Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
image

Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului. În ultimii două mii de ani, călcăm pe aceleași pietre pe care a călcat Mîntuitorul însuși și respirăm împreună același aer. Mai tulburătoare decît kenoza însăși este faptul că lumea îi supraviețuiește și că, după Cruce, ea trebuie cumva să învețe să își vadă în continuare de cele de zi cu zi. Teologia găsește mai multe soluții pentru a înțelege cutremurătorul fapt că banalitatea cotidiană a omului supraviețuiește întîlnirii sale cu Infinitul însuși, iar Patericul arată limpede cum viața mundană poate fi subțiată pînă la a o face transparentă vieții fără de sfîrșit. Dincolo de aceste „fericite împăcări”, însă, tulburarea nu se potolește. Giovanni Papini, în Mărturiile calvarului, îi dă un chip tragic. Biografiile ficționale ale personajelor negative din istoria sacră (Iuda, Pilat, Baraba, Simon din Cirene sau Malhus, slujitorul Arhiereului) sînt martore ale neînțelegerii cu care viața lor cotidiană întîmpină discretul, dar cutremurătorul eveniment al Întrupării. Mai de fiecare dată, înțepenirea într-o coincidență care leagă într-un mod strîmb un detaliu al lumii de întîlnirea lor ratată cu Hristos le marchează sfîrșitul: Malhus își pierde și cealaltă ureche și moare în ziua și locul în care este crucificat Petru, agresorul său din trecut; Pilat, nebun, își află sfîrșitul în ape adînci; Caiafa, transfigurat și purtînd „masca neagră a unui obsedat care se luptă împotriva invizibilului”, cade la picioarele lui Petru și ale lui Ioan. A fi fost în preajma lui Hristos și a nu fi știut asta cutremură bietele suflete și le îneacă în îndoială. Dacă Faptele Apostolilor descriu felul în care Duhul face posibilă, inițial, viața în Hristos, iar hagiografiile de peste secole îi arată naturalețea și frumusețea, în sufletul omului contemporan rămîne totuși neliniștea provocată de o proximitate, în același timp dătătoare de viață și înspăimîntătoare.

Două „modele” ale reconcilierii dintre cotidian și transcendență pot fi pe scurt prezentate aici: educarea unei gîndiri iconice, așa cum o înțelege Sorin Dumitrescu în Noi și icoana (I), și fizionomia „omului dăruit cu har” despre care vorbește, într-un articol din Euphorion (VII/3, 1996), Marin Tarangul. Cele două „soluții” au un punct comun: pentru ambele, proximitatea cu transcendența nu înseamnă o zguduire a temeliilor lumii, ci o blîndă reorientare a privirii, o nouă obișnuință de a locui cotidianul.

Sorin Dumitrescu scrie despre icoană o carte formidabilă, în urma căreia cititorul capătă reflexul de a căuta mereu, în icoane, biserici și în formele lumii, proporții și nuanțe ale transcendenței. La un moment dat, autorul definește un termen straniu, cel de gîndire iconică, ceea ce se înțelege: „a gîndi ca Hristos”. Cum este posibil așa ceva? Întruparea face posibil „să gîndești și să contempli lumea și pe tine însuți din înalt, de unde se uită Dumnezeu, adică dinspre Hristos spre oameni” (p. 188). Altfel spus, devine posibilă o perspectivă inversă asupra lumii, dinspre interioritatea lucrurilor către forma lor perceptibilă, dinspre temei către întemeiat, dinăuntru, în afară. Ca o consecință, este o gîndire care nu demonstrează, ci „arată evidențe” și, mai mult, le manevrează „în funcție de soroace”, le distribuie în funcție de momentul lor oportun și de modalitatea (fulgerătoare sau parțială) de a se arăta. Eticizarea excesivă a Evangheliei sau reflexul iconarului de a face icoana familiară, inteligibilă pentru cel care o privește sînt moduri a-iconice de a gîndi sau de a privi lumea. Ca replică dată eticizării, de exemplu, lecția gîndirii iconice produce efecte dintre cele mai neașteptate, de exemplu în omiletică: „în loc să pună ca miză a discursului omiletic riscurile care ne pasc cînd păcătuim, Părinții Bisericii vorbesc despre riscurile care Îl pasc pe Dumnezeu cînd păcătuim” (p. 198). Cotidianul, cel care rămîne, în urma istoriei sacre, tulburat și „netocmit”, își regăsește în gîndirea iconică liniștea și sensul. Din mijlocul lucrurilor și al întîmplărilor, cerul se poate vedea îndepărtat și neclar, ca în cazul martorilor despre care vorbește Papini. Dimpotrivă, de sus, din cerul însuși, lumea se luminează și se împacă cu sine. Taina morții lui Pilat sau zbuciumul lui Caiafa în fața apostolilor sînt, paradoxal, evidențe ale proximității pe lîngă care au trecut și răscumpărări ale neatenției lor. Conversiunea privirii, care limpezește aceste evidențe, ar putea reinterpreta restul biografiei, învăluind faptele în lumina unui destin.

