Dac-aş fi o roşie
Aş vrea să mă coc tot. Povestea este că nu aş mai putea, că nu mă mai pot. Nu mai am cum, sămînţa nu mă mai ajută. Am luat din Obor cele mai roşii roşii şi uite, sînt crudace, verzi. Dacă aş fi un pepene, aş vrea să mă coc tot, dar nu mă mai ajută sămînţa. Pepenele verde este apă, roşu verde şi fără pic de dulceaţă. Ardei gras de aş fi, nici gînd să pot să mă coc. Nu mă ajută sămînţa. Rămîn fără gust, doar apă amăruie. Şi vara asta am încercat tot felul de roşii, pepeni şi ardei. Situaţia este aceeaşi la bio şi la nat, la Obor şi-n Mega. Ne-a pierit sămînţa. Şi de unde să scoţi sămînţa gustoasă şi deloc păcălicioasă? Am încercat şi bulgăreasca. E mai gustoasă. Şi am băgat şi pe grătar legumele. Acolo mai merg. Că dai afară apa.
Am dat print.
Şi nu ştiu de ce hîrtia aia m-a lăsat indiferent. Nu am mai simţit cerneala. E rău că nu mai miros a cerneală. Oi fi defect. Sau maşinăriile nu mai merg pe căi bătute.
Am mîncat iaurt cu pepene şi cu piersici, şi nu am avut nimic. Nici burta nu m-a durut, nici rău nu am avut, şi iaurtul, cică natural natural, nu mai avea nici o ţîră de acreală. Păi, să amesteci pepene cu iaurt era tragedie curată în copilăria mea, maică-mea m-ar fi jelit trei zile. Acum nimic, nimic, nimic. Nici o senzaţie. Doar o umplere de stomac.
Ceea ce mă definea mă omoară. Gargantua şi Pantagruel este cartea sănătăţii, umplerii şi reumplerii, a simţurilor treze. La fel şi Craii. Or, experienţele induse au luat locul celor adevărate, pe nesimţite, tam-tam. Şi noi nu ne dăm seama, şi nici copiii copiilor noştri în veacul vecilor. Vinul fără vin, castravetele fără castravete, mierea fără miere. Ne-am castrat alimentele şi le trăim suprafaţa. Roşie, dacă vreau să fiu o roşie, pot, fiindcă astăzi nu trebuie savoare, iar o îmbrăcăminte găsesc eu în America. O comand pe net.
