Despre creștinism și veselie

Publicat în Dilema Veche nr. 951 din 30 iunie – 6 iulie 2022
image

Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul. Șueta, gluma, umorul de orice fel nu intrau în rîndul semnalmentelor evidente ale vieții spirituale. Teodor Baconsky alcătuiește, în Rîsul patriarhilor (București, 2008), un dosar foarte amănunțit al situației în Bizanț și argumentează faptul că „civilizația bizantină a fost probabil ultima societate tradițională capabilă a dezamorsa, prin intermediul a ceea ce numim o sacralitate deschisă, conținuturile subversive ale deriziunii” (p. 321). Există un rîs cu siguranță rău, urît și periculos, despre care Efrem Sirul spunea că „îl îndurerează pe Duhul Sfînt” (apud Baconsky, p. 131). Există însă și un „rîs eschatologic”, bun pentru că însoțește bucuria întîlnirii cu Domnul sau un rîs ca instrument de luptă cu păcatul și cu răul, ca în momentul în care Avva Pambo (cunoscut prin seriozitatea lui) rîdea de neputința dracilor care îl chinuiau.

Bizanțul cenzurează așadar rîsul, dar încearcă în același timp și să îl transfigureze, să îl purifice moral și să îl integreze în viața spirituală, după principiul unei „sinteze” dialectice dintre sacru și profan. De aici și tensiunea din scrierile patristice referitoare la rîs, care dublează diferența făcută în Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, 21, 22: „Nebunul, cînd rîde, îşi înalţă glasul, iar omul cuminte abia va zîmbi”.

Fragmentele de mai jos, mai degrabă literare, pot servi însă pentru o antologie a argumentelor aduse spre a înscrie riscul rîsului în inima riscului credinței care eliberează și învinge evidențele sau în aventura riscantă a întîlnirii cu celălalt, fără de care viața creștină este doar un monolog greu de susținut. „Reglementarea” prea grijulie pune rîsul în pericol, în același fel în care explicarea unei glume nu face decît să o ruineze; iar argumentele raționale aduse existenței lui Dumnezeu nu sînt în economia credinței, după cum o spun și Pascal, și Kierkegaard, decît cel mult inutile.

În mod surprinzător, găsim tocmai la Baudelaire un comentariu la referința biblică de mai sus (citată însă prin intermediul lui Bossuet). În De l’essence du rire (varianta 1868), comicul este situat în vecinătatea fragilității și a ignoranței. Baudelaire se miră: Cuvîntul Însuși nu rîde, dar se mînie și lăcrimează. De ce? Pentru că rîsul este semnul căderii. Nu poate fi găsit în paradis, loc doar pentru bucurie. Rîsul, diferit de bucurie, este inteligibil abia la intersecția dintre îndepărtarea de cer și tristețea provocată de această îndepărtare. De aici și riscul, primejdia pe care o aduce cu sine: orgoliul, sentimentul superiorității celui care rîde și, la capătul ei, nebunia. Dar Baudelaire devine brusc pascalian și situează mizeria omului în proximitatea grandorii sale. Rîsul, la fel, stă între demonia batjocurii și ridicarea deasupra căderii înseși prin persiflarea ei. Comicul absolut ridică pe cel care rîde deasupra naturii și provoacă, în cerul întunecat al lumii căzute, o spărtură. Prin ea pătrunde, pentru ființa căzută, nostalgia paradisului pierdut. De exemplu, grotescul, pentru Baudelaire, „are în sine ceva profund, axiomatic și primitiv care se apropie mult mai mult de viața inocentă și de bucuria absolută decît o face comicul de moravuri” (trad. mea). Iar rîsul dezlănțuit pe care îl provoacă, la fel ca lacrimile neoprite, transformă răul și fac posibilă frumusețea.

Un alt argument de partea rîsului îi recunoaște înrudirea esențială cu credința. Majoritatea definițiilor umorului îl explică printr-o „incongruență” între ceea ce e de așteptat să se întîmple în realitate și ceea ce se întîmplă în interiorul glumei. E nevoie deopotrivă de imaginație și inteligență pentru sesizarea incongruenței și, în plus, de talent pentru a o transforma în glumă. Și, pentru Kierkegaard sau Reinhold Niebuhr, de aici și pînă la credință, care transfigurează incongruența și o oglindește în lumea spiritului, nu e decît un pas. Rîsul și credința dispun, deopotrivă, de forța necesară pentru a sparge identitatea lucrurilor și a le sesiza ca miracole, daruri sau semne. Și țin, ambele, de noblețea celui liber și fericit care, spune Chesterton în Ortodoxia (1908), se opune celor cu mințile pierdute de atîta rațiune; iar spre sfîrșitul cărții, conchide spectaculos: „E mai ușor să scrii un bun articol de fond în Times decît o glumă bună în Punch. Fiindcă solemnitatea se revarsă în mod natural din oameni, însă rîsul e un salt. E ușor să fii greu, greu e să fii ușor. Satana a căzut prin forța gravitației (gravității)” (trad. rom. 2002). Și credința, și rîsul sînt salturi, imponderabilități înrudite și care se susțin reciproc. Ele feresc pe creștin de bigotism și fanatism, cele două mari rele despre care vorbește tot Chesterton în Ereticii (1905). În plus, înving frica, așa cum se întîmplă în „soluția Churchill/Bukovski” din Jurnalul fericirii.

Dincolo de cele două argumente de mai sus, mai există și „reabilitări” punctuale, moderate ale rîsului creștin. Hugo Rahner vorbește despre pasajele din Summa Theologica în care Toma din Aquino salvează de la condamnarea creștină eutrapelia aristoteliciană (spiritul suplu, în traducerea Stellei Petecel), care produce relaxarea necesară în viața spirituală. Într-un alt context, voioșia devenită celebră a lui San Filippo Neri, „il profeta della gioia”, transformă imaginea sfinețeniei într-un joc luminos al umanului care se împrietenește ușor cu cerurile. Iar această voioșie contaminează gestul cotidian, cuvîntul adresat celuilalt și lumea în întregul ei: ca în scrisoarea către Papa Clement al VIII-lea, unde îl dojenește pe Sfîntul Părinte: „Isus a venit pe la şapte seara să mi se arate, pe cînd Sfinţia Voastră n-aţi catadicsit să călcaţi măcar o dată în biserica noastră”.

Rîsul este riscant pentru că umorul poate fi blasfemiator. Dar este, în același timp, esențial în viața creștinului. Creștinul se bucură, pentru că Învierea este prilej de bucurie. Și o face spontan, după cum îl duce sufletul, nu după cum „se cade” să o facă. Rîsul este transfigurat spiritual abia după ce se produce, prin lămurirea sensului adînc pe care îl poate avea, nu prin cenzura a priori a manifestării, amplitudinii sau duratei lui. Cu riscul căderii în simpla frivolitate care îl însoțește permanent, este totuși de nedespărțit de lumea intimă a creștinismului. Doar el poate să aducă împreună în același gînd pe Baudelaire, Chesterton și pe sfinți. Și ei știu că riscul îi pîndește pe toți: pe cei vrednici, că pot pierde într-o clipă întreaga agoniseală sufletească, iar pe cei nevrednici că, tot într-o clipă, își pot pierde întreaga suferință în fața unui Dumnezeu despre care nu cred că a stat singur și încruntat la ospețele la care a participat.

Ioan Alexandru Tofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: San Filippo Neri (wikimedia commons)

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.