Calitatea morţii

Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Sinodul panortodox (VI) jpeg

Mai devreme sau mai tîrziu, toți ne confruntăm cu aceeași problemă: ce facem cu pacienții, rude sau prieteni, aflați în stadiul terminal? Încotro? De cele mai multe ori, familia este depășită de situație.

Ei bine, aici ar trebui să se probeze reversul formulei de calitate a vieții printr-o calitate, nu mai puțin sugestivă, a finalului de viață. La fel de puțin cum ne influențăm propria naștere, tot astfel nu știm cînd și mai ales cum urmează să murim. Banalitatea acestei constatări este concurată doar de drama prin care trec nenumărate familii cu membrii lor aflați în stadiul terminal. Păstrînd simetria dintre începutul și sfîrșitul vieții, așa cum ne pregătim pentru venirea pe lume a copilului, trăind febrilitatea bucuroasă a întîmpinării unei minuni, tot astfel ar fi de așteptat să putem să ne pregătim pentru întîlnirea cu dincolo. Din păcate, puțini sînt în situația de a vedea sereni apropierea finalului. Lăsăm la o parte aici morțile subite sau „fericite“, adică neprecedate de suferință îndelungată sau de infirmități umilitoare.

Sigur, dacă ar fi să ne alegem felul morții, cea spontană, fără avertisment, este preferata majorității covîrșitoare. Brusc, „bursa“ vieții, cea pe care o primeam zilnic, nu se mai virează. Inima se oprește și contul rămîne nealimentat. Viața intră, pentru a spune astfel, în incapacitate de plată. Cum însă, de la un caz la altul, moartea este un proces care avansează lent, dureros, limitîndu-ne treptat bucuriile cotidiene, răpindu-ne din autonomie și puterea de a hotărî, gestionarea acestui ultim capitol se dovește inevitabilă. Din angoasă sistematic reprimată și din teamă consecvent ocolită, moartea devine ultimul și cel mai important eveniment al vieții în trup. Evident, nu trebuie să fii religios pentru a înțelege, fie și sumar, că ceva dincolo de noi se consumă cu noi înșine, că nu ne aparținem în întregime.

De cîteva decenii deja, scopul major al medicinei nu mai rezidă atît în terapia fără rest a bolii, cît în asigurarea a ceea ce limbajul de specialitate numește ceea ce aminteam la început: calitatea vieții. Formula exprimă suma capacităților și funcțiilor care fac viața posibilă la un grad cît mai înalt de satisfacție personală și socială. De aici și mutarea accentului de pe medicație, indispensabilă în continuare, pe tot felul de soluții tehnice sau dispozitive. Concret, un cardiac cu stimulator, de pildă, își duce viața în condiții mai bune decît fără pacemaker. Este în stare să facă efort, să muncească, să fie util altora și să se simtă împlinit. La fel, o persoană cu dificultăți de auz, dar avînd o proteză auditivă, nu va fi exclusă, se va putea duce la teatru, va asculta știrile și se va uita la filme alături de ceilalți din familie.

Altfel spus, fenomenul inevitabil al îmbătrînirii este acompaniat de o seamă de intervenții prin care nu se combat cauzele – ar însemna să fi descoperit elixirul tinereții! –, ci efectele, ameliorînd slăbiciunile și suplinind lipsurile. Marele avantaj al conceptului rezidă în lărgirea perspectivei dincolo de limitele stricte ale biologiei: la orice vîrstă, la 10 sau la 100 de ani, viața trebuie să aibă o anumită calitate conformă, în cele din urmă, demnității fundamentale a omului. Cu alte cuvinte, pe măsură ce înaintăm în vîrstă, ar trebui să găsim instituții, persoane calificate și însoțitori de drum care să ne ajute, să ne asiste, să ne facă restul vieții suportabil, fie că este vorba de măsuri paleative, fie că ne împiedică să ne adîncim iremediabil în neputințele legate de acest ultim capitol.

