Îndemn
De studiul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii se ocupă disciplina numită patrologie. Ea îşi propune lămurirea literaturii creştine din primele şapte-opt secole după Hristos, cînd Biserica - încă unită într-o singură (deşi polimorfă) christianitas - a zămislit cele mai consistente opere teologice, precum şi imnuri poetice, tratate ascetice, viziuni mistice, scrieri morale, lucrări de enciclopedie a ştiinţelor. Toate confesiunile creştine au dezvoltat şi încurajat cercetarea acestui tezaur, chiar dacă din perspective şi după criterii de evaluare substanţial diferite. Au făcut un asemenea efort şi ortodocşii, mai puţin metodic decît catolicii şi mai puţin riguros-filologic decît protestanţii, dar cu intima convingere că lectura Părinţilor este un act aproape liturgic: a-i reciti înseamnă nu doar a-i înţelege cu instrumentele inteligenţei critice sau a-i situa istoriceşte, cît a-i recupera spiritual, în vibranta lor actualitate de taină. Pentru că, alături de Sfînta Scriptură, Sfinţii Părinţi sînt văzuţi în Răsărit ca surse ale Revelaţiei, "organe ale Sfîntului Duh", glasuri ale divinităţii care conlucrează cu aleşii săi astfel încît "oastea lui Hristos" să poată conduce "lupta cea bună". Graţie augustei lor semnificaţii, Sfinţii Părinţi se oferă deci ca ţintă unui întreg mănunchi de abordări disciplinare: ei alimentează atît numita patrologie, cît şi teologia dogmatică (pentru contribuţia lor la fixarea doctrinei), hermeneutica biblică (întrucît nimeni n-a tălmăcit Biblia cu mai ascuţită pătrundere), teologia morală (pentru aportul lor la studiul psihologic al stării de păcat), teologia pastorală (pentru uriaşa lor creativitate omiletică, tradusă în imagini mereu percutante) şi istoria Bisericii (dat fiind că Părinţii au participat la Sinoadele Ecumenice, acolo unde s-au decis, la fiecare nouă ameninţare eretică, forma şi fondul dreptei învăţături). Unii, precum Origen, Augustin sau Ioan Gură de Aur, au scris enorm. Alţii au lucrat ponderat ori n-au avut norocul ca scrierile lor să fie transmise posterităţii. Pentru a-i aborda cum se cuvine, savantul patrolog are nevoie de limbile clasice (greacă şi latină), dar şi de competenţele orientalistului, căci multe opere au fost compuse în siriacă, armeană sau coptă, în vreme ce altele, redactate în limbi răspîndite, n-au supravieţuit decît prin traducerea lor în atari idiomuri rare. Pentru orice Biserică şi orice cultură naţională, studiile patristice ţes racordul optim spre matricea spiritului european. Ele nutresc accesul spre cupola imaginarului continental, de la pictură pînă la arhitectură, fără a neglija preistoria înţelegerilor umaniste sau pe cea a ştiinţelor pozitive. Părinţii Bisericii au sintetizat moştenirea Antichităţii greco-romane, au fondat paradigmele constructive ale fiecărui stil epocal şi au generat fundalul filozofiei moderne, din zorii anticipatori ai scolasticii, pînă la Pascal, Kierkegaard sau gînditorii ruşi. În Occident, cu toată secularizarea, studiile patristice prosperă. La Paris funcţionează Asociaţia Internaţională de Studii Patristice, ale cărei congrese se ţin, periodic, la Oxford. Există colecţii de texte patristice profesionist editate şi nelipsite din oricare bibliotecă serioasă. Disciplina evoluează: ea nu mai e, astăzi, doar erudiţie lingvistică şi exegeză teologală, ci nod interdisciplinar, unde se întîlnesc şi alte soiuri de lectură (de sorginte antropologică). Numai ignoranţii presupun că Sfinţii Părinţi ar fi soporifici, înguşti, depăşiţi, prăfuiţi. Cei mai învăţaţi ştiu însă că ei au îmbrăţişat, cu geniu, întreg spectrul celor omeneşti. Poţi citi sub semnătura Părinţilor ludice elogii ale cheliei sau reflecţii despre semnificaţia poluţiilor nocturne! Unii au scris despre cum să iei peste picior moartea, alţii s-au cufundat în misterul Sfintei Treimi, dar ne-au lăsat şi mostre de polemică înfocată, pline de ironie şi ornate cu proba celui mai fin umor. Ar fi civilizat ca fragmente din textele lor să figureze şi în manualele şcolare, să le dea de gîndit studenţilor de la Litere, Istorie, Filozofie, Drept şi Studii Europene sau să mai facă, încă, obiectul unor teze de doctorat. Descoperiţi-le căile...
