Marin Tarangul, un nerecunoscut

Publicat în Dilema Veche nr. 935 din 10 – 16 martie 2022
Marin Tarangul, un nerecunoscut jpeg

Marin Tarangul nu a avut parte de exegeze savante și nici nu a stat în centrul discuțiilor sobre de pe culoarele academice. Cred însă că soarta cărților sale nu i s-ar fi părut neinteresantă. Ele și-au găsit un loc, cum nu se poate mai nimerit, pe rafturile anticariatelor. Puțini le caută, dar cei porniți pe urma lor le află într-un rai al mirosului stătut de hîrtie veche, înghesuite pe rafturi care stau să cadă, în vecinătăți ciudate (Swedenborg-Tarangul-Tatarkiewicz). Costă cîțiva lei și pe paginile lor stau scrise, la nimereală, numere de telefon, adrese, exclamații sau gînduri adînci. Biblioteca lui, aflată la Colegiul „Noua Europă”, este la fel: cărți vechi și noi, despre alchimie sau Hegel, ediții aproape complete Kant, artă, mitologie, enciclopedii, literatură (relativ puțină), teologie din plin, cam tot ceea ce cultura europeană „de performanță” consideră astăzi inactual.

Poate că locul ideilor lui Marin Tarangul este într-adevăr în clarobscurul raftului de anticariat și nu pe vreo masă de academician. Cu atît mai mult cu cît, citindu-l, te întîlnești cu o respirație matinală a gîndului și cu o hoinăreală a cuvîntului greu de urmărit pentru cei îmbrăcați la costum. Cărțile sale au o atmosferă de laborator alchimic și o ascuțime de orizont de cîmpie. Licențiat în teologie și istoria artei, doctor în filosofie la Sorbona și Institutul Catolic din Paris, încă o dată doctor la Institutul de Studii Orientale, poet, scriitor de basme, scenarist la Animafilm, Marin Tarangul pare că a scris despre tot. Dacă cititorul pornește pe urma unor teme sau a unor probleme, ajunge să rătăcească. La fel, și dacă urmărește să afle vreun comentariu „original” la vreo carte de filosofie, vreo deslușire sistematică a vreunei idei sau opere de artă. Cititorul care ar vrea să afle părerea lui Marin Tarangul despre Hegel nu va găsi un text despre Hegel, ci, în primul rînd, notițe mărunt scrise pe paginile edițiilor sale din bibliotecă, trimiteri și aluzii în celelalte texte sau anumite reflexe stilistice ale scriiturii (mai degrabă, în acest caz, ironice).

Este însă posibilă conturarea unui chip interior al lui Marin Tarangul, plecînd de la o metodă proprie de a vorbi și, mai ales, de a privi. Dar acest chip nu clarifică nimic. El doar conturează un mister, prezența vieții celui înfățișat, dincolo de simpla lui recunoaștere. Ghidul pentru această înțelegere a chipului este autoportretul sau, într-o ocurență cotidiană, privirea în oglindă. Marin Tarangul vorbește despre stupoarea care însoțește această oglindire în „Privirea lui Rembrandt”, din Predici profane: „Chipul meu este misterul meu numai față de mine însumi și numai atîta vreme cît îl privesc în față; adică numai cînd necunoscutul meu îmi răsare în față ca ceva de nerecunoscut, ceva care sînt eu însumi arătîndu-se mie însumi ca nerecunoscut”.

Prin urmare, ce linii tainice compun chipul nerecunoscut al lui Marin Tarangul? Mai întîi de toate, urma unui cuvînt: „acrotatic”. Teza sa de doctorat în filosofie, susținută în 1985, cum spuneam, la Paris, se intitulează „Icoana, experiență și realitate – discurs acrotatic”. Într-o notă lămuritoare este explicată etimologia termenului. El derivă din grecesul acros, care desemnează punctul extrem, apogeul (din punct de vedere fizic sau, ca la Platon, din punct de vedere spiritual). Între sensurile care se adaugă în timp, observă Marin Tarangul, se regăsesc: cel de „plenitudine” a unui fenomen, de exemplu, noaptea cea mai întunecată, ca la Pindar sau Sofocle; cel de „intensitate extremă”, ca la Epicur; cel de „profunzime” a sufletului, la Euripide; cel de „completitudine” sau „excelență”, în texte patristice. În concluzie, notează Tarangul, „trebuie reținut că acros califică o realitate integral manifestă și desemnează extremitatea în sensul profunzimii” (trad. mea). În ce sens este teza sa despre icoană un discurs acrotatic?  

Încă de la început (și acest fapt stîrnește mirarea lui Jean Greisch, membru al juriului din partea Institutului Catolic din Paris), este un discurs care se sustrage oricărei specializări. Orice perspectivă teoretică asupra icoanei reifică și simplifică experiența vie a sufletului care se livrează rugăciunii în fața acesteia. Dimpotrivă, discursul acrotatic vorbește despre această experiență vizînd extremitatea profundă a sufletului, interioritatea lui nepătrunsă care se revelează odată cu încrucișarea celor două priviri, a rugătorului și a prototipului care îl cheamă din interiorul icoanei.

Icoana este, în teza lui Marin Tarangul, doar o metodă: un reper esențial al experienței în care sufletul își descoperă interioritatea și, odată cu ea, necunoscutul (l’inconnu) care îl învăluie dinăuntru. În fața icoanei, omul coboară în sine. Sau, cum scrie într-o prezentare a tezei de doctorat apărută în Revue des Études Slaves în 1986, „sufletul își trăiește întruparea acrotatică trăindu-și propriul necunoscut: acest necunoscut a cărui prezență se manifestă ca interioritate aflată în Dumnezeu” (trad. mea).

Întîlnim frecvent la Marin Tarangul acest gest, de a identifica îndărătul oricărei realități spirituale o formă de viață livrată necunoscutului, unui dinamism radical care conduce într-un invizibil luminos. Apogeul lumii este de găsit în interiorul ei, care nu-i mai aparține în totalitate. Conversiunea privirii, astfel încît să poată sesiza, la suprafața lucrurilor, interioritatea lor, este „metoda” lui Marin Tarangul: „Vizibilul însuși există și dincolo de văzut: (...) tocmai vizibilul face ca o parte din lucruri să fie invizibile” („Fondul inteligenței”, în Predici profane). Lumea, viața, poezia, gîndul sînt, toate, înțelese doar în măsura în care neînțelesul sau neașteptatul lor devin evidente. Și tocmai această livrare totală către necunoscutul care atrage și se îndepărtează infinit face ca inteligibilitatea lumii să nu fie a unui cuvînt care o rezumă, ci a unei priviri care o parcurge. La întîlnirea dintre viață și scriitură, privirea „acrotatică” este cea care face posibilă poezia, adică „desfigurarea” spirituală a lucrurilor, dar și figura neobișnuită a poetului, cel care nu duce o viață obișnuită. Dar „a spune că poetul nu duce viața celor obișnuiți înseamnă că această viață este diferită, nu pentru că ea dorește să se îndepărteze de obișnuit, ci pentru că este o viață care își aparține sieși” (Prin ochiul lui Nichita).

E posibil ca soarta cărților lui Marin Tarangul să stea în puterea aceluiași destin: să trăiască o viață a lor, apărată de lumina albă a amfiteatrelor, în penumbra fertilă a anticariatelor, acolo unde stăpînesc neprevăzutul, surpriza și, de multe ori, miracolul.

Ioan Alexandru Tofan este conferenţiar univ. dr. la Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: Marin Tarangul (YouTube)

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.