Marin Tarangul vorbește, în Omul dăruit cu har, despre felul în care se văd oamenii excepționali. Cum putem distinge pe cel în care se arată Dumnezeu de cel care nu se arată decît pe sine? Care sînt semnele harului și ce este o viață condusă de har? Printre harisme, la un moment dat, vine vorba despre una dintre cele mai înalte, aceea a cuvîntului, „darul vorbirii”. Și cazul cel mai grăitor este Apostolul Pavel, cel care nu l-a văzut pe Hristos (precum ceilalți apostoli), dar vorbește despre El în duh. Vorbirea cu har este a doua soluție prin care destrămarea cotidiană poate locui alături de întîlnirea esențială, unică și irepetabilă, cu transcendența. Cuvîntul mîntuie lumea și o împacă cu înțelesurile ei: „Cuvîntul este marele semn că duhul se face prezent într-un trup și că în acesta are loc această prezență care se manifestă dinăuntru în afară; și, odată auzit, cuvîntul, din sunet exterior, se va face înțeles în cel ce l-a auzit, intrînd astfel dinafară înăuntru. Duhul lucrează trupește prin această îndoită mișcare”. Minunile nu se ridică la puterea cuvîntului: ele pot fi neinteligibile sau prost înțelese. Cuvîntul provine însă din înțelegere și transmite, după cum consideră Tarangul, înțelegerea. Mărturisirea în cuvînt, alături de gîndirea iconică, vindecă lumea de neînțelesul ei. Mai mult, o vindecă de împrăștierea oarbă care stăpînește cotidianul, redîndu-i simplitatea, centrînd-o în sine. Harul, scrie Tarangul în încheiere, face ca viața să își piardă pluralitatea, împărțirea și să nu mai fie decît o „simplă prezență a simplității”, a izvorului tuturor cuvintelor, faptelor și lucrurilor.

Cele două soluții vindecă împrăștierea, cea care îi face pe „martorii” lui Papini să vadă în întîlnirea cu Hristos o întîmplare între altele, o încurcătură a lumii, așa cum o știau ei. Și să o rateze. Să privești, dimpotrivă, lumea din cerul care o acoperă sau să vorbești despre ea din adîncul pe care îl ascunde sînt formule prin care omul poate învăța să trăiască cu bucurie în preajma tainei și să dea binețe îngerilor pe care îi întîlnește pe drum.

Ioan Alexandru Tofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe după ce au văzut imaginile. Captură filmuleț Facebook
Bătaie pe stradă între două eleve din Găești. Băieții au asistat pasivi VIDEO
A fost scandal în Găești, între două fete, eleve la Colegiul Național Vladimir Streinu. Cele două s-au bătut mai ceva ca într-un ring de box. S-au lovit cu pumnii, palmele, picioarele și s-au tras de păr.
Tudor Chirilă (1) jpg
Tudor Chirilă, operat în Germania. Artistul a fost diagnosticat cu edem pe corzile vocale
Problemele de sănătate ale lui Tudor Chirilă au revenit. Artistul a fost în pericol să-și piardă vocea și în 2015, iar acum a fost nevoit să se opereze.
Soldati ucraineni se adapostesc in timpul unui bombardament in Lyman- razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Armata ucraineană continuă să elibereze localități: Rușii atacă cu rachete S-300
Armata ucraineană continuă să elibereze localități de pe frontul de est în pofida anexărilor efectuate de Moscova. În Zaporojie, armata rusă atacă cu rachete sol-aer S-300 cu rază lungă de acțiune.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia