Geografii spirituale (II): orașul

Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
Walter Benjamin © wikimedia commons
Walter Benjamin © wikimedia commons

Orașul nu este, în geografia spirituală a creștinismului, contrariul pustiei. Dacă la început aceasta din urmă reprezenta, ca spațiu concret, fizic, o condiție a regăsirii interioare, ea ajunge cu timpul să fie mai degrabă o dispoziție a sufletului, o „geografie interioară” ce poate fi dobîndită oriunde. Monahismul, la fel, iese treptat de sub cerința riguroasă a părăsirii orașului. De exemplu, Paul Ladouceur îl numește pe Părintele Scrima „un exemplu al unei forme noi de monahism, monahismul în lumedeșertul în oraș“ (le désert dans la cité, în original) („La Sainte Roumanie“, Lumière du Thabor, 27/2006). 

Dincolo de această împăcare cu lumea urbană, firească pentru o credință care izvorăște din dragostea fără capăt pentru celălalt, rămîne una dintre tainele adînci ale vieții spirituale posibilitatea unei experiențe urbane a transcendenței și, mai mult, înrudirea ei cu aceea a pustiei. 

Această experiență stranie este de căutat mai ales în paginile poeților, cei pentru care teologia ține mai degrabă de natura strigătului decît de cea a gîndirii. Un exemplu, din Jurnalele intime ale lui Baudelaire: „Beţie religioasă a marilor oraşe. – Panteism. Eu sînt toţi; toţi sînt eu. Vîrtej”. Al doilea exemplu, din fragmentele lui Walter Benjamin despre colportaj, formă perceptivă esențială a flâneur-ului: „Legătura dintre intenţia colportajului şi intenţiile teologice cele mai profunde. Acestea o oglindesc neclar şi aduc în domeniul contemplaţiei ceea ce este valabil doar în cel al vieţii active. Anume, că lumea este mereu aceeaşi” (Passagenwerk). În ce fel, așadar, lumea urbană poate da naștere unei experiențe specifice a transcendenței și, prin urmare, unei forme poetice de teologie? 

Benjamin schițează o posibilă fizionomie a orașului într-un mod fragmentar, întrucît fragmentul este, de fapt, unitatea originară care îi compune felul de a fi. Destrămarea, fluiditatea formelor, alcătuirea labirintică constituie grila hermeneutică prin care orașul poate fi înțeles. În multe texte, autorul german vorbește despre felul în care obiectele cotidiene, detaliile materiale sau colțurile străzilor își dislocă identitatea obișnuită și se recompun ca personaje într-o dramă mitologică. Pe scena ei, memoria colectivă, care ține locul Mumelor lui Goethe, se ivește neașteptat și decisiv. Astfel, visul și realitatea se încîlcesc în adîncul geografiei urbane, făcînd ca obiectele să înceteze să fie ceea ce ele sînt din perspectiva utilizării lor diurne și să conducă, prin detaliile și nuanțele lor, unele către celelalte: este chiar ceea ce definește mecanismul colportajului. Benjamin îl aproximează în cîteva locuri, fără a-l defini precis: este fenomenul prin care spațiul vine spre cel care îl parcurge și îi spune o poveste, una care nu aparține actualității propriu-zise, lui acum și aici: „În virtutea acestui fenomen, tot ceea ce a avut loc în mod potențial acolo poate fi perceput simultan ca atare. Spațiul îi face parcă cu ochiul flâneur-ului și-l întreabă: oare ce  fost aici?” (Passagenwerk). În consecință, lumea este percepută printr-o textură a inevidențelor, a asemănărilor și corespondențelor. Benjamin le și ilustrează uneori: „Mai degrabă decît a cunoaşte Moscova ca atare, ajunge să fie cunoscut Berlinul prin Moscova” (Denkbilder); „Văd Veneţia, dar arată precum partea de sus a Kurfürstenstraße” (Protokolle zu Drogenversuchen)

