nu a lui, ci a Giuliei... desemnată ca responsabilă moştenitoare personală a spectacolului. 

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011). 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

edi iordanescu selectioner jpg
Edward Iordănescu, făcut praf: Gică Popescu a dat un verdict devastator după campania din Liga Națiunilor
În ianuarie, selecționerul vorbea despre promovarea în Liga A. În septembrie, a dus România în Liga C. De pe ultimul loc în grupă!
Soldati ucraineni elibereaza orasul Liman FOTO Twitter jpg
Înfrângere grea pentru Putin: Armata ucraineană a intrat în orașul Lîman
Soldaţii ucraineni au intrat în oraşul Lîman, un important nord feroviar din estul Ucrainei care se afla din luna mai sub ocupația trupelor ruse, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării de la Kiev.
Baltic Pipe FOTO Shutterstock
Polonia a început să primească gaze prin noua conductă Baltic Pipe
Polonia a început să primească de sâmbătă gaze din Norvegia prin noua conductă Baltic Pipe, inaugurată oficial marți. Conducta are o capacitate de 10 miliarde de metri cubi.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.