Hypatia. Adevăr și legend
Sînt personaje istorice a căror receptare, legendară sau polemică, are o greutate mai mare decît adevărul factual al propriei lor vieți. Devenind simboluri ale unor cauze sau curente de gîndire, cunosc o posteritate care merită ea însăși să fie cercetată ca fenomen cultural sau social. Hypatia din Alexandria, filosoafă și matematiciană, este un astfel de personaj, ca și împăratul Iulian Apostatul, pentru a-i numi doar pe cei aflați în centrul a două momente critice ale istoriei creștinismului în Antichitatea tîrzie. Dar situația se poate verifica la o extensie mai largă, dacă ne gîndim la legendele lui Alexandru cel Mare sau la posteritatea unui personaj biblic ca Maria Magdalena. Revenind la figura Hypatiei, aceasta – se știe prea bine – a fost încărcată și instrumentalizată polemic atît pe planul cercetării istorice, cît și pe cel cultural. Un exemplu este filmul Agora din 2009, cu Rachel Weisz în rolul principal, fără a mai inventaria aici, din lipsă de spațiu, numeroasele biografii romanțate ale „martirei lumii păgîne”. Mai subtil sau mai direct, uciderea sa cumplită a fost considerată adeseori, atunci ca și acum, ca simbol al fanatismului noii religii al cărei scop era distrugerea splendidei lumi vechi. Procesul de simbolizare s-a accentuat atît de mult – întemeiat, e drept, pe un tip de a face istorie cu agendă filosofică sau (anti)religioasă –, încît aproape că nu mai poate exista o dezbatere asumată cu modestie și prudență de ambele părți. Nu este vorba, nicidecum, de a nu condamna crima, despre care s-a spus încă din acea perioadă că pătase Biserica Alexandriei. Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil. Problema e, pe de o parte, să înțelegem cum s-a putut ajunge aici, iar, pe de altă parte, să parcurgem această căutare a adevărului cu minimul posibil de prejudecăți și parti-pris-uri, indiferent cît de dificil și de inconfortabil ar fi. O astfel de invitație este cartea Mariei Dzielska (1942-2018), Hypatia din Alexandria. Personajul istoric și legenda modernă, în traducerea Anei-Lorina Iacob și sub îngrijirea neobosită a lui Dragoș Mîrșanu, coordonatorul colecției „Historia Christiana“ a Editurii Doxologia din Iași. Spre deosebire de alte publicații, unele traduse în limba română, din seria polemică despre distrugerea lumii greco-latine de către virulența misionară a creștinismului, această carte face efortul de a-și introduce cititorul în șantierul de documente pe care un istoric trebuie să le evalueze și să le utilizeze onest pentru aînțelege – atît cît e cu putință – un fapt dramatic. Sursele despre viața și activitatea Hypatiei sînt puține și scrise din perspective foarte diferite. Unii martori sînt istorici ai Bisericii, alții sînt arieni, alții sînt autori vădit anticreștini. În plus, felul în care Hypatia înțelegea să-și prezinte filosofia era de cele mai multe ori dedicat doar unor cercuri de inițiați, care păstrau secretul unei astfel de mistagogii filosofice. Se știe că Synesios din Cyrene, care avea să ajungă episcop, fusese un discipol fidel și că scrisorile pe care i le trimitea după această schimbare majoră din viața sa constituie documente prețioase despre cum era perceput profesoratul Hypatiei. Însă nu doar analiza surselor face valoarea acestei cărți, cît atenția acordată cîntăririi fiecărei ipoteze și, mai ales, interpretării contextului în care s-a produs uciderea filosoafei.
Cititorii, mai cu seamă cei obișnuiți cu narațiunea pop dominantă, vor avea cîteva surprize: de pildă, vor afla că Hypatia nu era nicidecum stindardul practicilor religioase păgîne din Alexandria vremii, ci mai degrabă urma o linie filosofică distantă de ritualurile religiozității populare; era tolerantă față de creștinism, nu doar prin acceptarea creștinilor lacursurile ei, ci și prin lipsa oricărei polemici cu Teofil, predecesorul patriarhului Chiril; la momentul morții sale dramatice, nu era tînără, ci atinsese probabil senectutea. Sînt și alte elemente care merită să fie descoperite în acest demers de detectivistică istorică despre o crimă politică. Cu prestigiul pe care îl avea inclusiv pentru o parte dintre creștini, Hypatia a căzut victimă într-o luptă pentru putere care n-a mai ținut seama nici de umanitate, nici de credință.
Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).
