Cuvintele Sfîntului Isaac Sirul
Cine nu a deschis vreodată o traducere a scrierilor Sfîntului Isaac Sirul nu poate bănui de ce acest autor de limbă siriacă din secolul al VII-lea ne poate interesa mai mult decît alții, în afara atracției exercitate de „exotismul” micii Biserici Siro-Orientale din care a făcut parte. Însă receptarea sa în tradiția de limbă greacă (începînd din secolele VIII-IX, odată cu prima traducere realizată la Mănăstirea Sfîntului Sava din Palestina) și latină (din secolul al XIII-lea), alături de traducerile în arabă, georgiană, slavonă și etiopiană, este în măsură să ne semnaleze influența cu totul excepțională pe care a cunoscut-o, cu atît mai mult cu cît ea s-a constituit într-o punte spirituală între lumi care, geografic și eclezial, deveniseră din ce în ce mai autarhice. S-ar putea spune, fără exagerare, că prezența Sfîntului Isaac în spiritualitatea creștină universală a fost și este un semn subtil al biruinței vieții contemplative în fața vicisitudinilor istoriei și a limitelor umane. Se cunosc foarte puține momente ale biografiei sale, între care se află episcopatul de scurtă durată, la Ninive, din care avea să se retragă pentru a duce o viață de pustnic. De fapt, scrierile reprezintă moștenirea sa și dovada supremă a sfințeniei: experiența ascetico-mistică a iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu.
Despre contextul istoric, tradiția manuscrisă și traduceri, cît și despre substanța însăși a viziunii Sfîntului Isaac, investigată printr-un nuanțat lexicon tematic, putem învăța dintr-o splendidă ediție bilingvă apărută în 2022 la Editura Sf. Nectarie din Arad, care cuprinde textul grec stabilit și publicat în 2012 de Marcel Pirard (Universitatea din Louvain), sub auspiciile Mînăstirii Iviron de la Muntele Athos, ampla introducere, traducerea precisă și rafinată, notele și comentariile realizate de ieromonahul Agapie Corbu. Această ediție a Cuvintelor ascetice (I-XXX) este o veritabilă poartă către spiritualitatea isaachiană, pe care ieromonahul Agapie Corbu a șlefuit-o de-a lungul mai multor ani de trudă filologică pentru a oferi o versiune românească a receptării în greacă a Sfîntului Isaac, bazată însă pe o comparare atentă a textului grec cu cel siriac. Detalii care, la prima vedere, i-ar pasiona mai degrabă pe specialiști sînt propuse cu măiestrie desăvîrșită ca elemente ale unei istorii a treptatei receptări și redescoperiri a celui care astăzi este autorul filocalic „cel mai tradus și mai editat”.
Iată doar cîteva notații fulgurante ale Sfîntului Isaac pentru a gusta ceva din înțelepciunea neîntrecută a celui care a făcut experiența cunoașterii lui Dumnezeu: „Să crezi în inima ta că Domnul este milostiv și că le dă har celor ce Îl caută pe El, nu potrivit cu făptuirea noastră, ci potrivit cu iubirea din sufletele noastre și cu credința noastră” (Cuv. 6); „Fără necontenirea citirii, nu va fi cunoscută subțirimea gîndurilor” (Cuv. 5); „Așa cum se apropie pleoapele una de alta, tot atît de aproape sînt ispitele de oameni” (Cuv. 5); „Roagă-te ca să dobîndești ochi în toată viețuirea ta” (Cuv. 24); „Orice are smerenie este frumos” (Cuv. 13). Este o carte pentru toată lumea sau un îndrumător pentru cei care au ales calea radicală a rugăciunii în singurătate? Părintele Scrima spunea, după cum ne amintește Marcel Pirard, că „în fața acestei cărți dificile putem lua, desigur, hotărîrea să o închidem”. Însă, făcînd astfel, din lene sau din sfială, am fi noi cei care pierdem prilejul de a primi, în viața spirituală, atîta cîtă este, cuvîntul de care am avea nevoie.
Această ediție bilingvă marchează, fără îndoială, o nouă etapă a receptării Sfîntului Isaac în cultura română, prin rigoare istorico-filologică, metodologie modernă, acoperire istoriografică internațională și cooperarea cu cei mai buni specialiști în domeniu. Citind și recitind excelentele comentarii despre „contemplație”, „făptuire”, „limpezime”, „meditație” sau „simțire”, ne putem apropia de felul de a exprima, profund imaginativ și poetic, căutarea și întîlnirea mereu nouă cu Cel care dăruiește pacea inimii și iubirea care „nu știe să se mînie, nu se îndîrjește, nu mustră cu patimă pe nimeni” (Cuv. 5).
Bogdan Tătaru-Cazaban este preot și cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).