În aceste condiții, nu este deplasat să vorbim și de calitatea morții, pandant al calității vieții. Demersul este cu atît mai justificat cu cît, la ora actuală, sistemul de asistență pentru pacienții muribunzi și medicina paleativă sînt în România într-o fază incipientă. Am avut nevoie de două decenii pentru a rezolva satisfăcător problema începutului vieții, a copiilor abandonați și instituționalizați. Se prea poate să avem nevoie de încă douăzeci de ani pentru a înțelege complexitatea sfîrșitului vieții. Pregnant formulat, nu ne vom putea considera o țară civilizată atîta vreme cît la noi moartea survine în termeni cinici. Abandonat de indiferența sistemică și lăsat în grija exclusivă a unei familii neputincioase, material și emoțional deopotrivă, pacientul terminal face experiența amară a gradului de dezumanizare la care am ajuns după o jumătate de secol de comunism „vital“ și după o tranziție confuză.

spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

un arici jpeg
Ai văzut un arici în curte? Ce spune apariția lui despre grădina ta
Mulți oameni cred că un arici care își face apariția prin grădină este doar un vizitator întâmplător. Foșnetul auzit seara printre flori sau pe lângă gard pare, la prima vedere, o simplă întâmplare, însă ariciul poate să îți spună multe despre solul din grădina ta.
Luca Niculescu
Cine e Luca Niculescu, noua nominalizare făcută de Nicușor Dan pentru funcția de premier al României
Diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier al României. Anunțul a fost făcut după o nouă rundă de negocieri la Cotroceni.
Varza murata FOTO Shutterstock jpg
Câtă sare trebuie folosită la varza murată. Așa va avea un gust și o textură cu adevărat perfectă
Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în toamnă, gospodinele din țara noastră vor începe să se ocupe de pregătitul murăturilor. Iar o întrebare foarte importantă pe care trebuie să o avem în vedere este cât de multă sare trebuie, de fapt, să folosim.
Călin Georgescu la sediul Curții de Apel București
Socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT. Ce legătură are cu transferul de 118.000 de lei către Răzvan Leu
Vasile Moldoveanu, tatăl Cristelei Georgescu și socrul lui Călin Georgescu, a ajuns luni la sediul DIICOT, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care ginerele său este cercetat pentru presupusa înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.
transplant operatie chirurgicala medici shutterstock 571823737 jpg
O femeie și-a salvat soțul printr-o premieră națională la Fundeni: primul transplant de ficat cu donator viu și prelevare robotizată
Medicii de la Institutul Clinic Fundeni au realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în cadrul căruia fragmentul de ficat a fost prelevat prin chirurgie robotică, intervenția având loc pe 30 septembrie.
Dan Negru și Hagi
Motivul pentru care sportul românesc scârțâie. Dan Negru, înaintea meciului naționalei. „Duceți-vă în școli!”
Dan Negru va fi în această seară în tribune la România - Suedia, dar înainte de meci a avut un mesaj pentru cei care se întreabă de ce sportul românesc produce tot mai puțină performanță şi aruncă eşecul în cârca antrenorului naţionalei, Gică Hagi.
Alexandru Sautner, unul din cei patru jurați de la Chefi la cuțite foto:  Antena  1
Chef Alex Sautner, mărturisiri emoționante despre greutățile din copilărie și divorț. Ce mare regret are: „Nu va trece niciodată”
Chef Alexandru Sautner, unul dintre jurații emisiunii „Chefi la cuțite”, și-a deschis sufletul în cadrul emisiunii „Furnicuțele” și a vorbit despre momentele dificile care i-au marcat copilăria și adolescența. Celebrul bucătar a făcut dezvăluiri emoționante despre greutățile prin care a trecut.
Natalie Harp FOTO Profimedia
Cele mai influente femei din Washington în 2026. Asistenta lui Trump, Natalie Harp, le depășește pe Melania Trump și Usha Vance
Revista Washingtonian a publicat clasamentul anual al celor 300 de femei care modelează politica, afacerile, justiția, mass-media, educația și sectorul nonprofit din capitala SUA. Publicația notează că în acest an s-a schimbat vizibil situația din administrația Trump.
ninel pei fab ninel peia jpg
Senatorul Ninel Peia: „Fratele nostru suveranist George Simon a căzut pe interceptări în dosarul Fănel Bogos”
Senatorul Ninel Peia, fost membru AUR și în prezent afiliat formațiunii PACE, a declarat luni, la ieșirea de la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că liderul AUR, George Simion, ar fi fost surprins în interceptări realizate în cadrul dosarului de corupție care îl vizea