Din nou, despre educaţia sexuală
De pe site-ul Camerei Deputaților aflăm că în aprilie 2017 a fost depus un proiect de lege numit „Inocența copilăriei“, proiect care propune interzicerea educației sexuale în școli, fără acordul scris al părinților sau al tutorilor. Comisia juridică și cea pentru învățămînt au respins această propunere, cu amendamentul că vor organiza în luna mai o dezbatere publică pe acest subiect, dezbatere la care vor fi invitați profesori, medici, psihologi, specialiști în educație, părinți etc. E sfîrșitul lunii mai și nu s-a înfiripat încă nici un fel de dialog, nici în presa scrisă, nici la televiziuni, pe această temă importantă. Și fierbinte: România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe tinere care devin mame înainte să împlinească 15 ani. Patru mii de adolescente cu vîrste între 14 și 18 ani au cîte doi copii.
Pe marginea acestui subiect am de făcut cîteva comentarii:
● Din documentele publicate pe site-ul Camerei Deputaților reiese că unul dintre susținătorii acestui proiect este Alianța Părinților, reprezentată de domnul Cristian Filip. Am intrat pe site-ul organizației să aflu detalii despre activitatea, membrii, evenimentele care dau acestei „alianțe“ un profil distinct și legitimitatea necesară pentru a deveni purtătorul de cuvînt al părinților autohtoni. Din toate căutările mele, rezultă că singurul motiv pentru care există această alianță este acela de a se opune educației sexuale în școli. Fotografiile, articolele, documentarele prezentate pe site descriu, aproape obsedant, efectele nocive pe care le-ar putea avea orele de anatomie asupra copiilor. Or, pentru ca opoziția pe care o face educației sexuale în școli să fie una consistentă, ar trebui ca această alianță să aibă un chip: să știm cine sînt liderii, membrii ei, cu ce se ocupă, cum de au devenit purtători de cuvînt ai părinților din România, dar, mai ales, să vină cu soluții la problema adolescentelor care devin mame înainte de a ști prea bine pe ce lume se află.
● Sînt evidente motivele pentru care adolescenții din România se luptă cu sarcini nedorite, abuzuri sexuale, infectări cu HIV sau alte boli cu transmitere sexuală: sărăcia și lipsa educației. Tocmai de aceea sînt lăudabile eforturile organizațiilor nonguvernamentale de a suplini acest gol informatic prin susținerea unor programe gratuite de instruire și tratare medicală a tinerilor. La fel de importante sînt și campaniile de susținere a educației sexuale în școli. Există însă o problemă pe care nu reușim nicicum să o rezolvăm credibil: subiectul este unul sensibil, nu oricine le poate vorbi copiilor despre sex, sexualitate, protecție etc. E nevoie de persoane care să aibă talent pedagogic, cunoștințe medicale de top, tact, prudență. Unde le găsim? Știm prea bine cum stă învățămîntul românesc, cînd e nevoie de profesioniști care să predea fie și fotosinteza, darămite igiena organelor sexuale...
● Cred că miile de adolescenți care devin anual părinți ar trebui să înlăture prejudecăți, ideologii, interese private, false credințe și ar trebui să construiască dialog și eforturi comune: „alianțele pentru părinți“ ar trebui să fie îngrijorate de sutele de copii abandonați de tinere care nu au puterea și nici mijloacele financiare să le ofere acestora o familie, iar organizațiile nonguvernamentale ar trebui să fie îngrijorate de adolescenții care nu au acces la programele de educație sexuală.
Pentru ca dialogul și eforturile comune să existe, ar trebui, cred, să fie eliminate pozițiile extreme: „cursuri de educație sexuală obligatorii“ sau, de partea cealaltă, „educația sexuală înseamnă o invitație la prostituare“. Poate că eforturile de educare și de informare ar trebui îndreptate, mai curînd, înspre generațiile adulte. Altfel, conflictul pe acest subiect îl va obliga pe tînăr să aleagă între oameni în care ar trebui să aibă o încredere egală: între părinți, medici și educatori. Adică să facă o alegere imposibilă...
Maria Iordănescu este psiholog.
