Chipurile suferinței

Publicat în Dilema Veche nr. 959 din 25 august – 31 august 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

S-a vorbit mult despre locul din Idiotul în care Dostoievski descrie tabloul lui Holbein cel Tînăr „Trupul mort al lui Hristos în mormînt” și mai ales despre verdictul pe care prințul Mîșkin îl dă: „Păi, eu cred că privind tabloul acesta, unii ar putea mai degrabă să-şi piardă credinţa decît să se întărească în ea!”. Imaginea aceasta a Mîntuitorului este una din care au dispărut toate semnele dumnezeirii. Este una care consfințește, neașteptat, biruința morții asupra vieții, legea implacabilă care sufocă libertatea și speranța, teluricul care acoperă cerul. Uluit, Dostoievski nu știe cum să numească natura neînduplecată care devorează „ființa magnifică”: este ea o fiară sălbatică și „mută” sau o mașină „de construcție modernă” care toacă, în măruntaiele ei, viața însăși? Sleit și învins în luptă, Hristos rămîne doar un chip al suferinței: „Faţa din tablou e tumefiată, acoperită cu vînătăi şi răni sîngerînde, oribile; ochii căscaţi, cu pupilele piezişe; albul enorm al ochilor încremenit şi cu luciri sticloase”.

Confruntată cu acest chip, credința își pierde puterea, se îndoiește și se vede inundată de frică: la temelia ei stătea certitudinea unei dumnezeiri care inundă lumea cu strălucirea și puterea ei, care învinge moartea și alungă răul. Or, dacă Dumnezeu este înfrînt, cum mai este posibil să credem în El? Întrebarea ascunde în ea, s-ar putea spune, firea însăși a umanității, cu limitele și îndoielile ei vinovate. Nu cumva, într-un ecou vag nietzscheean, credem în Dumnezeu tocmai pentru că este puternic și putem, astfel, să ne punem la adăpostul lui gîndurile și faptele? Slăbiciunea credinței care pălește în fața lui Hristos mort nu ar fi certată de însuși acela care, în viață fiind, îi învăța pe ucenici să vadă dincolo de evidențe și de rătăcirile oamenilor?

Dintr-un loc cu totul neașteptat poate veni un răspuns. Un alt Hristos aflat în suferință nespusă și nerăscumpărată, de această dată al lui Matthias Grünewald, este amintit de Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (Là-bas). Puțini s-ar fi așteptat, din partea unui scriitor al decadentismului, la gîndurile care însoțesc descrierea tabloului: unele care deschid calea pentru o credință stranie, încordată și contorsionată, dar care își află izvorul tocmai în imaginea cutremurătoare a vieții înfrînte pe Cruce: „Capul apărea frămîntat și enorm; încins cu o coroană încîlcită de spini, atîrna vlăguit, iar în ochiul stins, abia întredeschis, mai licărea o privire chinuită și înfricoșată; fața era tumefiată, fruntea năruită, obrajii trași; toate trăsăturile căzute plîngeau, în timp ce gura deschisă rîdea schimonosită de atroce contracții tetanice”. Restul trupului atîrnat pe Cruce este descris cu aceleași detalii înfiorătoare, la fel cum este surprinsă groaza celor care văd, cu ochii lor, calvarul Domnului. Și totuși, personajul Durtal (un Huysmans aflat pe drumul către o complicată convertire) înțelege mai degrabă această imagine a lui Hristos decît pe aceea a „Adonisului Galileii” pe care arta post-renascentistă îl întruchipează. Iar Dostoievski, cu tulburarea pe care i-o sădește în suflet tabloul lui Holbein, este pentru el „mai mult un socialist evanghelic decît un realist sublimat”. 

