Din nou, în faţa blocului

Imaginea cu adolescenţi sau copii din ce în ce mai izolaţi şi mai confiscaţi de ecranul telefoanelor mobile sau al tabletelor pare a se multiplica la nesfîrşit, pretutindeni: în metrou, în magazine, în parcuri, la petrecerile care le sînt destinate, în staţiile de tramvai sau la colţul străzii. Vîrsta celor care primesc gadget-uri strident colorate şi extrem de zgomotoase se face tot mai mică. De la vîrste fragede se consumă cu nesaţ saluturi pe reţelele de socializare, alerte de la jocurile halucinogene, videoclipuri virale, detalii sordide din viaţa mondenă etc. S-ar zice că toţi se hrănesc cu

, că respiră prin

, că aud prin căştile din urechi şi că dorm pe tastatură. În mod straniu, deşi au, virtual, posibilitatea să se conecteze la o lume întreagă, lumea copiilor sau a adolescenţilor noştri se face din ce în ce mai mică: se bucură, se îndrăgostesc, se întîlnesc, se minunează, se indignează, se validează sau nu prin cîteva, obosite, emoticoane însoţind mici grupuri de consoane. 

Mă grăbesc, deci, să semnalez, cu speranţă, orice efort, cît de mic, de a-i scoate pe cei mici din vîrtejul de maţe electronice şi de a-i azvîrli în „locuri“ vii, în care sînt stîrnite emoţiile, creativitatea, imaginaţia, interesul pentru fapte, spaţii, întîmplări autentice, nedistorsionate de ferocitatea internauţilor. Doi tineri angajaţi în mediul publicitar, Vlad Tomei şi Mihai Gheorghe, au avut ideea de a edita o carte, sub formă de cartoline, în care sînt descrise toate jocurile copilăriei ante-Internet: „Şotron“, „Ţară, ţară, vrem ostaşi!“, „Baba-oarba“, „Raţele şi vînătorii“, „Flori, filme, fete sau băieţi“, „Ţările“, „Ţurca“, în fine, peste cincizeci de astfel de invitaţii de petrecere a timpului liber „altfel“. Cartea se numeşte

iar jocurile propuse pun în mişcare, pe lîngă muşchi şi oase, cunoştinţele de cultură generală, spiritul de iniţiativă, umorul, generozitatea, toleranţa, respectul în faţa regulilor, rodajul în faţa eşecului, bucuria trăită laolaltă cu cei de lîngă tine. Dar mai pun în mişcare, energizează, diversifică şi dialogul părinţi – copii, altfel osificat de prejudecăţi, tabieturi şi tabuuri înţepenite, programe aglomerate: jocurile oferă timp de petrecut umăr la umăr, aducînd laolaltă nostalgia adulţilor şi bucuria copiilor. 

M-aş bucura ca vechiul strigăt de adunat gaşca de cartier, „Ieşi pe-afară?“, să se audă din nou în curţile şcolilor, în faţa blocurilor sau în parcuri. Să văd trotuarele animate de salturi printre pătrate sau cercuri, de „stoluri“ de ulii şi porumbei, de „bande“ periculoase de hoţi şi de „unităţi“ de vardişti, de elastice care se răzvrătesc pe gleznele celor mici. Cu cartea în mînă aş organiza concursuri şcolare, competiţii naţionale, întreceri de cartier. Aş ruga Ministerul Educaţiei ca, înaintea tabletelor, să achiziţioneze pentru copiii noştri niscaiva timp liber, petrecut în mijlocul prietenilor, al dascălilor, al părinţilor, căutînd în memorie nume de capitale sau de ţări exotice, rase de animale sau specii de plante, inventatori excentrici sau scriitori nemuritori. Aş găsi, în sfîrşit, o utilitate aşa-numitelor reţele de socializare numai ca să le transmit clienţilor lor că „viaţa e în altă parte“, nu în lumina ecranelor de calculator. 

Vă propun, deci, să vă adunaţi, din nou, „în faţa blocului“. Şi dacă a existat un timp în care şotronul făcea să dispară din amintiri faţadele gri ale caselor, lipsa apei calde sau a gazelor, atunci cu siguranţă va putea face să dispară şi o lume atît de mică şi de artificială, cuprinsă doar într-o diagonală de cinci centimetri.

Maria Iordănescu este psiholog.