2006

Publicat în Dilema Veche nr. 102 din 5 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Abordarea faptului religios se sprijină pe următoarele alternative: sîntem creştini sau "creştini". Sîntem postcreştini sau "postcreştini". E desigur fundamental să răspunzi la întrebarea cine eşti? ori măcar să-ţi defineşti, cît mai clar, apartenenţa. Din acest motiv, diagnosticul de stare spirituală e mai cuprinzător decît orice altceva. Restul criteriilor noastre de situare se sprijină pe înguste calităţi trecătoare. A fi român e o condiţie mai puţin rezistentă decît a fi, în adîncimea ultimă a identităţii tale, modelat de Hristos. A fi bogat e o ficţiune pe lîngă sărăcia care pîndeşte (accidental) îndărătul fiecărei circumstanţe, tot aşa cum boala e doar conjugarea la timpul trecut a stării de sănătate. A fi deştept e o chestie de context social (cineva mi-l evoca odată pe un anume "deştept al proştilor") sau de simplă convenţie culturală. Nici aderenţa la o ideologie, fie aceasta codificată sau difuză, nu te caracterizează în profunzime, de vreme ce defectorii partidelor politice sînt legiune şi nimeni nu-i judecă, cînd nu-i laudă. Relaţia cu Dumnezeu e de alt ordin şi în altă ordine. Ea funcţionează pentru ca tu să exişti în veşnicia unei posibilităţi inepuizabile. Te angajează integral, mai ales cînd ruptura păcatului te izolează de propriul sine, de semeni, de tot ce vrei sau meriţi să devii. A fi creştin rezumă două milenii de creaţie întemeiată pe adevărul Revelaţiei şi deschide către sfîrşitul frumos, căci necesar, al celor omeneşti. A fi "creştin" înseamnă a utiliza parodia ca sursă de tragic involuntar. A fi postcreştin duce gîndul către nimicul indeterminării asumate ca destin. A fi "postcreştin" e totuna cu a trăi la mijloc, între Evanghelie şi mileniul calp dominat de Anticrist. Mi-e limpede că nu alegem una sau alta dintre aceste aşezări lăuntrice. Sîntem, mai degrabă, aleşi de ele, în virtutea unei structuri de adîncime, dezvăluite prin atitudinea noastră în clipa morţii. Interesant e, aici, faptul că, oriîncotro tindem, rămînem straniu determinaţi de referinţa creştină. O putem exalta, refuza sau distorsiona ironic, dar nu o putem oculta. Dacă te declari ateu, faci o propoziţie teologică de semn apofatic. Dacă alţii te văd ca pe un fals creştin se cheamă că fractura dintre afirmaţii şi viaţa ta e mai puternică decît propria smerenie şi capacitatea celorlalţi de a (te) ierta. A îmbrăţişa o altă religie te leagă, încă, de cea părăsită şi nimeni nu te poate citi altfel decît ca "fost" creştin, pentru că Botezul lasă urme indelebile. Iar cel ce diluează creştinismul în deriziune (ori în sincretismul bazarului postmodern) seamănă cu tontul care amestecă uleiul şi apa, cu pretenţia unei omogenizări imposibile. Nu vreau să se spună că prezint creştinismul ca pe o fatalitate inconturnabilă. El e libertate pură şi încă libertate în act. Este şi va fi, aşa după cum mărturisesc preoţii slujitori, la altar, cînd se îmbrăţişează ritual, înainte de a se împărtăşi din potirul euharistic. Îi semănăm, în măsura în care persistăm ca suflete, ca energie personalizată, ca amintire iubită, ca autori de opere sau ca subiecţi ai temerii că răul, pe care-l vom fi comis, ar copleşi firava noastră participare la bunul mers al lumii. Cum este, aşadar, creştinismul nostru? Şi cum de îşi disimulează omniprezenţa de acum invizibilă? E în taxi, cu manele şi iconiţe de hîrtie. E în Patrologia abatelui Migne. Dar e şi la biserica de parohie, în sicriul cu decoraţii al academicianului, pe buzele pline de înjurături ale precupeţului beat, în cămara conştiinţelor superioare şi în cămara bunicii, unde murăturile se pregătesc de Crăciun. E sub mitra episcopală şi sub tichia albă a papei, dar şi în botinele pelerinului, în mintea fecioarei, care speră să se mărite cumsecade, sau în regretul intermitent al tîrfei. E la Reims, în penumbra mormintelor dinastice, sau la Săpînţa, printre inscripţii cu haz ţărănesc. E în picturile lui Giotto, dar nu mai puţin în iconostasele lui Horia Bernea şi în "catedrala de slănină" aranjată de cutare june protestatar. Este şi va fi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.