Cum vorbește Hristosul din picturile lui Grünewald sau Holbein lui Durtal? Și, mai ales, cum poate un astfel de chip schimonosit să rodească, în cel care îl privește, credința? Despre tetralogia conversiunii lui Durtal, concomitentă cu cea a lui Huysmans s-a scris, iarăși, imens. Într-o lume sufocată de naturalismul orb și, deopotrivă, de un romantism lent și repetitiv, saltul în spiritualitate făcut de autorul francez a părut unul firesc. Dar este un salt care se face din inima cărnii, din bezna materiei și din miasmele ei. De aceea s-a vorbit, la Huysmans, de un „naturalism mistic” sau de un „atavism religios”. Spiritul este prezent la el, dar și la alți scriitori ai modernității paroxistice, într-o formă materială, nu sub forma gîndului: ca limbă a scriitorilor patristici, ca liturghie și viață monastică cotidiană, ca artă și nevoie de a reprezenta ireprezentabilul. În fine, ceea ce este esențial, ca reverie și nostalgie a Evului Mediu, o epocă plină de simbol și sens. Spargerea convenționalului și a materialității se realizează producînd o fisură în opacitatea lor, inserînd o stranietate în chiar locul realității obișnuite. Tabloul lui Grünewald este o astfel de inserție a spiritului în lume. Dar drumul către el trece, cum spuneam, prin complicate ocolișuri și rătăciri. Misterul unei astfel de credințe care se hrănește din putreziciunea cărnii este acela că Huysmans și-a propus, cum au remarcat deja comentatorii, „să depășească naturalismul, păstrîndu-i procedeele”, să treacă dincolo de lume fără a-și înscena vreun extaz. Spiritualismul, alchimia, ocultismul sau satanismul par alternative la îndemînă și legitime. Ele sînt mai „cărnoase” decît credința limpede și luminoasă a Părinților Bisericii. La aceasta din urmă se ajunge mai greu, căci ea nu este o cale nemijlocită, ci o transfigurare a nostalgiei și a visului care întruchipează, în inima prezentului, o lume apusă.

Suferința din tabloul lui Grünewald nu îl înfricoșează pe Durtal precum o făcuse, în cazul prințului Mîșkin, cea din tabloul lui Holbein cel Tînăr. Abia aici, în contorsiunile cărnii, credința modernă își regăsește condiția: una care reiterează străvechiul credo quia absurdum, stupoarea și neliniștea în fața infinitului care se lasă lovit pînă la sînge. Omul sfîrșitului de secol XIX duce cu sine o lume țesută din pîclă și oboseală: credința, pentru el, nu poate fi altfel decît o curățire și o evadare, o mușcătură dureroasă din carnea care îl sufocă. Lui Durtal, orice altceva i se pare fals și nesincer. Arta se naște din această mușcătură, iar Hristosul lui Grünewald își duce „decăderea pînă la capăt, pînă la suprema insultă a puroiului”. Din acest punct, transfigurarea devine posibilă: „O expresie supraumană ilumina efervescența cărnii, convulsia trăsăturilor”. 

Traseul ulterior al credinței lui Durtal nu este unul cuminte și nu poate fi anticipat în vreun catehism. Creuzetul care o naște este complicat, amestecînd lehamite, reverie, dorință de evadare, mirare, frică de a se arunca în gol și neputință de a minți. Catolicismul care îl așteaptă la capătul drumului pare neverosimil și, cu toate acestea, logic: „Dacă sînt logic, ajung la catolicismul Evului Mediu, la naturalismul mistic. Nu, nu se poate! Și totuși asta e!”, își spune personajul. Spre deosebire de Prințul Mîșkin, Durtal nu privește spre pămînt din înaltul cerului; dimpotrivă, abia zărește cerul din schimonoseala cărnii. Iar aici, doar suferința de pe Cruce îl poate seduce să evadeze.

Ioan Alexandru TOFAN este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

politisti
Rămânem fără polițiști. Locurile la Școlile de Agenți, neocupate. SNPPC: „Puteți stinge lumina!“
Pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI. Semnalul de alarmă este tras de SNPPC, în condițiile în care nici posturile cu încadrare din sursă externă nu au prezentat interes.
mic dejun foto pixabay
Două obiceiuri de dimineață care afectează sănătatea organismului
Sănătatea stomacului nostru este vitală, iar mai mulți experți susțin că oamenii își fac rău cu anumite obiceiuri.
niculae badalau foto marian iliescu
De ce cere DNA arestarea lui Bădălau. Culisele anchetei
Potrivit anchetei desfășurate de procurorii DNA, Niculae Bădălău s-ar fi folosit de funcția de la Curtea de Conturi pentru a obține contracte cu primăriile din Giurgiu și Teleorman pentru firmele pe care le deține.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.