Basilica media
Patriarhul Daniel a creat trustul de presă al BOR, care include publicaţii, Trinitas FM, o televiziune şi recent fondata agenţie de ştiri "Basilica". Pomenita evoluţie îi intrigă pe fundamentalişti. Ea a fost sesizată şi de cîteva ziare din Franţa, atente la "riscul" ca BOR să nu devină "excesiv de influentă" pe scena unui stat membru al UE (avem deja cazul Greciei). Fanaticii stagnării şi cei ai progresismului secular îşi manifestă laolaltă perplexitatea faţă de instalarea BOR în modernitate. Dar întrebarea de fond rămîne: asistăm la o evoluţie pozitivă sau la un derapaj capabil să altereze "puritatea" dreptei credinţe? Ca întotdeauna, merită să vedem lucrurile într-un context mai larg. O asemenea privire ne arată, bunăoară, că toate celelalte Biserici creştine (catolicii şi protestanţii) au făcut de mult pasul către era media. Sfîntul Scaun a fost chiar promotorul evanghelizării prin unde herziene, iar Radio Vaticana, cu transmitere în zeci de limbi, rămîne, alături de postul italian TELEPACE, un clar exemplu de comunicare socială sub autoritate pontificală. Şi Bisericile catolice naţionale, de pildă cea din Polonia, posedă trusturi de presă foarte active în dezbaterea publică. Misiune şi... emisiune! Evident, nu mijloacele misionare contează, cît modul lor de întrebuinţare. Dacă produsele mediatice ale unei Biserici sînt stimulante intelectual, animate de căutarea binelui comun şi conforme cu generoasa învăţătură creştină, de ce să ne tulburăm? Ele vin firesc pe piaţa inevitabil pestriţă a ofertelor media, unde ocupă o nişă legitimă. Dificultăţile apar dincolo de principiu. Puterea mediatică e în stare să corupă orice. Deontologia se arată permeabilă la compromisuri. Ficţiunea înlocuieşte adesea realitatea, iar tele-liturghia veştejeşte la o adică dorul după misterul liturgic. Pasiunea ratingului riscă să favorizeze demagogia pietistă. Isteria pseudo-naţionalismului primeşte uneori veşminte pravoslavnice. Servilismul faţă de ierarhie poate lua forme encomiastice, de natură să eclipeseze figura Mîntuitorului. Mai mult: un trust de presă vehiculează bani, contracte, favoruri. Este oare suficient ca el să aparţină BOR, pentru ca instrumentalizarea partizană, clientelismul şi frauda să fie total excluse? Ce barieră pune trustul BOR în faţa presiunii de a... politiza emisiunile prin clasicele reţete manipulatorii, de la "selecţia" prestabilită a invitaţilor pînă la difuzarea unilaterală a "vox pop"-urilor pe teme de "actualitate"? Cum să te ocupi "obiectiv" şi "seren" de viaţa cetăţii, atîta vreme cît lumea românească se dovedeşte polarizată, fracţionată, dacă nu cumva schizofrenică? Cum să educi fără să cazi în desuetudine somniferă sau cum să ataci rădăcina atîtor rele fără ca otrava lor să te infecteze? Nu pretind că asemenea pericole se vor banaliza. Mi se pare însă necesar să atrag atenţia asupra lor, cu speranţa că managerii trustului de presă al BOR vor şti să le ocolească. Se cuvine, ca întotdeauna, să vedem şi partea plină a paharului. Presa românească de calitate pare să fi intrat în colaps. Deşi tabloidizarea delirantă nu a sporit deloc audienţa, ea continuă să producă ravagii, la confluenţa dintre cupiditatea patronilor, substratul interlop al afacerilor şi fascinaţia faţă de patologic. În faţa acestei degradări accelerate, pe care nici CNA, nici opinia publică, nici conştiinţa profesională a jurnaliştilor nu par capabile să o frîneze, contra-oferta BOR are vocaţia de a echilibra balanţa în favoarea normalităţii democratice, definite prin urbanitatea dialogului. Sînt sigur că milioane de consumatori media vor, de fapt, să respire alt aer, să se instruiască relaxat, să-şi formeze o idee clară despre temele cu adevărat semnificative pentru viaţa comunităţii. "Basilica" & Co le-ar putea aduce Vestea cea Bună că România nu e neapărat destinată mahalalei, incompetenţei agresive şi "scandalului" cu orice preţ.
