Despre timpul ireversibil

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

În Deşertul tătarilor, al lui Dino Buzzati, timpul nu poate fi stăpînit. Ori trece mult prea încet, cel puţin aparent, ori mult prea repede. Ca şi în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann (evident, altfel).

Repartizarea locotentului Giovanni Drogo la singuratica, izolata Fortăreaţă şi şederea lui de durată acolo, în locul unde nu se întîmpla nimic, dar se aştepta, duce la o altă perspectivă asupra timpului. Întîi – una excesiv de optimistă, datorată aşteptării aparent fără limită, şi tinereţii: „Viaţa i se părea inepuizabilă – iluzie îndărătnică –, deşi tinereţea începuse deja să i se ofilească. Dar Drogo nu voia să ştie de timp. (…) «Cît timp mai am înainte!» se gîndea. Şi totuşi, auzise spunîndu-se că există oameni care, la un moment dat (părea atît de straniu!) se pregăteau să aştepte moartea, acest fenomen atît de binecunoscut şi absurd, care nu părea să aibă nici o legătură cu el.“

Şi pentru Hans Castorp, din Muntele vrăjit, timpul părea a fi aproape infinit, la începutul şederii în sanatoriu. Dar pentru el „sejurul“ acolo e, de fapt, viaţă, oferindu-i experienţele vitale: dragoste, un maestru – ba chiar mai mulţi – de la care putea învăţa lucruri esenţiale, o lume… Pe cînd Fortăreaţa lui Drogo e goală de orice: nu numai că acolo nu se întîmplă nimic şi aşteptările sînt deşarte, dar statul în acel loc izolat îl face să nici nu se mai poată adapta la vechea lui viaţă. Adăstarea acolo e drumul spre moarte. Doar că Drogo nu realizează asta de la început. E adevărat, şi sfîrşitul lui Hans Castorp e tot moartea – dar una ce a urmat vieţii... Pe cînd cea a lui Drogo e una ce pare să fi venit după… nimic. O moarte care nu s-a sfiit să se arate după o viaţă zadarnică.

Cel puţin la început, locotenentul Drogo nu-şi dă seama de efemeritatea vieţii, combinată cu eternitatea zădărniciei ei. La Fortăreaţă, el crede că stă pentru puţin timp, că va fi transferat (aşa cum şi Hans Castorp crede că va tot pleca de la sanatoriu). Trăieşte mereu nu într-un prezent, nici măcar într-un viitor apropiat. Ci într-un condiţional ce i se pare viitor: „Şi Drogo se leagănă în iluzia unei glorioase revanşe, cu o scadenţă lungă, crede că mai are încă în faţă o imensitate de timp disponibil şi renunţă astfel la lupta măruntă pentru viaţa de fiecare zi.“

După această privire plină de speranţă, urmează senzaţia premonitorie de nelinişte: „De la o vreme, într-adevăr, o teamă pe care nu izbutea s-o desluşească îl urmărea fără încetare. Impresia că într-o zi avea să-şi dea seama că e prea tîrziu, că ceva foarte important avea să se petreacă şi să-l ia prin surprindere.“ Apoi urmează înţelegerea propriu-zisă a situaţiei: „Drogo înţelese (…) că el ajunsese dincolo de culmea vieţii, trecînd de partea celor bătrîni. Giovanni privea în jurul lui înspăimîntat, simţind cum apune propriu-i destin.“ Înţelegea cum timpul îi scapă printre degete, înainte de a apuca să facă ceva.

Aceeaşi înţelegere o ai cînd îţi moare cineva apropiat. Cineva cu care te sfătuiai în mai tot ce făceai, cu care analizai ce făceai. Sentimentul că n-ai putut duce lucrurile pînă la capăt, ca să te integrezi în timpul celui apropiat, care nu mai este. Că te-ai lăsat furat de micile şi insignifiantele fracţiuni de timp ale fiecărei zile capricioase şi leneşe, şi nu ai mai văzut fluxul central al timpului, mai ales din perspectiva celui drag de lîngă tine. Că timpul lui ţi-a scăpat din mînă pentru fleacurile tale.

Iremediabil şi ireversibil (sînt bune şi cuvintele astea cu „i“ – nu-i aşa? – măcar în situaţii dificile…). Dac-ai mai fi avut puţin timp, zici, i-ai fi arătat că poţi. Că poţi fi mai bun, poţi face mai mult, că poţi fi omul model, aproape perfect, pe care crezi tu că celălalt şi l-ar fi dorit.

Altfel, nu-ţi rămîne decît să te resemnezi precum locotentul Drogo în final. Deşi nu a făcut nimic, nu a mai reuşit nici să iasă din camera de la hanul unde trăsese (alungat fiind de la Fortăreaţă, cînd nu mai era de ajutor), totuşi, la sfîrşit, înainte să moară, zîmbeşte. Zîmbeşte „în întuneric, deşi nu-l vede nimeni“. Acceptă, pînă la urmă, ironia şi absurditatea propriei vieţi. Şi timpul ireversibil care-ţi scapă, tragic, printre degete.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.