Cadou de Paşti

Ţin să semnalez primul număr (dublu) al publicaţiei INTER. Revistă română de studii teologice şi religioase. Acest nou produs al presei teologice a ieşit din incubatorul conceptual format la Cluj, în jurul încă junelui Radu Preda, sprijinit pe osteneala cîtorva preţioşi colegi de generaţie. Înaintea revistei, fusese înfiinţat oarecum pomposul Institut Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase, o structură privată, dornică să lanseze un program misionar centrat pe dialog. Dialog între mireni şi preoţime, dialog între Bisericile ortodoxe, dialog inter-religios. Construcţia acestor punţi, îndelung amînată de partea ierarhiei, ne arată că laicii mai harnici ai BOR "nu se lasă". E stimulant că ei au preluat iniţiativa. Văd aici un semn de vitalitate eclezială, dar şi mărturia unei stări de criză internă. Adevărul este că, la noi, laicii nu au voce, iar dacă totuşi îşi fac auzit glasul, ei au "obligaţia" să îngîne numai poziţiile "oficiale". La începutul anilor ’90, încercarea de a institui o Asociaţie Naţională a Laicatului Ortodox s-a lovit de refuzul ierarhiei. Episcopatul nostru trăieşte cu impresia că un laicat lucid, mobilizat şi, la rigoare, critic ar strica "rînduiala" pastorală din comunism, cînd numai preotul, strict controlat de autorităţi, putea "glăsui" în numele "turmei". Ni s-a sugerat, mereu, că această stare de fapt exprimă cel mai bine Tradiţia. Am tot auzit din surse sinodale că un laicat activ e ferment protestant, capabil să rupă unitatea tăcută a Bisericii. Fals. În Biserica luptătoare, în orice Biserică vie, există laici responsabili. Ei suferă atunci cînd în Biserică se produc derapaje şi se acceptă inerţii păguboase, care-i îndepărtează pe tineri de Hristos şi care adîncesc falia dintre ce am moştenit şi ce avem datoria de a exprima, ca mărturie creştină, în timpul vieţilor noastre. INTER e dovada că laicii pot participa direct la dezbaterea teologico-politică, fără să pună la îndoială Revelaţia. Sub motiv că nu face politică, BOR a rămas la cheremul politicienilor. Ea nu a inspirat politici creştine. Nu a reuşit să facă legătura dintre credincios şi cetăţean. Cred că INTER îşi propune tocmai acest proiect: acela de a distila energia civică a corpului eclezial. Sper, de asemenea, că nucleul de la Cluj va iradia energia acestei aşteptări în ansamblul Patriarhiei Române. E vorba despre o nouă pledoarie - mai sistematică decît aceea, răzleaţă, pe care mi-am asumat-o - în favoarea ideii că BOR ar cîştiga pariul cu (post)modernitatea şi cu realităţile din UE dacă ar adopta o doctrină socială. Visez ca ierarhia să primească bine acest proiect. Să înţeleagă, cu tact pastoral, că el îi vine în ajutor, prefaţînd vremuri de cumpănă, printr-o propunere cinstită şi devotată ortodoxiei. Vă amintiţi succesele regretatului părinte Constantin Galeriu? Le pomenesc aici doar pentru a spune, altfel, că ori de cîte ori clerul s-a deschis iubitor şi sincer către elita intelectuală, Biserica a cîştigat ceva esenţial în ordinea comunicării şi a prezenţei sale în timp. Beneficiind de grafica lui Silviu Oravitzan, apărut pe hîrtie superioară, primul număr al revistei INTER asociază nume consacrate şi nume mai puţin cunoscute. Prin semnăturile unor Ioan Ică Jr., Robert Lazu, Costion Nicolescu, Ovidiu Pecican, Remus Rădulescu, Marius Vasileanu, Iulian Capsali, Alin Tat, Radu Carp, Constantin Preda, completate cu traducerea unor studii din alte limbi şi cu o solidă secţiune de recenzii, INTER păşeşte în lume cu dreptul. Ea deschide generos evantaiul problematicii Stat-Biserică, analizînd totodată chestiuni europene (precum strategia Lisabona), relaţia dintre intelectualitatea interbelică şi Biserică, dar şi viitorul creştinismului, într-o lume secularizată. Îi felicit pe contributori (pentru puterea de a sta laolaltă) şi am certitudinea că noua publicaţie, ieşită la lumină într-un moment pascal, va împrospăta cu inteligenţă decorul nostru cam ponosit.