Această fluidizare a reprezentărilor și a detaliilor urbane prin colportajul lor este similară gesturilor literare ale montajului și ale citării. Ele transformă granițele în praguri (iarăși o distincție importantă la Benjamin) care nu delimitează, ci contopesc spațiile, lumile, imaginile, pînă la confuzia ultimă dintre realitate și vis. Fenomenul nu este posibil decît în spațiul încărcat de istorie al orașului, acolo unde modernitatea face ca ceea ce este nou să se amestece cu ceea ce este vechi, să se producă și să se pietrifice cu viteză. Nici deșertul auster și solemn, nici pădurea luxuriantă sau muntele aspru și spectaculos nu cunosc istoria și deci nici această viață aparte a lucrurilor. Spațiul natural poate fi înțeles doar în interioritatea lui, printr-o temporalitate specifică; lumea istorică, însă, își joacă drama la suprafață, epidermic și spațial. 

Prin urmare, cum se constituie experiența transcendenței într-o lume istorică? Ea este filtrată de caracterul fragmentar al lucrurilor, de nuanțele și detaliile lor. Își lasă urma pe suprafața lumii, în materialitatea ei. În spațiul gol care unește lucrurile se ascunde infinitul, inepuizabilul, întreaga lor poveste nespusă. Miracolul lumii urbane constă în faptul că fiecare ungher al ei este o trecere către altceva, cuprinde în sine celelalte spații și se distanțează în același timp de ele: „Oraşul este numai aparent omogen. Chiar numele său are o rezonanţă diferită în diferitele sale părţi. Nicăieri altundeva, sau poate doar în vise, nu poate fi experimentat fenomenul limitelor într-un mod mai originar” (Passagenwerk). Categoriile care circumscriu, pe cît posibil, relația cu transcendența (eterogenitate, limită) capătă în lumea urbană o relevanță spațială și materială.

Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional (platonic, îi spune cîteodată cu oarecare dispreț). Există însă și o transcendență care vorbește din interiorul materiei, ca posibilitate a „mîntuirii” ei; una care se exprimă spațial, ca prag și rătăcire, sau lingvistic, ca amestec al reperelor și al numelor de străzi. Transcendența „urbană” este un vis care se întipărește pe chipul realului și îi tulbură identitatea. 

Cel îndrăgostit de vuietul și labirintul marilor orașe poate adesea întîlni o astfel de experiență a neliniștii și a indeciziei lumii. Singurătățile pline de lumină ale lui Edward Hopper, iubirile „de ultimă instanță” ale lui Baudelaire (după cum le numește Benjamin), aerul irespirabil din urbele dostoievskiene, ploaia infinită din Blade Runner, toate anunță transcendența fără a o numi sau reprezenta. Mai degrabă o arată, îi fac simțită prezența printr-un mecanism dialectic: unul în care nepotrivirile sînt indicii, iar întîlnirile fulgerătoare sînt fragmente ale eternității. În cioburi și detalii se oglindește totalitatea lucrurilor, iar rătăcirea devine o inițiere: experiențele urbane de acest fel pot desena chipul istoric, material, al celeilalte lumi. Transcendența deșertului este una plină, totală și copleșitoare; transcendența urbană este marginală, plină de nostalgie, ascunsă în nuanțe și detalii. Prima este dobîndită printr-o conversiune a sufletului, a doua printr-o pedagogie a privirii. Dar ele se întîlnesc tainic, la pragul dintre cele două lumi, unde poeții și sfinții nu se mai deosebesc prea mult.

Ioan Alexandru Tofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.
 Razboi Rusia Ucraina elicopter rusesc de recunoastere şi atac Kamov Ka-52 Alligator in misiune de lupta in Ucraina 27-28 mai 2022 FOTO Profimedia / Ministerul rus al Apărării
Spațiul aerian, mortal pentru ambele părți, în războiul din Ucraina. Cum încearcă piloții să păcălească radarul VIDEO
Piloții ruși și ucraineni își asumă riscuri enorme la fiecare zbor, fie el cu un avion de vânătoare, fie cu elicopterele, în încercarea de a evita să fie depistați de radarele inamicilor.
Astronauți în spațiu  Captură video NASA png
Imagini spectaculoase publicate de NASA. Doi astronauți montează panouri solare pe Stația Spațială Internațională
NASA a publicat un scurt video cu doi astronauți americani care au instalat două panouri solare pe Stația Spațială Internațională, iar imaginile sunt spectaculoase.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.