Migdalul lui Origen

Ajunsă simbolic la maturitate odată cu al optsprezecelea volum, colecția Tradiția creștină a Editurii Polirom, inițiată de părintele Ioan-Florin Florescu și coordonată de Adrian Muraru, însoțit recent de Ovidiu Sferlea, ne oferă un veritabil festin prin traducerea amplu comentată a Omiliilor și adnotărilor la Numere și la Deuteronom (I) ale lui Origen (723 de pagini!). Adrian Muraru continuă astfel, cu neobosită pasiune și neștirbită rigoare, efortul de a transpune în limba română opera exegetică a lui Origen (183/7-253/4), început cu tripleta omiliilor la Geneză, Exod și Levitic (2006). E consacrarea unei merituoase fidelități și, cred, un model de perseverență atît de necesar nu doar în lumea cărturarilor.

Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție. Nu este doar, dacă ar fi să facem ierarhii, cel mai mare învățat creștin al Antichității, din care s-au hrănit, fără să o recunoască, mulți urmași ai săi, ci și un formidabil maestru spiritual. I s-au reproșat, de-a lungul veacurilor, excesele alegorice, venite însă din convingerea că nici un detaliu al Scripturii nu poate fi lipsit de sens. Dar Origen a avut, înainte de orice, o imensă venerație și curiozitate intelectuală față de litera textului biblic. A alcătuit faimoasa Hexapla, punînd alături de textul ebraic și transliterarea lui, versiunile grecești ale Vechiului Testament, astfel încît să nu-i scape ceva din articulația infinit subtilă a transmiterii Revelației. În studiul introductiv, Adrian Muraru pune excelent în lumină cît de importantă a fost stabilirea lui Origen în marginala Cezaree a Palestinei (față de strălucitoarea Alexandrie natală) pentru legăturile cu tradiția rabinică, pe care le căuta din fidelitate față de cuvîntul lui Dumnezeu.   

Dar să răsfoim aceste pagini care ne comunică, iată, peste secole și secole, felul în care o minte fabuloasă și o inimă care i se ruga din copilărie lui Dumnezeu se străduiesc să ne călăuzească prin pădurea plină de simboluri a Scripturii. Las neconsolat deoparte textele despre „numerele dumnezeiești” sau despre măgărița lui Balaam, pentru un fragment de metodă tipic origeniană, atașat temei toiagului înmugurit al lui Aaron. Și vom vedea că nu despre „nucile” din majoritatea traducerilor românești este vorba, ci despre mai tainicele migdale:

„Dar care este acest rod pe care l-a adus? Migdalele, spune [Scrierea]: este fructul al cărui prim veșmînt este amar, cel ce urmează îl protejează și îl apără, iar cel de-al treilea îl hrănește și-l alimentează pe cel ce ia. De acest fel este, așadar, pentru auditoriul lui Hristos, învățătura Legii și a Profeților. Primul aspect, cel al literei, este tare amar: el poruncește tăierea-împrejur, el impune jertfe și celelalte care sînt desemnate prin litera care ucide. Aruncă-le pe toate acestea ca pe învelișul amar al migdalei! În al doilea loc vei ajunge la coaja pusă ca apărare: ea desemnează învățătura morală sau regula înfrînării. Acestea sînt desigur necesare spre paza celor care se păstrează, dar trebuie totuși sparte și despicate. De pildă, abținerea de la hrană și corijarea trupului: cîtă vreme sîntem în acest trup stricăcios și supus afectării, ele sînt neîndoielnic necesare. Cînd însă el va fi spart și sfărîmat, cînd va fi întors, la vremea învierii, de la stricăciune la nestricăciune și de la ceea ce este sufletesc la ceea ce este duhovnicesc, și aceasta nu prin chinul durerii ori prin corijarea adusă de abținere, ci prin calitatea sa, atunci trupul nu va mai fi supus vreunei coruperi. Așadar, astfel acum regula înfrînării se arată a fi necesară, iar după aceea nu va mai fi cerută. Iar în al treilea loc, îngropat în acestea, vei găsi înțelesul ascuns al tainelor înțelepciunii și științei lui Dumnezeu, prin care se alimentează și se hrănesc sufletele sfinților nu numai în această viață, ci și în cea viitoare. Căci acesta este rodul arhieresc, din care se făgăduiește că se vor sătura cei ce înfometează și însetează de dreptate.” (Omilia IX, 7.3)

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).