Despre generozitate
Îi învăţăm pe copiii noştri să fie curaţi, respectuoşi, politicoşi, să-şi asculte dascălul şi părinţii, să fie atenţi cînd traversează strada, să nu mintă etc. Cu adevărat, însă, foarte rar ne gîndim cum să-i învăţăm să fie generoşi. Să dăruiască.
În preajma sărbătorilor, în special, copiii oferă nenumărate lecţii de generozitate: strîng, alături de adulţi, bani sau jucării pentru familiile sărace, colindă pe la casele celor nevoiaşi, fac spectacole pentru copiii aflaţi în Centrele de plasament, aduc alinare celor bolnavi. Îi învăţăm, apoi, pe cei mici să dăruiască colegului de bancă o banană, că „aşa e frumos, să împarţi cu cel de lîngă tine“, să aleagă cadoul potrivit pentru bunica sau pentru prieten, să dăruiască flori învăţătoarei, să-şi împartă jucăriile cu cei mai puţin norocoşi. Şi e bine că toate aceste lucruri se întîmplă. Dar ele nu pot fi decît un (prim) pas. Cred că lecţia despre generozitate, despre adevărata generozitate, este ceva mai complicată: departe de a rămîne doar o simplă regulă de bune maniere sau un moment festiv, adună în ea o seamă de exigenţe mult mai diverse şi mai profunde decît pare la prima vedere. Un dar făcut cum se cuvine e mai mult decît un dar făcut din politeţe, din dorinţa de a recompensa un gest frumos sau o iubire necondiţionată (deşi, nici aceste motive nu-s deloc de lepădat). Un dar făcut cum se cuvine are efecte nu numai asupra celui care primeşte, ci şi asupra celui care oferă.
Ce-ar mai trebui să cuprindă, deci, lecţia despre generozitate (în afară de modelul propriu oferit de adult celui pe care îl educă)? Cîte ceva despre timpul potrivit pentru a dărui. Despre darul făcut fără ostentaţie, fără calcule, fără gîndul răsplăţii. Despre darul care să împlinească nevoia sau dorinţa celui care primeşte, şi nu pe cele ale celui care oferă. Despre darul făcut din puţinul pe care îl avem. Despre renunţarea în favoarea celui care are încă şi mai puţin. Despre daruri care nu au preţ: timp petrecut cu cei care au nevoie de timpul nostru, cuvinte de încurajare pentru cei care au umerii împovăraţi, bucurie pentru reuşita celuilalt, încredere necondiţionată. Despre darul făcut fără nici un motiv sau ocazie specială. Dar lecţia despre generozitate merge încă şi mai departe: să-l înveţi pe cel mic ca atunci cînd dăruieşte să nu judece, să nu pună etichete, să nu acuze. Să nu promită, dacă nu se poate ţine de cuvînt, sau să nu nască iluzii, atunci cînd nu poate oferi nimic. Să fie sincer, fără să fie crud. Să uite de răzbunare. Să nu vrea victorii cu orice preţ.
Cred, deci, că lecţia despre generozitate este lecţia despre cum să fim atenţi la cei din jur. Despre cum să-i ascultăm sau să înţelegem ceea ce nu îndrăznesc să spună. Despre cum să respectăm nevoile, dorinţele, visurile celorlalţi. Dar, în aceeaşi măsură, este şi despre el, cel care oferă: să înveţe să preţuiască ceea ce are, să nu risipească, ci să împartă şi, nu în ultimul rînd, să ştie să primească, la rîndul lui.
Şi, după ce copiii noştri vor învăţa să dăruiască din ceea ce au, abia atunci vor fi pregătiţi să urmeze cea mai grea dintre lecţii. Aceea de a dărui atunci cînd nu au: cînd nu au timp, pentru că sînt ocupaţi sau obosiţi, să ofere timp pentru o vizită, un sfat sau o poveste. Cînd sînt trişti, să ofere bucurie. Cînd n-au soluţii pentru ei, să găsească soluţii pentru cel de lîngă el. Cu alte cuvinte, să creadă cu adevărat că bucuria de a dărui implică o componentă de creativitate.
Maria Iordănescu este psiholog.
